Acum opt ani (sau nouă) participam la lansarea ediţiei locale a Jurnalului de Cluj.”Lansatorul” trustului Intact, Cozmin Guşă, ne asigura pe cei care mai aveam dubii că Jurnalul de Cluj – la fel ca restul ediţiilor locale – nu are nici o legătură cu apropiata campanie electorală şi că este un produs jurnalistic făcut să rămână. După o campanie electorală penibilă, cu Aurel Tămaş în calitate de candidat la primăria Clujului, Jurnalul de Cluj şi restul ediţiilor locale s-au stins încet.

Încă din toamna anului trecut Trustul Intact a anunţat lansarea săptămânalelor locale „Ghimpele”, alte produse jurnalistice menite să servească PC-istului local şi să de-servească pe contracandidatul acestuia. „Cu un tiraj total de 200.000 de exemplare pe număr, săptămânalul va deveni astfel cea mai importantă reţea de publicaţii locale din România”, se lăudau cei de la Intact. Deşi pentru moment cred că are cu un zero mai puţin, am încredere că tirajul „Ghimpelui” va creşte progresiv pe măsură ce se va apropia data alegerilor. Mai ales că, la o adică, poate fi distribuit şi gratutit.

Partea tristă a acestor apariţii jurnalistice meteorice e că vor oferi, timp de câteva luni, iluzia unui loc de muncă pentru ziariştii din localităţile unde vor apărea. O pâine murdară oferită de cei care au convingerea şi, din păcate nu greşesc, că va exista de fiecare dată cineva care să şi-o dorească. Trebuie doar să aibă fisele pregătite pentru viitoarele tonomate.

Deci, în Intact we Trust?

„Atrag atenţia unor parlamentari şi filiale ale PRM că, dacă vor continua să-şi bată joc de ziarul partidului, „Tricolorul”, prin lipsa de preocupare faţă de furnizarea informaţiilor din circumscriptiile lor electorale, am să opresc apariţia acestei publicaţii. E inutil sa spun ce şoc va reprezenta o asemenea masură extremă în acest an electoral”, Corneliu Vadim Tudor, citat de „Curentul”.

Ar fi un şoc dacă s-ar sesiza, într-un asemenea an electoral, dispariţia unei astfel de publicaţii.

De abia a fost numit Marian Vanghelie drept candidat al PSD la primăria Capitalei că lucrurile au şi început să se precipite. Invitat acum câteva minute la emisiunea „Realitatea Zilei” de la RTV, fostul primar penelist al Braşovului, Ioan Ghişe, şi-a exprimat convingerea, recomandându-l pe candidatul PNL la primărie, Ludovic Orban, că Bucureştiul are nevoie „nu de un gospodar, ci de un politician de talie europeană”. Şi, flatat de propria idee şi fiindcă nimeni nu l-a contrazis, a plusat spunând că Bucureştiul are nevoie de un politician de „talie mondială”. Noroc că a intervenit moderatorul Răzvan Dumitrescu, altfel Vanghelie ar fi candidat împotriva „politicianului universal”.

Adrian Nastase este convins ca a fost atacat de MISA cu energie negativa. Europarlamentarul PSD Corina Cretu ii tine isonul si spune ca Nastase este victima magiei negre.
Dupa pierderea turului doi al alegerilor prezidentiale din 2004, Adrian Nastase a declarat, in mai multe interviuri, ca voturile membrilor organizatiei MISA pentru Basescu l-au tras in jos. Acum revine intr-o postare de pe blogul lui, in care ia de buna o informatie publicata marti intr-un cotidian central, potrivit careia yoghinii lui Bivolaru ar fi organizat mai multe sedinte de magie neagra cu tema Disparitia din viata politica lui A.N. (Adrian Nastase – n.r.). In materialul la care face referire fostul prim-ministru sint prezentate cu amanunte citeva adunari anti-Nastase cu iz de magie neagra realizate in 2004 de catre adeptii lui guru Bivolaru. Mai multe despre acest subiect fascinant gasiti in Cotidianul.

