Într-un interviu acordat anul trecut, Dan Diaconescu – care reuşea să-mi devină oarecum simpatic prin cinismul sincer asumat – se declara mândru de faptul că a reuşit să OTVizeze România.

„Sunt fericit. Acum câţiva ani, când spuneam că vreau să OTVizez România, unii mă înjurau, alţii spuneau că sunt nebun. Acum mi-am văzut visul cu ochii. Nu numai că alte posturi de televiziune au preluat reţeta, dar s-a ajuns atât de departe, încât Mihaela Rădulescu şi-a acuzat soţul că le-a OTVizat familia. Metoda mea se propagă în lanţ”, declara Dan Diaconescu în interviul acordat ziarului Gândul.

Şi avea dreptate. Pentru că, iată, o altă familie este în plin proces de OTVizare. Ultimele zile au dus la paroxism subiectul flăcării violet invocate de Hrebenciuc.

Citiţi şi vă cruciţi – dacă sunteţi creştini – interviul din Gândul de astăzi. Familia Geoană, Varujan Vosganian, Ioan Ghişe şi alţii vorbesc despre forţa energetică pe care o deţine Traian Băsescu. „Eu am trăit o astfel de experienţă (…) Eu vorbesc de ce-am păţit eu. Te simţi tulburat. Dintr-o dată, nu mai eşti lucid suficient, simţi greaţă la stomac şi gol în stomac. Sunt nişte sentimente. Un om care se simte rău instantaneu”, a povestit Ioan Ghişe pentru Gândul.

Refuz să analizez valoarea de adevăr a declaraţiilor lor însă, nu pot să nu remarc valoarea de adevăr a afirmaţiilor lui Dan Diaconescu de anul trecut. Şi, în plus, faptul că politicienii şi credinţele  lor aruncă banii aiurea pe consultanţi străini când avem suficiente vrăjitoare locale, că au pompat bani în Realitatea TV şi Cotidianul, când mult mai la îndemână era să investească în OTV şi revista Lumea Misterelor. Şi apoi, Geoană mai degrabă a pierdut singur alegerile  cu vizita lui la Vântu – de mână cu cei care au programat confruntarea finală în ziua de joi, ştiţi voi, aia cu flacara violet puternică – decât le-a câştigat tabăra energetică a lui Băsescu.

Dar poate, vorba filmului (The Men Who Stare at Goats), lumea are nevoie, mai ales acum, de un Jedi.

Într-o vreme în care organizaţiile şi asociaţile declarate apolitice şi non guvernamentale sunt tot mai lipsite de credibilitate, se trece prea uşor cu vederea peste voinţa populară pronunţată non sau nu cumva chiar anti-politică.

Votul de la refrendumul pentru un parlament light, înjumătăţit, este prea uşor trecut cu vederea de către cei care ar trebui să-l ia în seamă. Pentru că, fie că a fost un moft sau o armă politică a lui Traian Băsescu, rezultatul lui este unul de necontestat. Printr-un număr impresionant de votanţi şi un vot majoritar pentru, poporul a spus că vrea mai puţini politicieni. Electoratul a spus că s-a săturat de politicieni.

În acest context, strategia PSD de a crea alianţe politice cu toată lumea de la Moscova şi până la Timişoara  este în contradicţie cu dezgustul popular pentru politică şi politicieni. După cum la fel de greşit este să fluturi steagurile roşii ale partidului în balconul Operei din Timişoara.

În goana după voturi, Geoană, care are realismul fraţilor Grimm când spune că va satura 80 de milioane de români din agricultura românească, uită că afară sunt încă mulţi flămânzi. O întreagă generaţie care nu a avut parte de o revoluţie se suprapune peste o simbolică cifră 20.

Aşa cum ziceam, nu mă mai uit la ştiri. Nici nu le citesc. Le evit chiar şi la radioul din maşină. Mi-a ajuns totuşi la urechi noua criză, teama şi temerile zilei. Fondul problemei nu mă interesează. Dar deloc. Ce mă fascinează însă este capacitatea lui Traian Băsescu de a deschide fronturi.

Mai întâi a lansat ideea unui referendum pe tema parlamentului unicameral motivând ineficienţa şi costurile aparatului legislativ. Chiar şi fără să se organizeze un astfel de referendum, în aceaşi zi cu alegerile prezidenţiale, dezbaterea pe care o generează dă un nou suflu viitoarei campanii electorale şi mizează pe declanşarea emoţiilor şi trezirea amintirilor vizavi de suspendarea sa de anul trecut.

Actuala temă a zilei, ieşirea PSD de la guvernare, e un nou front deschis la timp. Pentru că PSD nu este dat afară de la guvernare ci se retrage singur. Desigur, nemulţumit, şi împins discret de la spate după demiterea lui Dan Nica, dar de bunăvoie, PSD poate să plece de la guvernare.

Aflat în Opoziţie la Guvernare, pregătit încă din prima zi de guvernare pentru campania electorală din toamna acestui an, PSD-ul şi candidatul său se pregăteau să atace campania ca atare, acuzând proasta guvernare şi ineficienţa PDL şi, implicit, a lui Traian Băsescu. Pentru că, pentru 9 din 10 români, guvernul este al PDL, al lui Boc şi Băsescu, ei se fac vinovaţi de toate relele, accentuate într-un an de criză.

