După calul şi câinele electronic – vă mai amintiţi?! – cei de la Samsung au realizat în scopuri virale oaia electronică şi clipul de mai jos.

Într-o vreme în care cei  care scriu – în special pe internet –  citesc prea puţin, e rar lucru să vezi că în mediul virtual se întâmplă şi lucruri  bune, menite să sprijine scrisul şi cititul, în înţelesurile lor naturale.

Ediţia în limba română a wikisource lansează în acest an  în care, potrivit legislaţiei, lucrările scrise devin proprietate publică după 70 de ani de la moartea autorului, o invitaţie tuturor celor care vor să contribuie la dezvoltarea bazei de date cu operele lui  Octavian Goga, Ionel Fernic şi Ovidiu Densuşianu, autori a căror lucrări intră în 2009 în patrimoniul universal.

În urmă cu câteva zile mă gândeam să realizez, pentru prieteni, un site de anunţuri – bazat pe cerere şi ofertă – care să favorizeze schimbul de cărţi. Evident că ideea nu e nouă şi nici locală.Dar nu orgoliul originalităţii mă macină, ci reproşul cărţilor stătute în bibliotecă pe care, probabil, mulţi ar vrea să le citească. O formă a supravieţuirii cititului în vremuri de criză, o compensare particulară la lipsa de biblioteci a sitemului. Spre suprinderea mea am avut supriza plăcută să descopăr că există mai multe nuclee locale a unui astfel de iniţiative. Chiar dacă are mai degrabă forma unui club de lectură – din câte mi-am dat eu seama – ideea merită amintită şi sprijinită.

Ce frumoşi sunt aceşti tineri şi gesturile lor!

A început. Un război pe care clieşeele m-ar determina să-l numesc fraticid, dar realitatea mă obligă să-l las deocamdată necatalogat. O luptă surdă între ziarişti, generaţii de ziarişti, trusturi de ziarişti şi diversele adevăruri particulare.

Venalitatea, ura şi înţepăturile de pe bloguri şi forumuri se vor transforma în luptă corp la corp în primele pagini. Un rău probabil necesar, amânat şi înăbuşit sub armistiţii neortodoxe. Un război cât o revoluţie, al celor de jos din presă  împotriva  aristocraţilor presei, al celor care muncesc împotriva celor pentru care se munceşte, al celor care fac munca de teren împotriva celor care editează adevărul. Noua burghezie media,  a celor  care şi-au vândut sufletul pe acţiuni şi  acum conduc etica din vârful sindicatelor profesionale pe care  le-au creat, va da socoteală în faţa celor care muncesc pentru ei pe cei câţiva bănuţi şi posibilitatea ca asociaţiile profesionale să le recunoască talentul.

Mecanismele sociale ale presei, cele care ofereau un echilibru al compromisului, par însă să se fi rupt şi falia creată între părţi cere să se umple cu sânge. Scânteia pare să fie dată de recentul scandal Sterling. Nu au existat semne clare, dar aerul a început să miroasă a praf de puşcă.

Preşedintele spunea ieri, în felul său abrupt şi lipsit de diplomaţie, că trusturi de presă atacă instituţiile statului pe care vor să le discrediteze. Nu e prima declaraţie de genul acesta a preşedintelui. Doar că vocea sa nu e singulară. Un alt preşedinte despre care nu se poate spune că am o mare simpatie, Emil Constantinescu, a spus în alţi termeni acelaşi lucru şi că televiziunile vor să înlocuiască instituţiile democraţiei. Nu ştiu care sunt informaţiile celor doi preşedinţi pe care îi văd – poate pentru prima dată – de acord.  Aşa că nu mă voi pronunţa asupra lor. I-au contrazis – şi evident că presa trebuia să se apere – cei care o fac de fiecare dată în numele tuturor ziariştilor. Pe mine personal nu m-au reprezentat niciodată, nici nu m-au ajutat şi nici nu m-au susţinut.  Deşi nu de puţine ori aş fi avut nevoie. Dar e bine să le mai citesc argumentele. Dintotdeauna am avut fler la subiecte. În special la cele care devin istorie.

Voi reveni cu argumente.

Salutări subiectelor de presă
În special subiectului de presă "Purtătorul de pumni al Guvernului", al trustului Realitatea Caţavencu şi al trustului Adevărul Holding (Adevărul şi Click), al doilea  ca prioritate după moartea handbalistului român în Ungaria dar înaintea bugetului şi a posibilităţii ca Ordonanţa  guvernului Tăriceanu privind cedarea exploatării resurselor din Marea Neagră către Sterling să nu treacă de Parlament. Atât în cazul atacului criminal din Ungaria cât şi în cel al scandalului de la Cluj, nişte oameni s-au aflat la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Unul a murit, pe celălalt vrea să-l omoare presa.

Salutări lui Mihnea Măruţă
Care a făcut de suficiente ori proba faptului că este un ziarist de bună calitate şi un foarte bun manager de presă. Din păcate, în presă, buna credinţă se dovedeşte a fi o slăbiciune de care profită manipulatorii care apar din neant pentru a sugera subiecte de presă sub protecţia anonimatului, sub forma unor comentarii, fără legătură cu tema subiectului. vezi aici
De aici şi-a tras seva campania Realitatea-Caţavencu.

