Dreptul la moarte
Legile pot garanta în teorie dreptul la viaţă. Însă doar natura garantează, în practica, dreptul la moarte, cu adevărat inalienabil şi inevitabil. Nu vă speriaţi, nu e un material morbid, despre morţi, care nu fac rău, ci despre cei vii, care nu le dau pace morţilor.
Despre omul care nu-şi mai aparţine sieşi, ca viaţă şi ca moarte. Despre patologia morală, de vecină de bloc bârfitoare, care ne face să ne băgăm nasul în viaţa dar şi în moartea altora. Şi, marele, nemăsuratul nostru patetism.
O ţară întreagă nu mai poate trăi dacă nu ştie totul despre moartea Mădălinei Manole care, până la proba contrarie, s-a sinucis. Şi aici nu e vorba despre o evaluare etică a situaţiei, dacă a făcut bine sau rău, dacă e moral sau nu. Ci despre constatarea unui fapt ireversibil consumat. Sinuciderea este o opţiune (foarte intimă şi personală), fie că ne place sau nu, a celui care se sinucide. Un sinucigaş, prin definiţie, nu cere voie nimănui. Dacă ar cere, ceilalţi l-ar opri.
Deci, gata, femeia nu mai vroia să trăiască. Vroia să moară! Acceptaţi asta. Dacă şi-a lăsat în urmă un copil mic, un soţ şi o viaţă, dacă s-a rupt cu greutate de toate astea, înseamnă că a avut suficiente argumente şi voinţă să o facă.
Şi nu mai îi tot daţi înainte cu creştinescul Dumnezeu să o ierte. Pentru că sinuciderea e inacceptabilă din punct de vedere al bisericilor creştine tradiţionale.
Fredonaţi „Fată dragă, nu fi tristă fiindcă e păcat” şi lăsaţi-o în pace! E moartea ei. Şi nu vă aparţine.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
…da,ai perfecta dreptate,este moartea ei,presa scrie si vb mult despre asta,pt ca indiferent de momentul tragic ,presei(mass-media) i se ridica rating-ul enorm,cat despre D-zeu si ce crede el despre asta iar nu este impresionant,dar nu pot din punctul meu de vedere sa nu o consider lasa(sh),nu poti trai numai pentru tine atata timp cat lasi responsabilitati pe care la vremea respectiva ti le-ai asumat,cred ca problema ei avea leac,daca vorbea despre asta….e doar o parere…a mea personala….si nu sustin ideea de sinucidere….
Este un punct de vedere foarte interesant!
Frumos scris, draga EC. Insa nu-i scapa observatiei tale fine faptul ca omul comun ii devasteaza intimitatea ultimului gest tocmai pentru a impartasi putin din el, de a ‘ciupi’ o bucata de apropiere de femeia care altfel ar fi fost doar solista de pe sticla. Gestul ei ‘personal si intim’ produce reactii afective, provoaca durere/tristete/furie si nu, asta nu da dreptul la nimic, insa explica de ce omul ce le are simte deodata nevoia de a fi ‘tu’ cu gestul ce le-a provocat.
Unii se roaga sa fie iertata, altii ii ureaza drum bun – e modul lor de a face un pas catre gestul ce nu le apartine. Tristetea/revolta ii face indreptatiti. Daca nimeni nu ar face-o, am avea oare prilej de a citi o asa frumoasa reactie din partea ta?
Hai mai bine sa declinam impreuna:
dreptul ei / dreptul lor / dreptul meu