Cum stii ca esti acasa?

apr. 23 2009 Published by under Diverse,EST-ETICA

Eşti confuz? Nu ştii dacă ai ajuns acasă? Urmăreşte semnele.

Ştii că ai urcat în avionul de România când spaţiul pentru bagaje de mână e ocupat cu câte două geamantane de persoană iar în locul dintre scaune zdrăngăne sticlele de băuturi cumpărate de la duty-free.

Ştii că eşti în drum spre casă când pasagerii care nu sunt pe punctul de a se lua la bătaie pe culoar, merg cu berea în mână să fumeze în toaleta avionului.

Ştii că ai aterizat în România când prestaţia pilotului e aplaudată furtunos şi toată lumea aşteaptă cu telefoanele pornite, în picioare, oprirea avionului.

Ştii că te-ai întors în ţară când taximetriştii piraţi te mint în faţă şi-ţi flutură legitimaţii false pe sub nas.

Ştii că te-ai întors în România când regreţi că nu mai există vama, ca un spaţiu în care, asemeni scafandrilor reveniţi la suprafaţă ce au nevoie de o perioadă de depresurizare, să te reacomodezi cu tot ce înseamnă „acasă” .

Ştii că te-ai întors acasă când îţi doreşti cu adevărat să nu o fi făcut.

No responses yet

Iubeste-ti aproapele ca pe propria masina

sept. 16 2008 Published by under Asa si pe dincolo,Audio,EST-ETICA

Românul e un personaj emotiv dar cu grave tulburări de personalitate. Iubeşte. Dar iubeşte greşit. Îşi iubeşte pământul, ţara, animalele, maşina şi, mai pe la urmă, aproapele. La români iubirea porneşte ca evoluţia. De jos. Şi nu ajunge nicăieri. Ne iubim ţara înaintea oraşului, carul înaintea boilor, câinele înaintea vecinului.

Simţirea şi raţiunea noastră are grave probleme de prioritizare. Iar raporturile noastre bolnave faţă de maşinării spune totul despre oameni.

Românii îşi iubesc maşinile, deşi drumurile te îndeamnă să mergi pe jos. Areroporturile se modernizează pentru stat la sol, nu pentru zbor, pentru că cele modernizate nu sunt pistele, care se termină înainte de a începe, ci sălile de aşteptare. Transportul în comun din România nu se poate realiza decât cu autobuze de ultimă generaţie care merg pe străzi distruse pentru două generaţii de acum încolo. În Budapesta sau Viena îţi poate sări în ochi faptul că autobuzele nu sunt la fel de noi ca ale noastre. Numai că ungurii şi austriecii nu au timp de asta pentru că le văd mai mult din interior decât din exterior, nu ca noi, aşteptându-le în staţii.

Raportul dintre român şi maşină e ştiinţă supremă. E istorie (trădează formarea), economie (defineşte priorităţile financiare), filozofie şi religie (se măsoară în Dumnezeii atribuiţi autovehiculului) şi, mai ales, psihologie socială.

Există trei tipuri de oameni în ţara asta. Cei ca mine, leneşi şi indolenţi, care îşi neglijează maşinile şi găsesc cu greu pedala de acceleraţie de peturile şi ambalajele aruncate prin maşină. Alţii, care îşi spală de două ori pe săptămână maşina, îşi şterg bordul cu silicon şi parbrizul cu soluţie aditivată cu teflon. Şi mai e a treia categorie, a celor care-şi şterg roţile la maşină cu cola ca să le păstreze luciul, au boxele mai bine fixate decât roţile, maieul de pe scaunul maşini mai curat decât cel de pe corp şi, în general, îşi păstrează maşina impecabilă cu „riscul” de a goli scrumiera în intersecţie şi a arunca peturile din mers.

Doar o categorie se simte bine în ţara asta. Să ne bucurăm pentru ea? Mai bine-mi iubesc Fiat-ul nespălat de două luni!

No responses yet

Autopsihanaliza

mart. 21 2008 Published by under EST-ETICA

mflights1.jpg

Ca să aflăm cauzele comportamentului deviant al posesorului de autoturism şi de permis de conducere din România ar trebui să-l aşezăm pe canapeaua (chiar există una sau e doar un clişeu cinematografic?) psihanalistului care să-l chestioneze în privinţa „copilăriei” sale. Astfel vom afla abuzurile la care a fost supus în pubertate, ca şofer şi proprietar de autoturism, cum a fost privat de tot ceea ce şi-a dorit.

