Astăzi am donat sânge în cadrul unei acţiuni iniţiate de către Federaţia Română de Rugby. Şi mi s-a  urcat la cap sângele când am văzut ineficienţa economică a mencanismelor de stat.

Pentru o acţiune la care erau aşteptaţi puţin peste 20 de donatori, Centrul de Transfuzii Bucureşti (bănuiesc că de ei e vorba) au deplasat nu mai puţin de 7 persoane (şapte)! O doamnă mi-a dat un formular şi mi-a luat temperatura, o altă doamnă mi-a luat tensiunea şi o a treia mi-a recoltat câteva picături de sânge pentru a-mi determina grupa de sânge. Al patrulea angajat, un domn, mi-a zâmbit doar. Probabil era şoferul. La o altă masă, o altă doamnă (dintre cele două , nu ştiu ce făcea cealaltă) mi-a înmânat carnetul de donator care cuprindea doar numele şi data donării. Semn că data viitoare, o altă doamnă, îmi va determina din nou grupa sanguină. Şi aşa am ajuns în cele din urmă, cu proaspătul meu carnet de donator, la cea de a şaptea persoană, o doamnă simpatică, cea care de fapt se ocupa de recoltare, la două aparate simultan.

Dacă mai calculăm că cele şapte persoane s-au deplasat (şi au primit un spor de deplasare) cu cel puţin două maşini, şi pentru fiecare donator statul plăteşte 7 bonuri de masă (nu cunosc valoarea  bonurilor, deoarece au fost donate în cadrul acţiunii unei familii nevoiaşe), plus o zi liberă acordată de stat donatorului şi plătită de angajator, tind să cred că fie aparatul de stat e ineficient,  fie sângele românului are o valoare de piaţă exagerată.

Nu vreau să arunc cu piatra în toţi bugetarii activi, dar câţi oameni  ar fi fost necesari/deplasaţi pentru această acţiune, dacă ar fi fost organizată de un organism privat?