Foto: reportervirtual.ro

Părerea unanimă a celor chestionaţi de către ziariştii Evenimentului Zilei este că Guvernul ne expune unui test de rezistenţă la impozitare. Că toate declaraţiile alarmante şi confuze despre o posibilă anulare a alocaţiilor pentru copiii ai căror părinţi au venituri mari, sau impozitare pensiilor – retactate ulterior – sunt de fapt nişte teste de suportabilitate a populaţiei la potenţiale variante de suplimentare a veniturilor bugetare. Că bugetul de stat e sleit de puteri este ştiut. Că Guvernul ne pregăteşte ceva ar trebui să fie aşadar previzibil. Că Guvernul face teste psihologice pe părinţii copiilor de bani gata sau pe miocardul pensionarilor de bani gata cheltuiţi sau are doar probleme grave de disciplină, comunicare şi implicit credibilitate, se vede. Ce pare a nu se vedea în calculele Guvernului e adevăratul potenţial impozabil al acestei ţări: nesimţirea, prostia şi indolenţa.

Pentru că alocaţiile de 25 de lei pe lună ale copiilor, pensiile,  profiturile maro din vremuri negre impozitate în avans, nu vor avea niciodată forţa financiară pe care o reprezintă capitalul de nesimţire şi prostie acumulat în această ţară.

De aceea recomand cu toată seriozitatea un exerciţiu de imaginaţie cu aplicaţie realistă: taxa pe prostie, impozitul pe nesimţire şi accizele pe indolenţă. Pentru că nimic nu ne-ar scoate mai repede din marasmul economic şi social decât tezaurul acestei ţări. Creşteţi cu 1000% şi aplicaţi cu toleranţă zero amenzi pentru fiecare hârtie aruncată pe stradă, pentru fiecare scuipat, pentru depăşirea maşinilor aflate în coloană, pentru parcările pe trecerea de pietoni, pe cei care nu-şi curăţă zăpada, pentru cei-şi ignoră îndatoririle. Dacă amenda nu ar fi 200 de lei ci 1000 de euro, doar din banii şmecherilor care depăşesc maşinile pe contrasens, şi doar din Bucureşti s-ar colecta câteva sute de mii de euro la buget, pe zi. Probabil că amenzile ar fi exagerat de mari, dar ar fi proporţionale cu gradul de neobrăzare. Această fiscalitate ar trebui să fie o dictatură a bunului simţ asupra nesimţirii. Căci la câte resurse avem în acest domeniu, în câteva luni le-am da bani de drum delegaţilor FMI care vin la Bucureşti şi, cine ştie, până la urmă ne-am civiliza.

Iar dacă toate aceste resurse n-ar fi suficiente, am putea pune taxe pe muzica ascultată tare în bloc sau la semafor. Daca tot crede preşedintele că 99% dintre romani asculta manele, macar să tragă şi mini-minoritatea aia de  1% ceva foloase din asta.

Şi ce dovadă mai bună că tocmai cocalarii sunt adevărata resursă a acestei ţări, decât faptul că pentru băieţii ăştia şi tezaurul naţional este o bagatelă. Jur că ar umili cloşca cu puii de aur, punându-şi talerele aurite, cu lanţ, la gât.

Şi ce se întâmplă totuşi dacă hotărârea Curţii Constituţionale se amână prea mult? Deoarece nu există un precedent, nu există nici un termen prestabilit pentru soluţionarea contestaţiei depuse de PSD. Curtea Constituţională are un termen general de 3 zile de la comunicarea deciziei BEC. Însă, în situaţia excepţională dată, în care Curtea trebuie să răspundă unei contestaţii, întemeiată sau nu, în funcţie de probele administrate procesul poate dura o perioadă nedefinită.

Specialiştii în drept constituţional spun că e aproape imposibil ca rezultatul scrutinului de duminică să se anuleze. Cu toate acestea, PSD şi PNL se ţin tare pe mai departe şi vorbesc de majoritatea lor.

Există oare un scenariu?

