Bistro Arles nu mai este de ceva vreme. Astazi a disparut si site-ul. Ultima urma de Bistro Arles s-a sters si din virtual.

As da pe gat melancolia cu un pahar de vin negru, gros, m-as sterge cu dosul palmei la gura si, dac-as putea, as uita ca s-a terminat.

Pentru cei doi ani de suflet petrecuti in bucatarie, in sala si birou, tuturor celor care stiu despre ce vorbesc, le dedic cele de mai jos.

Despre peste. Poate fiindca am primit un crap (merci, Bianca), poate fiindca un vecin a prins unul de 22 de kilograme (foarte bine, Gigi, foarte bine). Cert e ca dincolo de faptul ca m-a aruncat in eterna dilema despre cum o sa-l gatesc, mi-a adus aminte de sloganul comunist (nici o masa fara peste) si de germani. Da, da, de germani. De cei redegisti.

In perioada comunista, in Berlinul de Est, politia secreta a RDG-ului (STASI) impanzise orasul cu masini de supraveghere si, ca sa nu bata la ochi, a camuflat dubele in cauza in masini de aprovizionare cu peste.

Pentru ca securitatea est-germana era atat de indepartata de realitatile societatii, in loc sa fie trecute cu vederea, masinile inscriptionate cu sloganul „Consumati peste” au inceput sa fie urmarite de germani. Din acelasi motiv petru care unul dintre ei a facut o sesizare catre partid in care reclama faptul ca in oras se fac afaceri ilegale cu peste fiindca, desi orasul era plin cu masini care aprovizioneaza cu peste, in magazine nu se gaseste niciodata peste.

A doua zi numarul masinilor de aprovizionare cu paine s-a dublat.

Matusa presupusei victime a ministrului Transporturilor Ludovic Orban a fost lovita de un taxi, miercuri seara, pe aceeasi trecere de pietoni ca si nepoata sa.  Cum care presupusa victima? Aia de a fost atinsa de masina ministrului pe trecerea de pietoni de a picat in casa scarii la ancheta.

Ma rog. Potrivit televiziunilor de stiri accidentul (matusii)  a avut loc in jurul orei 21, iar in urma impactului victima a fost purtata pe capota masinii mai mult de cinci metri. Ea a fost internata cu diagnosticul de traumatism cranian mediu.

Taximetristul sustine ca matusa nu se afla pe trecerea de pietoni atunci cand a lovit-o. Sa vedem acum ce zice Parchetul, ministru, presa, poate si nepoata. Probabil matusa a alunecat in Gradina Botanica din apropiere sau pe o coaja de banana aruncata de Basescu in fata la Cotroceni.
Dar pana a urma cine-a pus trecerea-n drum? Si – conform principiului cand toata lumea iti spune ca esti beat…- nu ar trebui sa fie stearsa daca nimeni nu o vede?

Ati citit Masurarea lumii scrisa de Daniel Kehlmann? Nu? Inca nu e prea tarziu. E o lectura placuta, inteligenta, scrisa cu un umor care poate contrasta cu rigoare germana a autorului, ce razbate din documentarea subiectului. Nu numai ca cititi o carte buna dar intelegeti mai usor cat de importanta si de complicata e masurarea lumii.

Pentru a verifica cat de importanta e masurarea pamantului va invit sa va amintiti, din cunostintele de la scoala, suprafata Romaniei. Hai ca nu va vede nimeni ca va uitati pe wikipedia. In fond nu e un concurs. Deci? V-a dat 237.500 km^{. Wikipedia da} 238.392 km²(?). Ok. Ceva de genul asta am invatat si eu la scoala. Dar s-ar putea sa avem o surpriza. Un oficial din interiorul Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate ma asigura ca in curand vom afla adevarata suprafata a Romaniei rezultata din masurarea fizica a ei.

Desele reorganizari teritoriale, pierderea unor provincii si/sau recastigarea altora a facut ca suprafata Romaniei sa fie totalizata din calcule nu din masuratori. La toate astea s-au adaugat rotunjirile comuniste. Nu era destul sa avem productii record la hectar, trebuia sa avem si multe hectare. Asa se face ca am invatat o suprafata mincinoasa a Romaniei care , in realitate, se va dovedi a fi mai mica.

