Dacă vrei să ai o săptămână proastă, musai trebuie s-o începi de luni. Asta aşa, ca să fie o săptămână şi nu doar câteva zile. Şi, ca să fii sigur că e proastă, fă-ţi paşaport nou.

Bonus: să ai un moment insomniac şi să te trezeşti la 5:39.

Recomandarea mea e să începi naiv, bucurându-te că te duce un prieten cu maşina până în Victoriei unde, eşti tu sigur, este un CEC. Sigur că  este, dar e pe lângă Dâmboviţa, pe Calea Victoriei numărul 10. Pentru că la CEC se plăteşte taxa consulară şi cea de paşaport. Oricum, important e să nu te dai învins şi să mergi pe jos până Amzei unde e un alt CEC.

Bonus: să porţi pentru prima dată o pereche de pantofi noi, din piele, atât de eleganţi cât să n-ai nicio şansă să fie comozi.

Dacă vrei să-ţi forţezi destinul, e musai să ai buletinul în alt capăt al Bucureştiului pentru că, de pomană te afli la CEC-ul ăsta, pentru că aici poţi plăti doar taxa de paşaport, cea consulară se plăteşte la CEC-ul din sectorul de domiciliu sau la Trezorerie.

Bonus: ai buletinul în Drumul Taberei. Sigur îl ştiţi. Dacă nu vă dau un hint. Cel mai îndepărtat punct, fără linie de metrou.

Dacă te dai jos la Orizont, unde era odinioară CEC-ul, o să râdă toţi copiii de tine, că CEC-ul s-a mutat la o staţie de troleibuz distanţă. Sigur că poți ajunge pe jos până acolo, că doar ai pantofi noi.

Dacă te-ai născut într-o zodie de nereprodus până și în zodiacul chinezesc, sigur nimereşti zilele acelea ale lunii (13-14-15) când, nu-mi spune că nu ştiai – toţi pensionarii fac cozi imense la CEC pentru a-şi ridica pensia.

Evident că nimic nu-ţi poate tulbura fericirea şi savurezi fiecare moment cât timp stai la coadă cu convingerea că toţi pensionarii din ţara asta sunt bucuroşi că au ajuns la vârsta senectuţii şi toţi tinerii care n-au bătrâni abia aşteaptă să-i cumpere.

Desigur că rândul înaintează încet, timp în care, tot al 3-lea pensionar, statistic, îşi vede cardul  – introdus cu banda neagră în sus – înghiţit de bancomat. Şi, ce mai geamăt, ce mai vuiet, o cucoană docilă scoate pe rând cardurile.

Sigur că, după ce ai plătit cele două chitanţe, restul e un vis. Nu te poate deprima nicicum discuţia  din spatele tău a bătrânelului care spune că tumora îl împiedică să-şi formeze noi amintiri, că-şi aminteşte perfect copilăria, dar are ceva dificultăţi cu ziua de ieri.

Restul e o formalitate. Trebuie doar să mergi pe Nicolae Iorga – cum, nu ştiai că intrarea e în celălalt capăt al bulevardului Ana Ipătescu, pe care l-ai parcurs pe jos că doar ai pantofi noi ? – şi să-ţi faci paşaportul.

Cu siguranţă că actele se depun la parter şi paşapoartele se ridică de la etajul I. De ce să deranjeze pe cineva că dacă plăteşti taxa de urgenţă ai paşaport în 2 ore, dar ca să depui actele durează tot atât? Nu, suntem calmi. Mai ales că anunţul spune clar că „pentru preluarea imaginii faciale solicitantul nu trebuie să aibă capul acoperit, ochii închişi sau ochelari şi să prezinte o stare comună”. Comună tuturor mamiferelor care stau de atâta vreme la coadă citind cel puţin 5 feluri de afişe, promovând minim atâtea site-uri despre cum să nu dai şpagă. Oare cât o fi dat şapagă cei care au făcut afişele şi site-urile respective?

Dar totul – aproape – se sfârşeşte când ajungi în faţa agentului de poliţie, simpatic şi spiritual. Actul de identitate…. v-aţi tuns. (adânc!)…cererea…declaraţia…paşaportul vechi…etc.

Nimic nu mai contează când ştii că eşti programat să-ţi ridici noul paşaport la pedanta oră 15.38.

Şi, da, iată ai noul paşaport. Identic cu cel vechi. Doar tu parcă eşti mai bătrân. Cu un rid de expresie în plus. Dar ce mai contează? Bucură-te de pantofii cei noi.

Şi ce se întâmplă totuşi dacă hotărârea Curţii Constituţionale se amână prea mult? Deoarece nu există un precedent, nu există nici un termen prestabilit pentru soluţionarea contestaţiei depuse de PSD. Curtea Constituţională are un termen general de 3 zile de la comunicarea deciziei BEC. Însă, în situaţia excepţională dată, în care Curtea trebuie să răspundă unei contestaţii, întemeiată sau nu, în funcţie de probele administrate procesul poate dura o perioadă nedefinită.

Specialiştii în drept constituţional spun că e aproape imposibil ca rezultatul scrutinului de duminică să se anuleze. Cu toate acestea, PSD şi PNL se ţin tare pe mai departe şi vorbesc de majoritatea lor.

Există oare un scenariu?

În cazul în care mandatul preşedintelui expiră în 20 decembrie şi locul său rămâne vacant, potrivit Constituţiei atribuţiunile sale sunt preluate de către preşedintele Senatului care este nimeni altul decât Mircea Geoană. Dacă el va fi cel care va numi premierul, cu o majoritate susţinută în Parlament, ar putea impune un guvern care ar fi cu greu răsturnat după, chiar şi cu Băsescu preşedinte.

