Nu mi-am pus dorinţe majore la început de an (New year resolutions). N-am crezut că e cazul. Mi-am spus, mai mult într-o doară, că voi slăbi, că voi mânca mai sănătos…Vorbe.

Şi a trecut jumătate de an. În care, nu mă plâng, am făcut lucruri bune chiar dacă nepropuse. Cum ar fi cele patru poveşti muzicale despre vieţile compozitorilor (Bach, Mozart, Vivaldi şi Beethoven) scrise pentru Clasic e fantastic, proiect premiat la Gala Societăţii Civile 2011.

Aşa că e cazul să îmi propun ceva la mijlocul anului: să termin semi-maratonul din 9 octombrie de la Bucureşti. Nu să-l câştig. Nu e o competiţie cu ceilalţi. Ci să-l termin, o competiţie cu mine însumi întinsă pe 20 kilometri, parcurşi în 2 ore şi ceva.

Dacă ar fi fost acum 20 de ani semimaratonul ar fi fost o joacă. Nu şi acum. Astăzi, a se citi în iulie 2011, după ani de sedentarism, de mâncat anapoda, băut şi fumat (până în urmă cu opt ani), de la înălţimea celor 173 de centimetri şi 98 de kilograme (!) demersul pare greu, dacă nu imposibil. Mai ales când ai început să te antrenezi cu 2 luni înainte.

Şi, totuşi, ştiu că se poate. Şi mi-o voi demonstra. Ciocu, eşti mai puternic decât durerea 🙂