Asist de câteva zile la un fenomen din care fac parte: interesul tot mai crescut al unei părţi a românilor pentru politica externă. Nu e vorba nepărat de politica globală, ci de politicile naţionale ale altor state. Dar cât e globală şi cât e naţională politica unui stat când vorbim de Franţa, Rusia, Statele Unite şi Spania?

Discuţiile de pe messenger sunt „parazitate” de polemici pe marginea campaniilor electorale, avatarurile se transformă în îndemnuri la luptă (Go Obama!”), iar prietenul Underhill mi-o ia înainte cu remarca privind opţiunea alegătorilor pentru partide de stânga (vezi victoria lui Zapatero, semi-eşecul lui Szarkozy şi avansul lui Obama). Iar când toată această pasiune pentru politica altora vine pe fondul unui dezinteres general pentru politica noastră e clar că există acolo, departe, ceva ce noi nu avem.

Diferenţa dintre partidele şi oamenii noştri politici şi partidele şi oamenii lor. Reapariţia liderilor cu charm şi discurs politic versus aceleaşi feţe pungite de plictiseală, cu voci răguşite de atâta minciună sau moarte pe propria limbă de lemn. Până şi cel mai tânăr canadidat de la noi, Cozmin Guşă, s-a născut obosit şi răsuflat după ce a trecut deja în mare viteză prin aproape toate partidele şi s-a maculat slugărindu-l pe Voiculescu, lustruindu-l pe Năstase sau lingându-l, la timpul „cu-venit”, pe Băsescu.

E diferenţa dintre Liga Campionilor şi o competiţie locală inferioară. E inutil să facem comparaţie între un meci Real Madrid – Manchester United şi unul dintre Prefabricate Modelu – Concordia Chiajna. Mai ales că şi mizele puterii sunt diferite. E diferenţa dintre o şpagă în caltaboşi şi un război (cel din Afganistan) calculat la 3000 de miliarde de dolari.

Poate nu aş fi atât de atent la accidente dacă nu mi-ar fi cu adevărat frică de ele. Tocmai fiindcă, prin definiţie, un accident scapă controlului şi previziunii şi intervine brutal în vieţile noastre. Şi, totuşi, o parte a accidentelor pot fi prevenite sau evitate. Suntem datori să încercăm asta.

Practica accidentelor de circulaţie obligă ca poliţistul să fie nu un bun psiholog, ci un excelent inginer, un bun cunoscător al legilor fizicii mecanice şi a aplicaţiior ei. Inginerii sunt cei care caută să citească în urmele de frână întreg filmul accidentului. Urmele de frânare spun cam tot. Viteza de deplasare, adaptarea la condiţiile meteo, starea autoturismului, reacţia şoferului şi intenţiile lui, traseul urmat de automobil. Fizica nu poate minţi. Oamenii măcar încearcă.

După ce, în ciuda evidenţei, PNL-ul a încercat să nege orice legături partinice cu PSD-ul iată că, în proximitatea alegerilor, nu mai poate nega şi se vede nevoit să recunoască public că cele două partide pregătesc o alianţă. Şi când, pe lângă ele bâzâie şi partidul televizor (a se citit Conservator) e clar că se pregăteşte o mare ofensivă împotriva duşmanilor comuni: Băsescu şi PD-L. Nu ştiu cum cum vor justifica pesedişti legătura cu fostul duşman în faţa electoratului său însă, cu siguranţă, mult mai greu le va liberalilor să se justifice în faţa propriului electorat. Să motiveze întoarcerea împotriva propriei istorii, încă de la alegerile trecute când Patriciu a finanţat PSD-ul. Tocmai pentru că nu se prea ştie cine a fost la volan în cazul accidentului, aşa cum va fi numit ulterior orice potenţial eşec.

Dar este oare un accident această răsucire? Pentru asta ar fi trebuit să existe urme de frânare, intenţie de ocolire, de oprire, dincolo de explicaţiile privind vremurile nefavorabile. Un specialist va şti tot timpul să interpreteze urmele de pe asfalt. Până şi un puşti teribilist, amator de curse ilegale, ştie că dacă accelerezi în viteza a doua şi tragi frâna de mână maşina se va întoarce brusc pe şosea. Dar ăsta nu e accident. Urmele spun clar. Ăsta e derapaj controlat.