Cine cunoaşte ştie. Dacă la o intersecţie nesemnalizată, din stânga ta vine un Jeep, poţi să uiţi de prioritatea de dreapta. Jeep-ul are întotdeauna dreptate. De aia s-a inventat prioritatea de Jeep. Ca sa nu mori nevinovat.

Cu poanta asta cu prioritatea de Jeep, nu e de glumă, mai ales că nu se demodează niciodată, în special în Bucureşti. Îi recunoşti uşor. Au maşini mari, agresive, posibil negre, accelerează pe contrasens şi se aşează primii la semafor, îţi taie calea şi îşi văd de drum mai departe. Cu siguranţă că au treburi serioase şi e logic să se grăbească.

În replică la cei răi, din preaputernicul Jeep, au apărut cei buni, din preacinstita Dacie căci, se pare, maşina-l face pe om.

Se prea poate ca tonul să-l fi dat Cristian Tudor Popescu, jurnalistul căruia Dacia şi fâşul – revendicat din colecţia vestimentară a revoluţionarilor cu pulover pe gât – i-au dat aura asta inpenetrabilă. „E dat dracu ăsta. Dar e cinstit, nu vezi că umblă cu Dacia, nu ca ăia?!”

Iliescu nu conduce. Dar ne-a condus destul pe noi. Însă, dacă ar fi făcut-o, ar fi făcut-o din Dacie. Altfel nu are nici un rost să te crezi sărac şi, implicit, cinstit.

Ultimul care a apărut la linia de start a competiţiei „cine-i mai cinstit din ţară, are Dacie şuchară”, pare să fie arbitrul de fotbal Alexandru Tudor. Despre el spun jurnaliştii şi oamenii de fotbal, chiar şi cei care cred că „i-a furat”, că e cinstit, incoruptibil. Iar argumentul e tot cel din parcare fiindcă, pretextează ziariştii, merge de 15 ani cu aceeaşi Dacie.

Dar, chiar şi după ce a greşit neacordând două penalty-uri într-un meci – care, în opinia mea, nu ar fi schimbat rezultatul meciului decât ca nuanţă, Steaua merita să câştige la o jumătate de gol diferenţă – Alexandru Tudor este creditat în continuare ca cel mai cinstit arbiru din România. „Când toate maşinile vin din faţă…” spune Tudor după acuzele de după meci, fie eşti pe sens opus, fie din faţă vin Jeep-urile finanţatorilor din fotbal. Iar Jeepul are întotdeauna prioritate.

Am fost şi eu sărac. Dar atunci nu aveam nici permis şi nici Dacie. Aşa că nu pot să-mi dau seama daca-am fost cinstit vreodată. Bine măcar că m-a ferit Dumnezeu să am Jeep!

Un interviu interesant cu Serghei Mizil (fiul lui Paul Niculescu Mizil), publicat astăzi în Jurnalul Naţional.

Cateva fragmente din interviul realizat de Toma Roman Jr. (Salut, Tomitza!):

„Din câte ştiu, Nicu era un tip de chef, îi plăcea viaţa, nu voia mari griji, deci în opinia mea nu era neapărat bun de politician.De ce li se pusese pata alor lui să facă o dinastie comunistă?

E greu de spus, nu ştiu ce era în capul bătrânului, dar ea încerca să-l împingă pe drumul ăsta. La început cred că Nicu nu a vrut să o ia în direcţia asta, dar până la urmă acceptase. El se născuse puternic, deci nu cred că suferea de beţia puterii. El era bine pregătit la fizică, eu zic că studiase pe bune. A fost şi profesor la liceu. Poate era mai bine să fi mers pe drumul ăsta, dar când ţi se bagă ceva în cap de mic…

Dvs. de ce nu v-aţi băgat cu el în UTC?

Eu nu am fost nici membru de partid. Aveam părul mare, îmi plăceau chefurile. Dacă te băgai acolo trebuia să te supui unor rigori, să nu divorţezi, de exemplu, să umbli îmbrăcat la costum. Eu nu voiam să mă înregimentez, nu mi-a plăcut niciodată politica, nici acum nu-s membru în vreun partid. E adevărat, atunci nu aveai avantajele de acum, dacă te bagi în politic.(…)

Cum arăta reşedinţa lor de la Snagov?

