Nu e liberal ca Tariceanu, nici traseist ca Stolojanu
Nu există, în ultima săptămână cel puţin, nicio apariţie publică a premierului în care să nu-l atace pe Theodor Stolojan. L-a numit „papagal” al preşedintelui alături de Boc, „ajutor al ajutorului” lui Băsescu, traseist politic şi, mai nou, omul de casă al lui Ion Iliescu. Ceea ce vrea să spună Tăriceanu în cât mai multe feluri şi locuri posibile e că Stolojan nu e un liberal autentic.
Atacurile virulente ale premierului, accelerate după migrarea a 74 de penelişti clujeni către PD-L (fapt care le-a adus pedeliştilor majoritatea simplă în Consiliul Local) încearcă să-l decredibilizeze pe Stolojan în faţa peneliştilor tentaţi să părăsească partidul în favoarea PD-L. Repetiţia obsesivă a preşedintelui PNL dovedeşte că chiar există asemenea riscuri în interiorul PNL.
Dincolo de tonul declaraţiilor şi de derapajele mârlăneşti ale unui Tăriceanu, din ce în ce mai îmbătrânit şi mai slăbit în interiorul propriului partid, afirmaţiile sunt în bună măsură adevărate. Doar că nu e în măsură să acuze de traseism politic preşedintele unui partid gata să migreze cu tot cu partid către PSD, dacă astfel ar păstra puterea.
Marele risc în campania de desfiinţare a lui Stolojan, care creşte gradual de la zi la zi, odată cu deteriorarea limbajului preşedintelui PNL, ar fi ca la următoarea apariţie publică, care pică de summit, să-i spună la ureche lui Bush: „Nu ştiţi dumneavoastră, domnule preşedinte, ce fel de om e Stolojan ăsta”
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Partea frumoasa a lucrurilor este ca PSD-ul a realizat ca este mai usor sa racoleze membri de la PNL. Exemplu este in Constanta unde in urma „negocierilor subterane” si la promisiunile lui N Constantinescu pnl-isti sunt cu bagajele in mana gata de plecare. Asa ca Tariceanu poate sa urle cat vrea de Stolo dar corabia sa se scufunda pe zi ce trece. Cred si sunt convins ca migratia ar fi inceput mai de mult dar de la „cap” s-a lansat actiunea „bani pentru campanie” prin urmare migrarea a fost incetinita atat cat se mai poate mulge.