Pentru români demisia e ca moartea pentru creştini: repetabilă prin înviere.

Nici măcar nu are legătură cu acest caz, al liderilor PSD „demişi”. Chiar deloc. E generalizat. E naţional. E patologic. Românii au o mare problemă cu demisia şi, la fel de mult, cu demiterea.

Chestiune de (i)responsabilitate şi de răspundere, pentru români, dar mai ales pentru politicieni, actul de onoare al demisiei sau de autoritate al demiterii par paşi imposibil de parcurs. Chiar şi când totul pare definitiv, irevocabil şi de neclintit, mai apare un mic ceva care îl ţine pe demisionar în loc, care îl înduplecă pe demiţător.

Ce dovadă mai bună avem că politicienii români nu înţeleg la propriu actul demiterii, decât „demiterea” premierului Roman prin intermediul minerilor, a lui Radu Vasile prin decret prezidenţial?

Priviţi cazul de faţă. Deşi termenul de „demisie” sau „demitere” pare definitiv – încă se păstrează ca formă în limbă, nu şi în utilizare – Ioan Rus nu e nici pe departe atât de demis pe cât pare.

Totul nu e decât un soi de striptease, în care politicienii se pot despuia de funcţii prin demisii din diversele fotolii politice, administrative, naţionale, regionale, locale şi aşa mai departe, dar numai până la un punct. Când poporul prostit şi cu banii luaţi aşteaptă gestul final, se aprinde lumina şi ne trezim la viaţă. Comentezi?! Achită consumaţia şi ieşi.

Vestea bună e că, după români, irlandezii au cea mai mare încredere în Uniunea Europeană (62%)

Vestea proastă e că irlandezii au respins Tratatul de la Lisabona (cvasi-constituţia Uniunii)

Vestea bună e că legea din Anglia permite efectuarea avorturilor, indiferent de vârstă, dacă situaţia o cere.

Vestea proastă e că fetiţele de 11 ani din România sunt violate de unchii lor şi au nevoie de avorturi în Anglia.

Vestea bună e că în acest an vom avea o producţie agricolă foarte bună.

Vestea proastă e că preţurile la produsele agricole vor rămâne aceleaşi.

Vestea bună e că autorităţile efectuează controale la pasarelele de pe DN 1.

Vestea proastă e că o fac doar după ce o pasarelă a omorât şi rănit oameni în urma prăbuşiri peste maşinile aflate în trafic.

Vestea bună e Gheorghe Funar a luat doar 3% la alegerile locale din Cluj.

Vestea proastă e că e în continuare senator.

Vestea bună e că majoritatea parlamentarilor nu fac nimic.

Vestea proastă e că cei care fac ceva o fac prost.

P.S.: Senatul a aprobat iniţiativa parlamentară a lui Gheorghe Funar şi Ioan Ghişe prin care presa este obligată să folosească o proporţie egală a ştilor bune cu cele proaste. Cam aşa ar arăta alternarea lor. Reversul legii e că obligă în egală măsură și garantarea unei proporții egale de știri proaste. Așa că și Arhanghelul Gavril ar trebui să dea și o veste proastă alături de Buna Vestire. Ca să fie toată lumea fericită. Până și nefericiții de Funar și Ghișe.

Adrian Năstase împlineşte azi (22 iunie) 58 de ani şi primeşte cel mai frumos cadou din partea sistemului: recunoştinţa şi recunoaşterea. Ce altceva îţi poţi dori mai mult în viaţa decât să vezi că ceea ce ai semănat răsare şi că cei pe care i-ai crescut nu te uită?

Un tribut şi un omagiu, asta reprezintă publicarea- şi compromiterea – probelor din dosarul Năstase (după cel al lui Mitrea) pe siteul Camerei Deputaţilor.  O petrecere supriză on-line, pentru cel care se credea singur şi părăsit de ziua lui şi care este suprins în întunericul cercetării penale de prietenii care nu l-au uitat.