Scenariu fantezist, periculos, dar nu imposibil.

NOTĂ: E adevărat că preşedintele rămâne în funcţie până predă mandatul noului preşedinte, dar tot Constituţia prevede că mandatul unui preşedinte nu se poate prelungi peste 5 ani decât în caz de război sau altă calamitate. Iar 5 ani se împlinesc în 20 decembrie.

…am avut certitudinea că oricât de puternici ar fi oamenii din spatele lui Geoană el rămâne la fel de slab şi, de multe ori, am avut impresia că doar costumul îl ţine mai în picioare.

Într-o vreme în care organizaţiile şi asociaţile declarate apolitice şi non guvernamentale sunt tot mai lipsite de credibilitate, se trece prea uşor cu vederea peste voinţa populară pronunţată non sau nu cumva chiar anti-politică.

Votul de la refrendumul pentru un parlament light, înjumătăţit, este prea uşor trecut cu vederea de către cei care ar trebui să-l ia în seamă. Pentru că, fie că a fost un moft sau o armă politică a lui Traian Băsescu, rezultatul lui este unul de necontestat. Printr-un număr impresionant de votanţi şi un vot majoritar pentru, poporul a spus că vrea mai puţini politicieni. Electoratul a spus că s-a săturat de politicieni.

În acest context, strategia PSD de a crea alianţe politice cu toată lumea de la Moscova şi până la Timişoara  este în contradicţie cu dezgustul popular pentru politică şi politicieni. După cum la fel de greşit este să fluturi steagurile roşii ale partidului în balconul Operei din Timişoara.

În goana după voturi, Geoană, care are realismul fraţilor Grimm când spune că va satura 80 de milioane de români din agricultura românească, uită că afară sunt încă mulţi flămânzi. O întreagă generaţie care nu a avut parte de o revoluţie se suprapune peste o simbolică cifră 20.

După 20 de ani putem trage singuri concluzia că Silviu Burcan, în ale sale profeţii despre viitor, a vorbit prostii, şi că României şi românilor le sunt insuficienţi 20 de ani pentru a scăpa de comunism. Stupid people s-a răzbunat pe Brucan.

După 20 de ani presa – în marea ei majoritate – a revenit de unde a plecat iar cei care stăteau la coadă să cumpere ziare scuipă azi televizorul.

După 20 de ani, Iliescu, Năstase, Geoană,  nepotul Gisselei Vass şi alţii crescuţi prin Primăverii îşi freacă mâinile cu ochii spre putere.

După 20 de ani, preşedintele ProDemocraţia, Cristian Pârvulescu, repetă fără să ştie discursul lui Ceauşescu. Când spune că voinţa poporului este nulă în faţa Parlamentului şi că ceea ce a ales poporul cu un număr de voturi, la care nici un politican nu visează, reprezintă un vot imperativ, nul, repetă cuvintele celui care nu răspundea decât în faţa propriei Adunări Naţionale, în ciuda voinţei poporului.

După 20 de ani, după primul tur al alegerilor, harta voturilor arăta că au mai rămas doar petrolul, dolarii şi ardeleni. Pentru că, adevărata miză nu se vede la televizor, unde maşina de propagandă pompează ştiri, ci e ascunsă în Marea Neagră, acolo unde Vântu (prin Liviu Luca), Patriciu şi Voiculescu, aşteaptă să foreze.

După 20 de ani criminalii martirilor Revoluţiei au rămas nepedepsiți.

În urmă cu mai bine de zece ani, câştigam un pariu cu Şeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, domnul Octavian Ţiegean. Nu m-a crezut că vor urma tulburări sociale majore. După o lună a venit mineriada şi luptele de la Costeşti.

După 20 de ani riscăm o nouă revoluţie. Risc să mai fac un pariu. În funcţie de rezultatele şi manierea alegerilor de duminica viitoare, dar, mai ales, de nerespectarea voinţei exprimate la referendum, România se va afla în faţa unei noi forme de revoltă socială. Şi, să dea Domnul să n-am dreptate, spre primul pas serios către autonomia Transilvaniei, susţinută chiar şi de la Bucureşti de cei care speră într-un stat românesc cu adevărat liber.

Până atunci, după 20 de ani, rămân cu o singură certitudine. Au trecut 20 de ani.

Încăpăţânat ca un catâr, google aduce zilnic vizitatori pe acest site. Cu o consecvenţă înfricoşătoare, măcar o dată pe zi, cineva intră pe ciocu.com căutând locurile în care pleacă păsările călătoare. De fiecare dată ajunge pe acest articol.

Nu ştiu dacă cei care caută o fac pentru că profesorii sunt în grevă sau pur şi simplu pentru că au auzit ce a spus preşedintele şi s-au apucat de învăţat de pe google. Cert este că, chiar dacă preşedintele are credinţa că lucrurile” mărunte”  se pot învăţa de pe google, în practică se dovedeşte că e mult mai greu. În primul rând, pentru că cineva trebuie să fi plasat informaţia corectă şi asta presupune un proces de învăţare/şcolarizare ante-google. În al doilea rând, trebuie să o poți găsi. Şi asta e o ştiinţă în sine, la fel cum ştiinţă e să găseşti, pentru a citi, cărţile potrivite în viaţă.

E clar acum că nu poţi învăţa de aici unde zboară păsările călătoare. La fel cum cei care au intrat masiv pe site-ul Universităţii Babes Bolyai din Cluj nu au găsit ce căutau. Băieţii căutau babes (gagici). Deci, porn şi de la capăt.