Destul de modest. Ştiu că bătrânului îi plăcea să stea la o masă mică, din asta, populară. Mâncau bucătărie românească şi bea un vin de Sâmbureşti, roşu. Mâncau afară, îi plăcea să joace volei şi popice, cărţi. Era pătimaş când pierdea la jocuri. Nicu îl moştenise, avea boala să câştige şi el.

Era Nicu mare cartofor? Juca jocuri de noroc? Cred că-s multe fabulaţii pe tema asta. Pleşiţă care e senil a spus aia cu herghelia, cu Triţă. Am stat zi de zi cu el în casă 18 ani şi nu era bolnav cu astea. Nu juca nici barbut, nici table nici copcică pe bani. La munte, jucam popice pe câte o ladă-două de bere.

Irinel Columbeanu era în gaşcă cu dvs, Nicu, Mădălin Voicu şi ceilalţi?

He, acum zice că a fost dizident. Ăsta zice acum că n-a avut voie să lucreze. Era dizident cu piscină, cinematograf în vilă, jacuzzi şi duş scoţian. Se şi omora ăsta cu munca, îmi e scârbă. Mai venea la mare, la munte cu noi, datorită lu’ tacsu’.(…)

Nepoţii lui Dej erau în gaşcă cu dvs?

Da, am crescut cu Ghiţă, Sanda şi Mândra, nepoţii lui înfiaţi.

Dvs sunteţi înfiat ?

Hă, hă! De unde să ştiu?! Noi eram şase, trei înfiaţi şi trei buni, dar nici azi nu ştim care de unde e, nu ne-a spus nimeni niciodată. Eu cred că-s dintre cei buni, semăn la mâini, la astea, cu ai mei. Mai puţin la minte, cred. (…)

Sunteţi şi dvs om de afaceri…Cum vă explicaţi că majoritatea elitelor economice de după 90 provin din zona nomenclaturii PCR şi UTC sau din Securitate? Copos, Puiu Popoviciu, fraţii Păunescu…

Popoviciu era ginerele cui era, da’ era şi shop-ist. Copos era bine instruit. Unii au reuşit, alţii nu. Ăia de la Costineşti ştiau afaceri. Alţii din mediul nostru ca Gyuri Fazekaş sunt săraci. Eu unul sunt doar un om mediu. Am o cârciumă în Bucureşti, una la mare şi nevastă-mea o firmă de cattering. Îi şi ajut pe unii dintre noi care au ajuns rău. Oricum am noroc că nu am murit de ciroză şi am căzut în picioare tot timpul. Am încercat 20-30 de combinaţii până la asta. Cred că fac parte din clasa de mijloc.”

Nu mai putin interesante sunt si comentariile.

„De Aurora, Mitea si Donca sigur ca nu erau ai lui Mizil. Ii stiu pe Mizilesti de cind s-au mutat pe Londra in locul lui Rautu (Serghei era in a I-a) Imi mai amintesc de o excursie cu scoala la Calugareni, 1960: Mizilestii venisera cu ultimul tip de Volga, Pirvulestii (Constantin Pirvulescu) cu in ZIM, Dumitrestii (Gh. Dumitrescu,ambasadori in Elvetia) cu un Ford ultimul tip iar noi elevii mai prapaditi cu un biet autobuz TV. Seghei minte, Nicusor a omorit o fata pe trecerea de pietoni”, comenteaza, ca un cunoscator, Vrancean

„Foarte bun interviul. Ar fi interesant de facut un documentar intreg cu amintiri din perioada respectiva, pentru a vedea de unde am plecat si unde am ajuns. Lux la vremea aceea era sa bei Johnnie Walker Black Label si sa fumezi tigari Kent, adica cam ce facem noi in fiecare sambata seara. Oamenii acestia se comportau normal intr-o lume anormala. Citind interviul mi-am dat seama ca cel mai mare lux al lor este ca s-au comportat liberi”, observa Hash.