In lungul proces de demitizare a Romaniei si romanilor trebuia probabil sa trecem si prin asta. Suntem mai putini decat credeam, pe o suprafata mai mica, poate nu chiar atat de destepti si curajosi, cu un sistem de invatamant nu doar prost ci si dezinformat, cu unul sanitar care nu ne poate tine in viata.

Ce ne-a mai ramas? Marea si Carpatii. Oare?! De la acelasi oficial al Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate am aflat ca nici Carpatii nu se ridica la inaltimea cunostintelor noastre de la scoala. De ce? Auziti enormitate: fiindca au fost masurati cum se cuvine de la nivelul marii dar nu de la cea Neagra. Cum de la care. De la Marea Baltica!

1. CNSAS-ul a intrat in moarte clinica, fara sperante de resuscitare, dupa ce Curtea Constitutionala l-a declarat „instanta extraordinara”. Intamplarea face ca revelatia CC sa vine dupa opt ani de la infiintarea CNSAS, la cateva zile (poate saptamani) inainte ca institutia sa verifice dosarele judecatorilor.

Concluzie: Nimeni nu-i judeca pe judecatori. Oameni sunt si ei. Nu-i judecati prea aspru.

2. Manifestatiile de protest, de amploare si durata, anuntate de catre 23 de organizatii non guvernamentale -nemultumite de desfintarea  institutiei – s-au bucurat de o participare de 500 de persoane. Daca facem un calcul simplu ar fi fost suficient ca membri ONG-urilor sa vina cu familiile pentru ca numarul participantilor sa fie dublu.
In comparatie, la Ankara, o manifestatie de protest fata de decizia introducerii valului islamic in universitatile turce, a strans 120.000 de persoane.

Concluzie: Spre deosebire de turci noi avem mai dezvoltat simtul umorului decat cel civic.

3. PSD, PNL si PDL au venit fiecare cu cate o propunere de remediere a situatiei CNSAS. Evident, solutiile sunt diferite, ba chiar antagonice. Compromisul? La fel ca in privinta votului uninominal. Imposibil.

Concluzie: Matematic, daca o locomotiva pleaca din punctul A si alta din punctul B, teoretic se vor intalni in punctul C. Daca trei propuneri politice pleaca din trei puncte diferite vor ajunge la …puncte, puncte

„Oricat demult as vrea sa ma prefac ca nu ma intereseaza, sunt prea gras ca sa par tragic. Dar sunt tragic. Si sunt gras. Insa si mai ridicol ar fi sa incerc sa slabesc pentru a intra in rolul care mi l-a harazit destinul. Ca un superman alergand dimineata prin parc in speranta ca spre seara va intra in constumul potrivit rolului sau. Eu nu sunt asa. Recunosc: sunt gras. Si intreg ridicolul existentei umane se opreste la marginea fiintei mele grase.

Cine sa creada in martirajul meu? Martirii sunt slabi, cu obrajii supti, pielea palida, parul transpirat si rar lipit de cap, privirea patrunzatoare (sau poate sfarsita, in functie de perioada suferintei). Asa ar trebui sa arate acesti atleti ai suferintei, campionii durerii si performerii mantuirii. Cine isi poate inchipui un Isus gras, gafind de efort in timp ce urca Golgota, soldatii romani luptandu-se cu trupul greu de urcat pe cruce, carnea grasa a corpul rastignit atarnand grotesc?

Dintr-un motiv sau altul suferita presupune corpuri lemnoase, descarnate, dezhitratate, lipsite de vlaga, epuizate de atata suferinta. Se crede ca tristetea e insotita de lipsuri, saracie, boli incurabile, sentinte inatacabile ale existentiei. E aproape patologic: personajele tragice sunt stravezi de atata slabiciune

Iar eu, priveste (!), pleznesc de atata aparenta bunastare. Cine sa creada in tristetea mea cand da cu ochii de rotunjimile mele. Mai rau chiar, se considera, nu stiu din ce motive, ca oamenii grasi sunt bonomi, joviali si plini de viata. Ce e asta?O gluma facuta de vreun slabanog? Sau de vreun grasan care se crede amuzant, jovial si plin de viata? Eu unul nu sunt deloc amuzant. Nici n-as putea sa fiu. Sunt chiar asa cum nu par: tragic. ” Gabriel (personaj – alter ego al subsemnatului ?! – din romanului neterminat „Suprasarcina”)