Vanzatorii de vocatii, cumparatorii de iluzii
Îl găseşti la metrou la Victoriei. Ieşirea dinspre Aviatorilor. Înalt, slab, neras, cu o căciulă îndesată pe cap, sub care se pierd ramele ochelarilor. Adesea priveşte în gol. Aşteaptă ceva. Nu cere nimic. Dar cel mai adesea citeşte. Sub pământ, la nivelul încălţărilor unei lumi tranzitorii, veşnic grăbite din ambele sensuri, omul pare impasibil la altceva în afara vieţii citite. Nu o face doar ca să-şi umple timpul liber, mult prea liber. Are vocaţie de cititor. Poţi citi asta în lentilele sale aburite, pe suprafaţa cărora rândurile de litere se preling ca pe un prompter. Nu are nimic. Doar această pasiune pentru citit. Dar oare ar vinde-o dacă asta l-ar salva?!
În micimea lui, în neînsemnătatea în care înoată zi de zi, am totuşi îndoieli că şi-ar vinde vocaţia. Mă îndoiesc că e ca noi. Ca mine. Că şi-ar vinde puţinul talent, pentru a cumpăra o iluzie. Mulţimile de arhitecţi care mutilează, la cererea clienţilor, oraşul. Scriitori care dau un roman fără cumpărători pe o frază bine plătită de o agenţie de publicitate. Compozitorii care îşi parodiază talentul pentru a compune melodii care vând biscuiţi. În lumea în care totul se vinde şi se cumpără, o vocaţie costă cât o iluzie la care, uneori, primeşti rest, în lipsă de altceva, ca pe o bomboană amară, o dezamăgire.
Din păcate, cititorul de la metrou nu va găsi această realitate în ziarul de azi.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