„asta , apropos de ciutacu si blogul sau cu vorbe grele si mai ales jignitoare, mi se pare mie sau unii jurnalisti ca ciutacu, cristoiu, gidea au devenit lingaii fostilor lingai ceausisti ? asta e culmea absurdului”, spune Lili

Românii preferă să plătească amenzi şi chiar să facă închisoare pentru scurt timp decât să muncească în folosul comunităţii. Concluzia a reieşit după întâlnirea care a avut loc între conducerea Inspectoratului general de Poliţie şi deputaţii din Comisia de apărare.

Deputaţii au mai aflat de la conducerea Inspectoratului General de Poliţie că nu stăm bine nici la colectarea banilor din amenzi. „La noi se colecteză circa 20% din amenzile date (…) Spune că poliţistul, jandarmul dă amendă, dar omul nu o plăteşte ceea ce îl face pe contravenient să credă că poate recidiva”, potrivit deputatului PD-L Costică Canacheu, citat de RTV.

Nu sunt singurele probleme semnalate de reprezentanţii IGP. Poliţia Română are bani puţini în buget şi un minus de 5.000 de cadre. Mai mult, în mediul rural mai e nevoie de peste 250 de spaţii pentru posturi de poliţie în timp ce tot atâtea urmează să fie retrocedate proprietarilor de drept.

Cam ca peste tot in tara, si pe strada mea, in 1 martie a fost ziua femeii. Dar nu o zi a florilor si a primaverii, nu o sarbatoare a tineretii si a bucuriei, ci mai degraba una a batranetii si a mortii. Pe strada mea, tinerele cu flori in mana au fost inlocuite cu vaduve cernite impartind tavi cu pomana fiindca, nu stiu de unde, au scos femeile astea inca o sarbatoare a mortii, inca un pretext de a da de pomana. Iar noi, ceilalti, de a lua de pomana.

De cand am coborat din Cluj spre Bucuresti nu inceteaza sa ma uimeasca apetenta asta exacerbata pentru pomenirea mortilor, nu prin gand sau rugaciune, ci prin mancare si bautura. Au romanii – ca toti crestinii ortodocsi – peste tot un cult al mortilor, insa parca nicaieri mai dezvoltat decat in sud-vestul tarii. Si parca si mai si pe strada mea, unde copiii au crescut mari si frumosi cu coliva si pilaf si se muta la casa lor cu farfuriile si canile primite din vecini.

La fiecare mort se da de pomana. La o zi, la sase zile, la sase saptamani, la sase luni si, dupa, an de an. Plus, zilele fixe, vezi 1 martie si ce o mai fi. Si defunctii se suprapun si vii abia mai fac fata. Vaduvele sunt toata ziua cu ochii in calendar. Dupa sarbatorile „cu rosu”, posturi si, evident, zilele in care pot gasi, cu lacomie parca, un pretext de a da de pomana. Iar cand nu gasesc nimic, merge si o „pomana porcului”.

Avem noi, ca popor, nu stiu de unde sau de cand, adanc intiparita in ADN-ul nostru national, o teribila pofta de pomana, o vocatie nationala a pomenii. A datului de pomana. A luatului sau a statului de pomana.

Asa ca pomenile electorale nu suprind pe nimeni. Mai degraba lipsa lor.  Pomenile electorale sunt un dat. Si un luat. Bogdaproste.

Pentru cei mai tineri dintre dumneavoastra, lipsiti de cunoasterea nobilului obicei al pupatului in cur al cuplului Ceausescu, Vigil Iernuca a cules timp de 30 de ani mostre ale acestui gen. „Antologia rusinii“ a lui Ierunca cuprinde mostre memorabile ale acestor tip de exprimari, ce vor aparea in cursul acestui an intr-un volum realizat cu sprijinul Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc (INMER). „Cotidianul” – de pe site-ul caruia am preluat si imaginile – face o avanpremiera a acestei carti necesare.