De acum e rândul altora să despacheteze cadoul în toată  splendoarea lui, să le arată judecătorilor erorile procedurale care fac imposibilă dreapta judecată a clientului lor. Ba dacă vor să facă mişto, să ceară şi niscaiva despăgubiri pentru prejudiciile morale produse sărbătoritului Năstase. Cam cum pretinde astăzi un alt fost sărbătorit, Sever Mureşan, vreo 40 de milioane de euro falimentarei bănci Dacia Felix, după ce a primit cadou din partea unei grefiere, care a greşit o propoziţie, o eroare materială dătătoare de libertate.

Aici, în acest cerc restrâns al celor care mânuiesc procedura se regăsesc deopotrivă puterea, gloria şi faima. Din rândul lor, al specialiştilor în proceduri se aleg miniştrii de justiţie, marii procurori, avocaţii de geniu. Priviți cu atenție! Marii avocații nu sunt cei care susțin procese, ci cei care le împiedică. Și pentru asta nu trebuie să dovedească că ei sunt cei mai deștepți, e suficient să arate că alții sunt mai proști. Ei nu strâng probe și nu dovedesc nevinovăția clientului. Se mulțumesc doar să arate cu degetul virgulele lipsă din declarații, erorile de tehnoredactare din minutele proceselor, citațiile prea mototolite trimise clienților lor și, în general, să sublinieze faptul că  „legea e pentru proşti”.

I-am cunoscut pe aceşti oameni, am învăţat de la ei şi am folosit ceea ce am învăţat. Ei fac posibile cadouri ca cele de astăzi, datorită lor se suflă lumânările de pe tortul sărbătoritului şi de la capătul defunctului dosar penal.

Ei au ştiinţa, alţii au recunoştinţa.

Să ne trăieşti, coane Năstase!

Se pare că s-a terminat și al doilea tur de scrutin al cărui câștigător, potrivit exitpoll-urilor, este Sorin Oprescu. Discursul său anti-partid și sistem a fost apreciat de majoritatea treimii bucureștenilor care au votat. Mulți analiști compară actualul discurs nu doar cu cel al lui Traian Băsescu ci de-a dreptul cu destinul acestuia. Nu m-aș hazarda până acolo. Mai ales că la vârsta doctorului Oprescu destinul e mai mult o chestie de trecut decât de viitor.

Voi face totuși câteva observații.

1. Am anticipat bine când am analizat impactul atributului de independent al candidatului Sorin Oprescu. Și am evaluat greșit mobilizarea bucureștenilor pentru al doilea tur de scrutin motiv pentru care nu îi dădeam lui Oprescu mai mult de 40% dintre voturi. Paradoxul este că majoritatea celor nu au votat din diverse motive se declară nemulțumiți de alegerea lui Oprescu.(?)

2. Deși discursul câștigător al cadidatului Oprescu a fost unul anti-partid , social democrații și liberalii -care ignoră accentele retorice anti-dreapta – văd în victoria lui Oprescu un eșec personal al lui Traian Băsescu – acuzat în repetate rânduri că vrea să distrugă partidele, tocmai de aceea e comparat Oprescu cu el – și sunt gata să-și asume orice succes.

3. Dacă Oprescu merită să câștige pentru ceva e în primul rând pentru că și-a dorit-o mai mult. Un singur politician român și-a dorit mai mult să câștige o funcție și a pierdut de atâtea ori până să câștige odată: Emil Constantinescu. Doar că, asemeni acestuia, sper să nu fie prea bătrân și dependent de interesele celor din spatele său încât să se termine totul cu o imensă dezamăgire.

4. Dacă va face Oprescu ceva? Nu știu. Cert este că fantezista autostradă suspendată nu va fi realizată niciodată în București. Dacă ar fi fost posibilă ar fi fost luată în calcul de către japonezii de la  JICA, cei care au desenat încă de acum zece ani toate proiectele de infrastructură care se desfășoară de atunci în București. Iar autoritățile din Boston încearcă tot de pe atunci să-și îngroape – la propriu -autostrada care traversa și sufoca orașul.

Până acum Oprescu s-a declarat independent politic dar, deocamdată, a dovedit că este independent doar de realitate. Să vedem dacă se poate și invers.

