1.Internetul e ca pământul. Deşi populaţia care-l utilizează creşte constant, media inteligenţei pare să fi rămas aceeaşi. Poate şi fiindcă cei deştepţi fac eforturi supraomeneşti ca să-i atragă şi pe proşti pe intenet pentru că, în orice afacere ai nevoie de cât mai mulţi clienţi.

2.Limba română suferă rău de tot pe internet. Privată de diacritice pe multe siteuri, într-o perioadă de transformare internă şi acceptare a noi sensuri şi termeni, româna de internet pare a fi o altă limba, asemănătoare cu cea română dar distinctă.

3. Abrevierile de tip messenger sunt un dialect al românei de internet, un argou cu termeni distincti. Sunt brb, np, tnx, lol conventii lingvistice prin intermediul cărora se produce actul comunicării online? Sunt, ce plm?!

4. Pentru că sunt mulţi neciopliţi pe internet (vezi punctul 1), care folosesc o limbă relativă (vezi punctul 2) şi aproximativă (vezi punctul 3), care scriu pe internet înainte de a scrie pe hârtie şi fără să citească nimic în prealabil, a devenit imperios necesară instituirea unei cenzuri masive.

5. Fiindcă imaginaţia nu are limite, pentru a înjura în voie, înjurăturile se reformulează zi de zi pentru a trece de filtrele siteurilor, păstrându-şi totodată capacitatea de a transmite înjuria, de a fi recunoscută de ceilalţi. Puncte între litere, reinterpretări fonetice, litere cuvinte scrise invers, reabrevieri. Nimic nu e imposibil pentru noua hermeneutică a sudalmei. Pentru conformitate vezi comentariile de pe siteurile Prosport şi GSP.

P.S.: Infracţionalitatea, care a descoperit la rândul ei potenţialul internetului, face încercări disperate de a se adapta. Doar că o face în limitele ei. Am primit un mail, o tentativă de phishing , trimisă în numele Băncii Transilvania, însă cu sigla Raiffeisen Bank. Iarta-i, Doamne.

Cine nu ştie ce e neînsemnarea, să încerce să-şi răspundă la întrebare: suntem singuri în univers sau suntem doar mici?

Când m-am născut aveam doar 5 biţi. Acum pare nesemnificativ. Nici atunci nu însemna mare lucru. „N-o să supravieţuiască” a spus executabilul şef. „Ba bine că nu”, i-a răspuns bunicul şi l-a privit chiorâş, nu fiindcă ar fi avut ceva cu el ci fiindcă suferea de o uşoară eroare de cod, cicatrice ce le amintea tuturor de războaiele trojene, „cum am supravieţuit eu, o s-o facă şi el”. Şi bunicul supravieţuise multora. „E prea slab”, a insistat executabilul. „Ehe”, i-a zis bunicul, „nici nu ştii matale cât de slabi suntem noi toţi”, şi i-a întors spatele. (citeşte mai mult)