Basescu e un presedinte jucator. Asa cum a promis-o inca de la inceput. Inca inainte ca inceputul sa existe, pe cand era doar un candidat urat dar charsimatic la presedintie. Unii il vad doar ca pe un intrigant care intervine machiavelic in jocurile politice interne din dorinta de a detine puterea. Altii privesc politca externa a jucatorului Basescu ca pe o slugarnicie la adresa americanilor si o potentiala sursa de razboi cu chinezii (concluzia Conservatorilor dupa cititirea „Raportului Tismaneanu”) sau cu rusii (dupa cum crede stralucitul analist Valentin Stan). Interpretarea are limitele ei, data uneori de limitele celui care interpreteaza. Daca Partidul Conservator este mic, veninos si duplicitar dintodeauna, Valentin Stan are o frustrare mai recenta. A sperat ca dupa alegeri sa se aleaga cu postul de ministru de externe al Romaniei. Dupa cum stiti, nu s-a intamplat ca acest om cu certe valente isterice sa se ocupe de politica externa a Romaniei. Slava Domnului!

Dar sa revenim la jucatorul Basescu. Si nu ma intereseaza rolul sau complex din politica interna ci calitatea de jucator in politica externa. In general, deoarece ating doar tangential probleme curente ale poporului, ministrii de externe se bucura din principiu de o imagine buna. Mai degraba pentru faptul ca nu fac rau decat pentru ca ar face ceva. In fapt, pentru prima data dupa 1990 am convingerea ca Romania are o politica externa reala, in care incearca sa se implice si sa-si asume un rol important. Iar rolul presedintelui Basescu este esential. Numai din rea credinta sau nestiinta poti ignora sau decontextualiza jocul presedintelui Basescu.

Exista in clasa jocurilor arcade, in categoria jocurilor logice, un tip de joc numit „pipe”(teava-conducta)-vezi foto. Fie ca e vorba de pipe-mania, pipe-line sau simplu pipe-game, jocul e in principiu acelasi: realizarea din bucati drepte, cotite sau suprapuse, intr-un timp predefinit, a unei bucati cat mai lungi de teava continua prin care in cele din urma sa curga petrol. Cu cat petrolul ajunge mai departe, cu atat acumulezi mai multe puncte. Basescu e un jucator de pipe. Intrega politica externa a Romaniei, cu intrigi si reactii, se circumscrie unui interes national, politic si economic: independenta energetica. Iar cea mai la indemana solutie, deoarece nu suntem mari producatori de petrol si gaze, e sa le transportam pe ale altora si aici s-a ivit oportunitatea „Nabucco”, o conducta care sa alimenteze Europa de Vest cu gaze din regiunea caspica, din mai multe tari precum Azerbaidjan, Egipt si Iran, tranzitand Romania. Cum proiectul de constructie al unei conducte care sa transporte petrol de la Constanta la Trieste pare sa bata pasul pe loc datorita numarului mare de firme si intereselor variate ale acestora, marea carte a energiei ramane pentru noi „Proiectul Nabucco”.

Intreaga politica externa a fost jucata pe aceasta carte. Basescu s-a aliat cu licuricii mari, a averizat Uniunea Europeana in privinta dependentei energetice fata de Rusia, s-a imprietenit cu statele vecine si si-a propus securizarea Marii Negre in paralel cu asumarea rolului de mediator intre Europa si state nord africane – ca Liberia – sau din Orientul Apropiat cum este cazul Iranului. Chiar si prietenia recenta si aparent fara miza cu Azerbaidjan-ul face parte din acelasi joc. Romania ar trebui sa investeasca cam 800 de milioane de dolari pentru realizarea partii care ii revine din proiectul Nabucco, bani care s-ar recupera in cativa ani in conditiile in care in prezent statul subventioneaza anual incalzirea cu 120-140 de milioane de dolari. Romania ar face, asadar, bucuroasa aceasta investitie numai ca, tara noastra este doar un teritoriu de tranzit, beneficiarul de facto al proiectului Nabucco este Uniunea Europeana.

Cine stie cum sa priveasca politica externa a Romaniei intelege de ce Basescu a atras atentia UE asupra dependentei energetice fata de Rusia, de ce s-a bucurat in momentul in care a fost declansata criza energetica dintre Rusia si Belarus care a lasat o parte a Europei aproape o saptamana fara gaze. Criza i-a dat dreptul presedintelui sa ceara UE, in interesul tuturora, urgentarea demararii „Proiectului Nabucco”. Jocul presedintelui nu e lipsit de riscuri sau de probabilitatea esecului. Insa e absolut necesar. In ciuda vaicarelilor analistilor frustrati pe la televiziunile partidelor de debara, care privesc spre drobul de sare rus (sau chinez), rolul asumat de Romania trebuie jucat pana la capat.

Daca va reusi presedintele Basescu sa contribuie la construirea Proiectului Nabucco, va realiza unul dintre cele mai importante deziderate ale Romaniei moderne: independenta energetica cu tot ceea ce inseamna ea. Daca nu va reusi sa speram ca macar va face un scor bun.