Pentru românii care se uită doar la cursul  valutar, criza financiară a trecut. Pentru bancherii românii  de abia acum începe. Pentru că cei dintâi i-au devalizat pe cei din urmă.

Asociaţia Română a Băncilor caută o modalitate prin care să poată fi sancţionate persoanele care denigrează  instituţiile bancare. În spatele frământării bancherilor se ascund mişcăriile subterane ale ultimele două săptămâni în care, pe fondul isteriei internaţionale şi în vreme ce toată lumea pierdea bani, singurele domenii care câştigau erau comunicaţiile. Internetul şi telefonia prin intermediul cărora se răspândeau zvonuri privind iminenta prăbuşire a Raiffeisen Bank şi, ulterior, a Băncii Transilvania. Deşi din raţiuni care ţin de structura clienţilor celor două bănci (multe persoane fizice şi IMM-uri, a căror depozite se încardează de regulă în plafonul de garantare al BNR) informaţia era destul de greu de crezut, când auzi astfel de ştiri nu te întrebi dacă  sunt adevărate ci doar unde să-ţi muţi banii. Şi mulţi i-au mutat, în special din Raifeissen, bancă extrem de activă în acestă  perioadă în încercarea de a atrage depozite, adică lichidităţi.Şi, deşi cred că a fost cea mai afectată bancă, nu e singura care suferă de pe urma lipsei de lichidităţi. Majoritatea băncilor româneşti au blocat acordare de credite şi încearcă atragerea disperată de bani. Urmăriţi dobânzile pe care le oferă la depozitele în lei. Ascultaţi cu atenţie motivele pentru care refuză acordarea de credite. Cunosc personal un caz în care un credit de nevoi personale, garantat cu ipotecă, solicitat de o persoană cu o cifră  de afaceri de 3 milioane de Euro pe an, a fost respinsă pe motiv că un card neînchis a generat o datorie de 18 lei.

Economia e un imens perpetuum mobile în care banii trebuie să se învârtă pentru a funcţiona. Nu există în lume nici măcar a zecea parte a banilor care se vechiculează zi de zi. Pur şi simplu nu s-au tipărit şi nu se vor tipări vreodată banii care să acopere valorile fizice ale economiei mondiale. Aceiaşi bani se plimbă din mână în mână, fiecăruia îi revin pe rând aceste lichidităţi. Când însă, dintr-un motiv s-au altul, circuitul banilor se opreşte, începe criza. Banii nu mai ajung la timp şi  o întârziere provoacă o alta până când din acest lanţ al slăbiciunilor veriga slabă, cea care avea mai mare nevoie de lichidităţi, cedează. Economia e un imens Charitas în care banii se înmulţesc mai greu dar care se poate prăbuşi la fel de uşor dacă circuitul încrederii se rupe. Însă la fel de periculos se dovedeşte a fi şi excesul de încredere care împreună cu lăcomia a dus la prăbuşirea AIG. Criza imobiliară care a lovit SUA acum un an a afectat în mod logic finanţatorii, cei care au împrumutat constructorii imobilelor nevândute din lipsă de lichidităţi: bănci, fonduri de investiţii, societăţi de asigurări.

Deşi a traversat oceanul criza economică nu a provocat aceleaşi efecte în Europa. Circusmpecţia, divergenţele de opinie şi birocraţia au salvat, măcar pentru moment, bătrânul continet şi, implicit, pe noi. Dar pericolul nu  a trecut încă.

Scăderea rapidă a o preţului la Euro nu e doar o revenire la normalitate ci şi un simptom pentru o eventuală criză viitoare. Lipsa lichidităţilor a dus deja la scădere preţurilor în domeniul imobiliar. Tot o normalizare aparentă după o creştere aberantă. Numai că dacă sistemul de creditare nu va redeveni funcţional, în ciuda scăderilor de preţuri, nu se vor găsi cumpărători imobiliari şi investiţiile masive din ultimul vor eşua trăgând după ele bănci, fonduri de investiţii, societăţi de asigurare. Circuitul economic e încredere. Cine s-o mai creadă?!