Salutări lui Ovidiu Nahoi
Ale cărui inserţii moraliste de dimineaţă de la Realitatea Tv nu acuză atât evenimentul ci contextul – mediul şi manele care se cântau în clubul Romantic  – unde nu trebuia să se găsească Rareş Niculescu. Aşa e, contextele sunt importante. Ulltimul context în care l-am văzut pe fostul meu coleg Ovidiu era cel al tribunei a doua a stadionului din Giuleşti, la meciul Rapid-CFR Cluj, în corul suporterilor rapidişti care strigau "muie CFR".
Rareş e vinovat. Nu trebuia să fie acolo. Nu pentru că acolo se ascultau manele. Nu e meloman de niciun fel, cu atât mai puţin amator de manele. E vinovat însă pentru că s-a lăsat atras – chiar şi fără voia sa – într-un club unde petreceau adversarii politici liberali, printre care fiul fostului director al Regiei de Drumuri Cluj, Paul Cenan şi noul deputat liberal de Cluj, Virgil Pop, cel care a primit rezultatul alegerilor în arest.

Salutări deontologiei profesionale 
Celor care au folosit declaraţiile adversarilor politici liberali pentru a contura un profil negativ pentru Rareş Niculescu.
A ziariştilor moralişti care arată ostentativ cu degetul spre oamenii lui Boc şi cer demisia purtătorului de cuvânt, Rareş Niculescu. E o chestiune de nuanţă, la fel ca şi în cazul convorbirilor telefonice, unde ziariştii au acuzat înregistrarea conţinutului convorbirilor telefonice când, de fapt, se stochează cam ce stoca şi până acum şi puteam vedea pe factura detaliată: unde am sunat, cu cine am vorbit etc.
Şi acum s-a acuzat obsedant ce şi cum a făcut omul Guvernului care ar trebui să demisioneze. Insistenţa cu care s-a cerut demisia dintr-o funcţie nedeţinută – fiindcă  Rareş Niculescu nu e încă angajat al Guvernului – mă duce cu gândul că cineva îşi doreşte tare mult asta.
Salutări celor care folosesc curajos forumurile pentru a crea presiune dar, în special, celor care selectează  atent comentariile. Dar şi celor care trimit mailuri anonime. Doar că  nimic nu e anonim pe internet şi antivirusul reţine ip-ul expeditorului.

Salutări campaniei electorale
Salutări competiţiei dintre oameni lui Boc, că şi Apostu e unul dintre ei, aflaţi în  luptă cu cei liberali, din staff-ul lui Marius Nicoară. Ultima şansă a liberalilor de obţine ceva după un an în care au pierdut cam tot, motiv pentru care au apelat la fosta echipa a lui Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu.

Salutări speciale domnului Dan Andronic
Salut, Dane. Nu mai aveam niciun semn de la tine. De abia acum aflu că ai ajuns la Cluj.

Scurtă istorie subiectivă a celui mai longeviv (de până acum) post de radio privat din Cluj: CD Radio.

Am stat, m-am gândit și am reușit să fac topul primelor 3 (ca importanță intrinsecă, nu doar pentru mine) adrese de mail de la care nu am primit niciodată răspuns, dupa mai bine de o lună de zile de la expedierea e-mailului. Fie adresa de contact nu există (nu e validă), fie serviciul e foarte prost, fie orice altceva.

1. contact@ingromania.ro . Deși sunt client vechi și în principiu mulțumit (mai ales de aia), am fost surpins să văd că adresa de contact de pe www.homebank.ro pare sa fie moartă. Sau foarte tăcută.  Nici un răspuns la un e-mail expediat acum două luni care solicita un raspuns urgent la o intrebare despre tranzactiile online.

2.office-romania@csplc.com . Adresa de contact, singura la acea data, a Cadbury Romania. În plina criza mediatica dupa scandalul declansat de laptele contaminat din China, nici o reactie de la amintita adresa dupa mai bine de o luna de zile de la o sesizare profesionala si dezinteresata (nu o reclamatie, la adresa produselor).

3. adresa din formularul de contat – oricare ar fi ea – a agentiei de publicitate online www.boom.ro. Desi respectivul formular reprezinta singura modalitate de contact/legatura oficiala cu agentia, dupa mai bine de doua luni nu am primit nici un raspuns la o cere de oferta pentru un site cu trafic mare.

Nu m-ar suprinde daca aceste adrese ar fi ale unor institutii publice, ale unor organizatii care nu acorda importanta internetului  si comunicarii electronice. Sau daca ar trebui sa raspunda la e-mailuri stupide, deplasate, injurioase sau amenintatoare. Desi în comunicare un raspuns merita orice prostie. Cand lipsa de comunicare vine însă din partea unei banci cu prezenta online cum e ING Bank România, a celui  mai mare producator mondial de ciocolată sau a unei mari agentii de publicitate online, tăcerea spune mai mult decât orice răspuns.