Omul si supra-omul. Deasupra-omul si genomul

Temperamentul meu – e drept, nu cel mai lăudabil – a respins dintotdeauna şi cu înverşunare două lucruri: şcoala şi armata. Simţul ridicolului, dar mai ales instinctul meu de conservare şi insubordonare s-ar fi manifestat probabil oriunde şi oricând, însă a excelat exemplar în România vremurilor noastre. Aşa se face că am făcut  şcoală doar cât să nu fac armată, iar armată niciodată.  Sigur, pedagogii nu ar fi de acord, patroţii s-ar înverşuna şi mi-ar spune de la obraz, şi unii şi ceilalţi, că "cine are carte are parte" şi doar "armata te face bărbat". Experienţa mi-a arătat că, de regulă, cei care au avut carte (au fost educaţi) au avut parte de armată. Iar cei care s-au întors din armată cu convingerea că ea a fost cea care i-a făcut bărbaţi  au făcut şcoala de pomană. Bărbat te face o femeie sau nu te face nimeni. Mama, pentru început. Iubitele mai apoi, dacă ai noroc.

Poetul Ion Mureşan îmi spunea că fascinaţia pentru armată a bărbaţilor, în special la nivelul amintirilor, se datorează faptului că armata reprezintă pentru ei sfârşitul copilăriei, ultima formă a jocului, cu regulamente şi instrucţie. Personal, am amintiri perfecte din perioada în care n-am făcut armata şi sunt la fel de fascinat de butaforia militară ca un surdo-mut de muzica de fanfară. Tot o formă de joc e şi şcoala care, să nu uităm, se numea, cu ceva vreme în urmă, şi "instrucţie". În fond, şcoala şi armata au acelaşi rol: de domesticire socială a omului (bărbat) născut liber, deci sălbatic. (Dac liber)

Barbar fiind, îmi permit libertatea de a avea o proiecţie simplistă asupra lumii civilizate. Societatea, spre exemplu, în special a noastră (sau, ma rog, a voastră) şi mai ales cea de acum nu mulţi ani, o văd ca pe o vizită cu clasa la film. Vă amintiţi?! Şiruri, şiruri de elevi aliniaţi într-o sală întunecată, fascinaţi  de povestea eroului de pe ecranul luminos pe care se proiectează Superman, un soi de variantă popular-comercial-adaptată  a Supraomului lui Nietzsche.  Iar omul, deşi distincţia se face clar –  e substantiv comun pe când Superman se scrie cu literă mare, după cum v-au învăţat la şcoală să procedaţi cu numele proprii – se visează Supraom. Societatea e construită pentru Om, pentru clasa de mijloc. Aspiraţional.

Clasa de mijloc, categoria oamenilor de rând, e omenirea în sine, esenţa ei, grosul. În clasa de mijloc găsim Omul, educat cu imaginea Supra-Omului de către Deasupra-Omul. Acest tip de educaţie e cea care alimentează  fanteziile eroice ale omului de rând. De aceea clasa de sus dă lovituri de stat şi provoacă revoluţii, cea de jos izbucneşte vascular în răscoale, în vreme ce clasa de mijloc moare  în războaiele altora. Eroismul e dovada supremă că putem fi educaţi suficient cât să fim proşti. Cultul eroilor e un perpetuum mobile al naivităţii şi manipulării. Mâine ne vom arunca în luptă cu braţele goale pentru că am fost educaţi şi am crescut venerându-i pe alţii care au făcut aceeaşi tâmpenie. Educaţia e deodorantul care încearcă să ascundă mirosul primar al rasei umane.

Când însă şcoală şi armata sunt cele comuniste, rezultatul e cu adevărat dezastruos. Priviţi în jur. Singurii oamenii care au reuşit în actuala societate, nu vorbim de Deasupra Oameni gen Iliescu sau Năstase, sunt cei care au chiulit de la mersul la fillm cu clasa, cei care s-au sustras procesului de educaţie. Afaceriştii de azi s-au născut din cei de ieri, din oamenii care credeau clandestin – în ciuda educaţiei – în proprietatea privată. Clanul Becali, Fraţii Micula, Ilie Năstase, Ţiriac, Patriciu, Columbeanu, foştii vânzători de gumă şi ţigări, actualii proprietari de Mercedesuri şi ghiuluri etc, toţi sunt dizidenţii educaţiei comuniste. În schimb, cei care au fost cu adevărat civilizaţi, sunt astăzi victimele capitalismului. Aşa se explică că cei mai mulţi români aşteptau – unii mai aşteaptă – să le dea statul democraţie şi libertate.

Într-o vreme în care generalul Stănculescu dezertează din faţa  executării pedepsei, profesorii aşteaptă mărirea lefurilor cu ochii pe televizor unde circul politic joacă ping-pong cu speranţele lor. Mai sus se găseşte explicaţia profundei desconsideraţii a politicienilor pentru profesorii şi militarii cărora le atribuie roluri pur instrumentare, în scopul cauzelor lor. Pentru Deasupra Om, profesorul şi sergentul sunt cei care îi duc pe oameni să vadă filmul cu Supra-Omul.

Profesorul e un amârât de genom. (Wikipedia – Prin genom se înţelege masa totală de gene şi alte informaţii ereditare ale unei unităţi structurale cu capacităţi potenţiale, de autonomie în exercitarea funcţiilor legate de ereditate, diversitate şi determinare a caracterelor.). Ce mai vor şi ăştia?!