În cazul în care mandatul preşedintelui expiră în 20 decembrie şi locul său rămâne vacant, potrivit Constituţiei atribuţiunile sale sunt preluate de către preşedintele Senatului care este nimeni altul decât Mircea Geoană. Dacă el va fi cel care va numi premierul, cu o majoritate susţinută în Parlament, ar putea impune un guvern care ar fi cu greu răsturnat după, chiar şi cu Băsescu preşedinte.

Scenariu fantezist, periculos, dar nu imposibil.

NOTĂ: E adevărat că preşedintele rămâne în funcţie până predă mandatul noului preşedinte, dar tot Constituţia prevede că mandatul unui preşedinte nu se poate prelungi peste 5 ani decât în caz de război sau altă calamitate. Iar 5 ani se împlinesc în 20 decembrie.

De ceva vreme nu mă mai uit la știri la televizor. Sunt tâmpite și tâmpesc. Tratează cu gravitate subiecte ușurele și cu ușurință subiecte grave. Și împrăștie această tendință peste tot. De aceea românii se tratează cu antibiotice pentru durerile de măsele și cu ceaiuri de plante pentru boli incurabile.

Mai grav e că și statul își tratează problemele la fel.

Cu zece milioane de persoane care trăiesc din banii statului (pensionari, șomeri, asistați social etc.) și cu doar 5 milioane de persoane care contribuie la buget, situația nu e prea roz. Însă, mai grav decât prezentul, nu poate fi decât viitorul. Tendința evidentă de îmbătrânire a populației și lipsa unor planuri de perspectivă a tuturor guvernelor, pentru care singurul refren pare a fi „de-aș mai duce-o pân’ la toamnă, leliță Ioană”, va accentua balanța dintre cei care plătesc la stat și cei pe care îi plătește statul în favoarea celor din urmă. Adică, vor fi tot mai puțini cei care vor contribui la bugetul Asigurărilor Sociale și tot mai mulți cei care vor trebui să trăiască din el.

Peste tot în lume, Fondurile de Asigurări Sociale ( de stat sau private) funcționează după principiile de bază ale economiei, în care banii se află într-un circuit continuu. La noi însă, având în vedere experiența „principiilor” economiei românești și a fondurilor de investiții anterioare, dar și lipsa unui plan de investiții pe termen lung, asigurările de stat tind să se transforme într-un joc piramidal cu tendință de țeapă pentru contribuitorii actuali. Adică un soi de Caritas la care contribui toată viața, dar se termină banii în fața ta când e vorba să-i ridici de la ghișeu. Un dormi liniștit, statul veghează pentru tine.

Proverbul era „cine n-are bătrâni să-și cumpere”. Întrebarea e „cu ce bani?!”

Exista doua tipuri de bonusare pe care producatorii le pot oferi cumparatorilor in speranta unor vanzari crescute. In plus, cand pui mai mult detergent in punga sau in minus, cand scazi pretul. Niciodata insa, in acelasi timp, nu folosesti ambele metode. Decat daca nu ai habar de marketing si esti confuz sau esti disperat si lipsit de resurse.

Se pare ca Guvernul e si confuz si lipsit de resurse fiindca incearca, in acelasi timp, sa-si recastige electoratul si cu taxe de dreapta si cu protectie sociala de stanga, la presiunea PSD. Ba ar vrea sa puna mai multi bani in punga pesionarilor, ba ar taxa si carucioarele copiilor pe motiv ca au roti si, implicit, polueaza. Iar cand tantalaul si gogomanul se ocupa de fiscalitate e normal ca noua promotie de taxe a ministrului Pacurariu sa nu reziste decat la o conferinta de presa. Pana a aflat Tariceanu de ea.

Si cand Guvernul e atat de confuz sa ne inchipuim cum e electoratul. Riscul cel mare al liberalilor ar fi sa gaseasca „sub capac”, la alegeri, un sincer „mai incearca”. Si din toata promotia electorala sa rezulte doar o fotografie cu absoventii unei promotii de natarai, in prim plan fiind desigur Tariceanu, cu doua coarne puse din spate de catre Geoana.

(foto: overheardinbucharest)