A doua raportare a rezultatelor din Programul naţional al stării de sănătate a scos la iveală ceea ce ştiam deja: românii beau, fumează şi fac sex neptotejat. Viciile noastre, denumite “factori de risc de îmbolnăvire determinaţi de comportamentul populaţiei”, au relevat faptul că în mediul rural se bea dublu faţă de cel urban, însă se fumează doar pe jumătate. Ce mai, niște țărani!

Dacă aceste tendințe relevă ceea ce știam sau bănuiam deja, și anume că românii beau și fumează iar după asemenea tratament singura protecție sexuală e un prieten care să stea de șase să nu te surprindă nevasta, adevăratele indicii comportamentale au trecut neobservate: proasta gestionare a bunăstării.

Nu cred că e neapărat o revelație antropologică, însă nici doar o simplă coincidență, faptul că principalele județe cu risc crescut de îmbolnăvire sunt totodată și județele în care populația are cele mai consistente venituri.

Potrivit datelor centralizate de ministerul Sănătății, în ceea ce priveşte posibilitatea de îmbolnăvire de una dintre bolile majore, judeţele care înregistrează cel mai mare procent sunt Cluj (57,31 la sută), Ilfov (47,89 la sută), Sibiu (46,62 la sută). Dacă suprapunem peste această hartă cea a veniturilor, dată publicității în luna februarie de Institutul Național de Statistică, realizăm că singurele județe ale țării, alături de București, unde salariile depășesc media națională (de 1.134 lei) sunt tocmai Ilfov, Cluj și Sibiu.

Simplă coincidență? Risipa luxul celor săraci? Un consumism exagerat al unor produse de o calitate îndoielnică? Lipsa unei educații alimentare minimale? Sau, pur și simplu, credința populară a românul că oamenii trebuie să pleznească de sănătate, până în momentul în care inima pleznește la propriu, un infarct ca un balon de colesterol?

Are românul mulțumit de sine o vorbă: când ne-o merge rău, așa să ne fie. Și o realitate bizară: și când ne merge bine e de rău.

Premierul va merge cu trenul, ne anunță Adevărul. Și fiindcă e știre în sine (articolul nu precizează scopul vizitei), și încă una de ultimă oră, e clară valoarea de eveniment a faptului că premierul descoperă mersul cu trenul. Aș fi nedrept dacă nu aș recunoaște faptul că domnul Tăriceanu a făcut eforturi considerabile, uneori dramatice, dar întotdeauna riguros teatralizate, de a trăi şi a se deplasa „ca poporul”. Îmi amintesc o întreagă serie de titluri din noua specie jurnalistică „cu ce se deplasează premierul”. Fiindcă, după accidentul de motocicletă, C.P. Tăriceanu a încercat de toate. De la scuter la bicicletă şi, de ce nu, iată, mersul cu trenul.

Un adevărat erou premierul. Să meargă el ca toată prostimea, cu trenul!

După ce o tânără a murit fără a i se acorda îngrijiri medicale, pe motiv că trece coloana oficială a premierului, filmul acestor momente „populare” pare a fi regizat de Sergiu Nicolaescu. Scene tensionate, efecte dramatice, dialoguri patetice şi scăpări logice, de genul firelor de înaltă tensiune ce apar într-o scenă din „Dacii” sau gumei de mestecat din „Orient Express”. O fi auzit premierul că românii au tot felul de mijloace neconvenţionale de transport, unele chiar fără motor (ce Dumnezeu or fi astea?!), doar că documentariştii săi au ignorat faptul că poporul nu se deplasează cu scuterul şi bicicleta flancați de autoturisme blindate și cu girofar pe ochii presei invitate. Aşa că să nu ne suprindă intercity-ul cu sirenă şi gărzi de corp.

Ştirea despre aventurile premierului prin propria ţară se termină dramatic. „Premierul intenţionează să parcurgă pe jos distanţa dintre gara din Roşiorii de Vede şi locurile unde vor avea loc întâlnirile cu cetăţenii şi autorităţile locale”. Evident că distanţele pietonale din Roşiorii de Vede nu sunt o provocare extremă. Dar gestul contează.  Sau cel puţin aşa se speră.

Aşa cum se speră că spre toamnă, când C.P. Tăriceanu va face autostopul, microbuzul PSD va opri să-l ducă din nou la putere.