Sunt un bou. Cel care trage (I)
Reţinerea lui Gigi Becali pentru o sechestrare de persoane a atras după sine valuri de comentarii şi comparaţii. Cea mai auzită, şi mai deplasată, a fost comparaţia cazului său cu cel al vestitului gangster american de origine italiană Al Capone. Analogia făcea referire la faptul că procurorii nu ar fi reuşit să găsească dovezi pentru infracţiuni mai grave comise de G.B., aşa că l-au reţinut pentru găinării.
Poate că or fi unele similitudini între sicilienii din America şi machedonii din România – deopotrivă familişti şi creştini – între cei care învârteau mărgelele rozariului printre degete în Brooklyn şi cei care bat mătănii în faţa barului Bugy din Pipera. Dar oricare ar fi asemănările, diferenţa dintre Al Capone şi Becali, de fapt între statul american şi cel român, constă în matematică. Pentru că dacă legea tăcerii a împiedicat condamnarea lui Al Capone pentru acţiuni de tip mafiot, matematica aplicată în contabilitate a dus la condamnarea lui pentru evaziune fiscală. În vreme ce la noi e mai greu să dovedeşti infracţiunile economice decât cele violente, schimburile de terenuri păguboase pentru stat decât sechestrarea unor hoţi.
Şi aici nu mai e vorba de G.B. sau alte persoane, ci de mentalităţi şi sisteme. De statul american, care şi-a pus interesele pe primul plan, impunându-şi autoritatea şi recuperându-şi prejudiciile, şi de către cel român, specializat în combaterea găinăriilor (chit că sechestrarea de persoane şi formare de grupuri infracţionale în acest sens sunt considerate operaţiuni de tip mafiot de către lege).
Departe de a pune la îndoială capacitatea şi calitatea procurorilor noştri, instituţiei Parchetului îi lipsesc specialiştii în finanţe. Cei capabili să desluşească marile infracţiuni, cele care pun în pericol integritatea, autoritatea şi stabilitatea statului. Cum să dovedească specialiştii în finanţe ai parchetelor infracţiunile comise de geniile financiare ale acestei ţări, de către băieţii deştepţi?
Condamnarea lui Al Capone a făcut statul american mai puternic. I-a dat autoritatea necesară pentru a se impune în faţa tuturor cetăţenilor ei. De la exemplul Capone, fiscul american a devenit mâna forte a statului în raport cu cetăţeanul.
La un nivel macro, tocmai statul american funcţionează ca o puternică familie mafiotă. Oferă protecţie cetăţenilor săi, le cere taxă pentru acest lucru, iar, când aceştia nu se achită, îi sancţionează.
În sitemul juridic american rar se scade ceva. Până şi anii de închisoare se adună, indiferent de absurdul sumei finale. Dar nimic nu dă cu minus.
(sfarşitul primei părţi)