Dacă sunteţi pe punctul de a emigra, dar parcă nici economia şi nici politicienii nu v-au dat încă suficiente motive să o faceţi, vă sugerez să parcurgeţi, în următoarea ordine, câteva siteuri din România pentru argumente solide ca să treceţi linia de check-in la aeroport.

Atenţie: adevăruri şocante!

1. Toate siteurile tabloide: http://www.libertatea.ro, http://www.click.ro, http://www.cancan.ro pentru a vedea viaţa mondenă. Dacă vă hotărâţi să rămâneţi, în cel mai bun caz, dacă prin absurd veţi reuşi în viaţă, o să ajungeţi ca ei. Ajutător, puteţi consulta http://www.gsp.ro şi http://www.prosport.ro.

2. Siteurile ziarelor care fac politică (http://www.jurnalul.ro, http://www.adevarul.ro, http://www.evz.ro, http://www.gandul.info, http://www.romanialibera.ro, etc.) Dincolo de ştirile în sine, comentariile de subsol vă vor arăta cum gândeşte o bună parte din concetăţenii dumneavoastră.

3. Siteul http://www.crimetime.ro, un soi de „ştirile de la ora 5”, pentru internet. Pentru a vedea ce fac concetăţenii dumneavoastră.

4. Şi, dacă totuşi aveaţi ceva speranţe pentru viitor, consultaţi şi siteul http://www.tpu.ro. Un soi de motor de căutare pentru copii proşti. Atât de leneşi şi limitaţi încât nu ştiu să folosească un motor de căutare sau pun întrebări atât de tâmpite încât nici google nu mai face faţă.  Aici aveţi ocazia de a vedea că viitorul nu vă rezervă mare lucru şi că ei vor fi cei care vă vor plăti pensia aia mărită, după ce trece criza.

Ultimul site propus e http://www.tarom.ro

Have a nice flight!

foto: tv2nyhetene.no

„Un cerşetor român uimeşte Norvegia” e titlul cel mai întâlnit în presa românească a ultimelor zile. O ştire de fapt divers preluată de la norvegieni a devenit peste noapte o campanie de presă la noi şi motiv de mândrie naţională. Ştirea, aşa cât ar trebui să fie ea, e că  o familie de tineri norvegieni, plecată pentru o lună în America de Sud, şi-a lăsat casa pe mâna unui cerşetor român (Ioan Bandac), în ciuda avertismentelor prietenilor. Spre lauda lui, cerşetorul nu doar că a avut grijă de casă, dar a şi cumpărat mici obiecte pentru locuinţa celor doi.

Nu ştiu cum au tratat televiziunile subiectul, dar judecând după titlurile  entuziaste din presa scrisă, probabil elicopterul Realităţii Tv survolează piaţa în care cerşeşte Ioan Bandac pentru a ne oferi informaţii „la cald”.

‘oi fi având eu ceva, mi-am pierdut ultima fărâmă de instict jurnalistic, sau povestea asta are ceva deranjant în esenţa ei? Am învăţat că presa scrie despre „trenurile care nu ajung la timp”, cele care ajung la timp nu reprezintă o ştire, e normal să o facă. În acest înţeles al legitimării subiectului, ştirea din Norvegia este că un cerşetor român nu fură. În asta constă abaterea de la regulă.

Am toată compasiunea pentru cerşetorul român cu alură de Brâncuşi şi chiar admiraţie pentru faptul că un om care trăieşte din mâna întinsă a apreciat când altcineva i-a întins o mână de ajutor. Şi nu i-a înşelat încrederea. Şi vorbesc în cunoştinţă de cauză. Am crescut într-o familie în care compasiunea nu era un cuvânt oarecare. Mama, Dumnezeu să o ierte, a luat de pe stradă un copil alungat de mama sa şi l-a găzduit câteva zile, acum câţiva ani, de Crăciun.

Dar a transforma o astfel de poveste într-o campanie de presă e deja cam mult.

Trăim vremuri tulburi, atât de tulburi încât nici nu vedem limpede cât de tulburi sunt. O vreme a valorilor bulversate, inversate şi răstălmăcite, fără modele, fără repere, în care normalitatea ar putea deveni fapt divers.

Acum câţiva ani, când mai aveam ceva performanţe în domeniu, ne spuneam că sportul e cel mai bun ambasador. Să fi ajuns la clipa în care cerşetorii sunt cei mai buni ambasadori ai noştri, iar cortul cea mai reprezentativă ambasadă? Nu ne agăţăm oare de onorabilitatea cerşetorului spunând: da, domnule, ăsta e adevăratul cerşetor român, nu nenorociţii ăia din Franţa care ne fac ţara de ruşine!