Cum n-a avut maşină, cum şi-a cumpărat maşină – prin CEC – cum când şi-a cumpărat maşină n-a avut benzină şi cum când a avut şi benzină nu a avut dreptul să circule pentru că fiind duminică, deşi era burlac, avea număr cu soţ şi taman atunci circulau ceilalţi. Ghinion de neşansă. Dar aşa se naşte o traumă. Astfel apar deviaţiile. Doar aşa se explică patologia actualului şofer.

Prin comparaţie cu restul ţărilor, a celor cu o „copilărie” sănătoasă, lipsită de abuzuri, România automobilistică apare plină de paradoxuri.

În mod normal autoturismul – rata bancară, combustibilul şi întreţinerea – reprezintă 10% din veniturile celui care o deţine. La noi autoturismul e aspiraţie supremă. Maşina românului reprezintă 10% din cât şi-ar dori să câştige. Aşa se face că şoselele româneşti mustesc de ultimele apariţii în domeniu.

Cu cât sunt mai puţine şi mai proaste drumurile, cu atât apar mai multe maşini. Mai ales unde nu trebuie. În România, la sat se circulă pe dealuri şi distanţe lungi prea mult cu bicicleta, iar în oraş, pe distanţe scurte, prea mult cu maşina.

Şi exemplele ar putea continua. E suficient să priveşti în jur la semafor. Să citeşti în privirea injectată a şoferilor, să analizezi tensiunea din mâinile crispate pe volan, ca să intuieşti că au ceva pe suflet. Dar şedinţa de autopsihoterapie s-a terminat. Pe data viitoare. Până atunci, conduceţi prudent.

No responses yet

Prea saraci ca sa fim ieftini

mart. 05 2008 Published by under Uncategorized

Germanii nu vin pe litoralul romanesc pentru ca este prea scump iar Ministerul Turismului asteapta ca romanii sa se plictiseasca de vacantele in Romania pentru ca preturile sa scada si sa devina accesibile si germanilor. Cam asta e concluzia unei intalniri dintre oficialii romani din turism si cei ai turoperatorului german TUI.

Grupul german TUI nu se va intoarce pe litoralul romanesc inainte de 2010 deoarece, potrivit secretarului de stat in Ministerul Turismului, Lucia Morariu, in prezent pe piata locala nu exista suficiente locuri de cazare în hotelurile de trei, patru şi cinci stele .

„Anul acesta TUI nu v-a reveni pe litoralul romanesc. În Romania nu exista suficiente capacitati de cazare de trei, patru si cinci stele pentru TUI. Daca in viitor vom avea suficiente camere de acest tip este posibil ca turoperatorul german să revina pe Litoral, in 2010-2011”, a declarat miercuri, la Targul de Turism de la Berlin, secretarul de stat in Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Turism, citat de Mediafax.

xs-567-va-hastept-pa-litoral.jpg

In urma discutiilor avute cu reprezentantii TUI a reiesit ca pretul mediu pe camera solicitat de concernul german este estimat la 28 de euro pe noapte, fiind considerat prea mic de hotelierii romani.

„Nu sunt multi hotelieri de pe Litoral interesati, pentru ca turistul roman plateste mai mult. În timp, va scadea in mod constant interesul romanilor pentru Litoral”, a adaugat Morariu.

Grupul TUI, cel mai mare turoperator din lume, a incetat anul trecut sa mai trimita turisti straini, in special germani, pe litoralul romanesc.

Turistii germani au acaparat litoralul romanesc in anii ’80 – Irinel Columbeanu stie mai bine cui schimba marcile – folosind plajele romanesti ca pretext de intalnire cu familiile despartite de regimurile politice antagonice ale celor doua Germanii. Desi nu se puteau intalni/reuni „acasa”, familiile est si vest germane isi petreceau vacantele pe litoralul romanesc.

O fi fost viata mai grea atunci, dar parca si pentru nemti era mai ieftina.

No responses yet