Dan PAVEL, analist politic

„Numai perspectiva istoriei unitare, unice, poate sa asigure posibilitatea intelegerii procesului istoric de faurire a Partidului Comunist Roman, a singurei forte politice consecvent revolutionare ce a inteles ca reprezinta interesele unui intreg popor, forta capabila sa infringa inertia istorica a exploatarii omului de catre om.“

Mihai TATULICI, teleast

„Din aceasta idee, a secretarului general al partidului, s-a nascut o noua generatie a santierelor, o generatie devotata meseriei ei si menirii ei. Ca scriitor, am avut ocazia sa verific ce nou cimp de investigare literara a deschis aceasta noua realitate a santierelor tarii. Nu e vorba numai de ritmul foarte inalt al muncii pe aceste santiere; nu e vorba numai de entuziasmul oamenilor, ori numai de numeroasele momente de eroism, devenite fapt cotidian. (…) Dar este vorba, mai ales, de faptul ca oamenii despre care vorbesc au invatat, pe aceste santiere, ca ei nu fac numai zidarie, ci si zidire, ca ei nu inalta numai ziduri, ci fac, pur si simplu, munca de inaltare.

Ion CRISTOIU, jurnalist

„Socialismul romanesc de dupa Congresul al IX-lea al PCR se defineste prin intemeierea actiunii politice atit individuale, cit si colective pe o conceptie teoretica de ansamblu asupra lumii. Toate marile momente ale practicii sociale de dupa 1965 au fost rodul nu al unui pragmatism ingust, supus conjuncturii, ci al unei viziuni profunde asupra realitatii nationale si internationale. O viziune in care se regasesc dialectic indrazneata prospectare a faptelor si respectarea principiilor fundamentale ale conceptiei revolutionare.“

Dinu SARARU, scriitor

„Aceasta imagine simbol a conducatorului neprecupetind nimic pentru a se afla clipa de clipa in mijlocul poporului sau, pentru a-i cunoaste viata adevarata si nazuintele, pentru a se sfatui cu el si pentru a hotari impreuna cu el, mi se pare efigia cea mai de pret a epocii pe care cu drept cuvint o numim Epoca Nicolae Ceausescu.“

Corneliu Vadim TUDOR, publicist, senator

„Este fiica prea iubita/ A acestui brav popor/ De luceferi strajuita/ Si de steagul Tricolor/ E Elena Ceausescu/ Suflet nobil si vibrant/ Mama buna, om politic/ Si prestigios savant/ Inteleapta-i este fapta/ Nazuind spre viitor/ Tot cu cinste sta in dreapta/ Marelui conducator.“

La sediul Fundatiei Crestine „Gheorghe Becali” din Obor unde multimea asteapta sa-si primeasca, in fiecare luna, pungile cu alimente.

Doamna: Tariceanu mananca c***t ca a marit pensiile, traim cu patru milioane pe una, trei ii dam pe intretinere.

Reporter: Pai sunteti pensionara, asa tanara?

Doamna: Nu. Mama e. Vai de capul ei, e bolnava.

Reporter: Traiti impreuna cu mama…

Doamna: Nu traiesc cu mama, ea e la Berceni. Cu barbatu’ si avem 2 copii. Trebuie sa mearga la scoala, sa manance sa se imbrace. Cu ce bani? Abia platim intretinerea. Voi care lucrati la televizune aveti banet, ce va pasa voua. Stiti numa’ sa faceti caterinca de domnul Becali, care ne mai ajuta cu ce poate, ca are bani.

Reporter: De unde are bani?

Doamna: Ce sa stiu de unde? E destept, conteaza?

Reporter: Iliescu, Nastase si ei sunt destepti, nu?

Doamna: Iliescu nu ne-a dat nimic, numai ne-a mintit si Nastase s-a imbogatit pe spinarea noastra, ca si voi cu televiziunile si ziarele.

Reporter: Care noi, doamna?

Doamna: Presa, televiziunea. Faceti bani pe spinarea noastra.

Reporter: Pai si Becali pe spinarea cui face bani?

Doamna: Hai cara-te de aici, plimba ursu in alta parte.

Din spate, se apropie o batrana, cu o basma groasa pe frunte si-n jurul gatului: „Ce vroia aia, fa?” o intreaba pe doamna. „Da-o dreacu!'”, raspunde doamna.

(a consemnat Liliana Anghelescu, pentru Hotnews)