De abia acum, când este pus în faţa propriei plecări de la guvernare, PSD trebuie să recunoască în sfârşit că este la guvernare. Cu cât mai mult va dura criza, cu atât mai mult timp va fi pentru a ajunge vestea la urechile tuturor. Asta ar trebui să fie tema şi temerea PSD.

La Dabuleni e criza. Nu economica, ci de nervi. Primarul e nervos pentru ca președintele Băsescu – vrând să-i tragă una peste ceafă lui Mircea Geoană – l-a numit pe președintele PSD, parlamentar de Dăbuleni,șef peste bostănărie.
Evident, primarul PSD al localității, Nicolae Drăgoi, vrea satisfacțiune. Căci locuitorii Dăbuleniului nu sunt bostănari, ci muncesc cinstit (sic).

Ca o paranteză, Dăbuleniul s-a remarcat ca principalul bazin pepenifer al României. Atât de mult s-a indentificat numele localității cu producția de pepeni încât termenul Dăbuleni a devenit sinonim cu pepene. Și fiindcă brandul conteză, așa cum mulți nepricepuți în ale meseriei se revendicau ca fiind din Bolintin (localitate devenită brand al meseriașilor din construcții), tot așa mulți ne-dăbuleni vând pepeni pirat prin Capitală.

Investigația prietenilor mei a scos la iveală cruntul adevăr. Pepenii din Capitală sunt Dăbuleni piratați, aduși din Turcia și vânduți de niște băieți de pe șoseaua de centură a Ilfovului sub acest brand.

Așa că cereți-vă scuze, domnule președinte! Locuitorii Dăbuleniului nu sunt bostănari. Sunt, cum zice primarul, doar niște țărani. Săraci. Și cinstiți.

Euro 2008 s-a terminat pentru echipa României care, deși a avut un parcurs onorabil, a sfârșit cam cum ne așteptam în ciuda speranțelor nemotivate ale unora.  Acum, după război, când știm vitejii cum se arată, se remacă cele două atitudini posibile ale românilor după acest eveniment: cei care dau din mână a lehamite și cei care dau din cap a înțelegere.

Primii sunt cei care vor  spune că nu avem echipă, că nu am atacat, că mingea noastră sărea mai prost decât a olandezilor, că Mutu trebuia să nu rateze penalty-ul și așa mai departe.

A doua categorie e a celor care vor spune că n-am avut noroc. Că am picat în cea mai grea grupă,  că Mutu a avut ghinion că a ratat penalty-ul, că totuși nu am pierdut atât de urât cu olandezi și am făcut egal cu campioana și vicecampioana modială.

Și cu toții, indiferent de reacție, vor considera că alta ar fi fost situația dacă eram într-o grupă mai ușoară.  Deși, la cum au jucat echipele mici din grupele ușoare, nu se știe niciodată.

Așa că mai bine să gândim ca Băsescu. Rușinea e mai mică cu licuricii mari. Mai ales când, așa cum spune Chivu, suntem niște furnicuțe.

P.S.: „Noi alergăm mult, încercam să recuperăm, suntem niște furnicuțe. Trebuie să ne vedem lungul nasului – mai mult nu putem!” – Cristi Chivu

Se pare că s-a terminat și al doilea tur de scrutin al cărui câștigător, potrivit exitpoll-urilor, este Sorin Oprescu. Discursul său anti-partid și sistem a fost apreciat de majoritatea treimii bucureștenilor care au votat. Mulți analiști compară actualul discurs nu doar cu cel al lui Traian Băsescu ci de-a dreptul cu destinul acestuia. Nu m-aș hazarda până acolo. Mai ales că la vârsta doctorului Oprescu destinul e mai mult o chestie de trecut decât de viitor.

Voi face totuși câteva observații.

1. Am anticipat bine când am analizat impactul atributului de independent al candidatului Sorin Oprescu. Și am evaluat greșit mobilizarea bucureștenilor pentru al doilea tur de scrutin motiv pentru care nu îi dădeam lui Oprescu mai mult de 40% dintre voturi. Paradoxul este că majoritatea celor nu au votat din diverse motive se declară nemulțumiți de alegerea lui Oprescu.(?)

2. Deși discursul câștigător al cadidatului Oprescu a fost unul anti-partid , social democrații și liberalii -care ignoră accentele retorice anti-dreapta – văd în victoria lui Oprescu un eșec personal al lui Traian Băsescu – acuzat în repetate rânduri că vrea să distrugă partidele, tocmai de aceea e comparat Oprescu cu el – și sunt gata să-și asume orice succes.

3. Dacă Oprescu merită să câștige pentru ceva e în primul rând pentru că și-a dorit-o mai mult. Un singur politician român și-a dorit mai mult să câștige o funcție și a pierdut de atâtea ori până să câștige odată: Emil Constantinescu. Doar că, asemeni acestuia, sper să nu fie prea bătrân și dependent de interesele celor din spatele său încât să se termine totul cu o imensă dezamăgire.

4. Dacă va face Oprescu ceva? Nu știu. Cert este că fantezista autostradă suspendată nu va fi realizată niciodată în București. Dacă ar fi fost posibilă ar fi fost luată în calcul de către japonezii de la  JICA, cei care au desenat încă de acum zece ani toate proiectele de infrastructură care se desfășoară de atunci în București. Iar autoritățile din Boston încearcă tot de pe atunci să-și îngroape – la propriu -autostrada care traversa și sufoca orașul.

Până acum Oprescu s-a declarat independent politic dar, deocamdată, a dovedit că este independent doar de realitate. Să vedem dacă se poate și invers.