De fiecare dată când vizitez un muzeu de artă şi ajung în secţiunea clasicilor mă izbesc pretextele căutate de artişti pentru a justifica nuditatea corpurilor umane expuse în tablourile lor. Canoanele creştine şi pudoarea vremurilor i-au obligat, nu de puţine ori, să caute justificări – multe naive – pentru a explica goliciunea umană. E de înţeles după secole în care toţi pictorii şi-au făcut mâna doar pe trupurile goale ale lui Adam şi Eva (a căror poveste e tocmai ascunderea goliciunii), Isus, Sfântul Sebastian (care, dincolo de povestea lui tragică, le-a oferit pictorilor avantajul de a fi murit dezbrăcat şi mulţi s-au grăbit să profite) şi, mai rar, Goliat, că artiştii căutau şi alte modele pentru arta lor. Dar până în secolele XIX-XX, când nuditatea s-a putut exprima liber şi modele abundau, a fost nevoie de multă imaginaţie nu doar pentru a picta goliciunea, ci şi pentru a o putea expune.

Pretextologia clasicilor şi evoluţia nudităţii în arta medievală aduce aminte de evoluţia pornografiei în secolul XX. Dacă în anii 80 filmele pornografice mai aveau nevoie de o poveste, de scenarii care să susţină acţiunea (mai apărea o secretară, un instalator, o vaduvă într-un castel), spre sfârşitul anilor 90 nimănui nu-i mai păsa de scenariu.

Cam aşa a evoluat şi nuditatea în pictură. Până să se picteze goliciune la liber, Tintoretto închipuia scenarii fanteziste. Într-un tablou al tânărului veneţian – aflat în Muzeul de Artă din Dresda – două tinere sunt eliberate de către doi flăcăi dintr-un turn din Egipt. Explicaţia tabloului este mai mult decât hilară. Cică fetele, pentru a se purta strecura pe geamul turnului, au fost nevoite să renunţe la haine. Asta în vreme ce tinerele nude poartă lanţuri la mâini şi picioare. Come on!

Şi aşa se strecoară în artă arta de a justifica goliciunea. Aşa apar ţărani care – evident, din cauza căldurii – practică goi muncile câmpului, tinere care se îmbăiază, tineri care se odihnesc la umbra unui copac, soldaţii vânjoşi care – probabil pentru mai multă mobilitate  sau fiindcă îi stinghereau – au renunţat nu doar la zale ci şi la tot ceea ce le acoperea goliciunea.

La Rubens e evident că fiicele lui Leucippus nu puteau fi răpite altfel decât cvsi-goale. În fond întreaga operă a pictorului flamand este străbătută de goliciuni cărnoase şi contorsionate.

Şi să nu-l uităm pe maestrul Michelangelo, care studia doar mecanica  trupurilor umane. Yes, right!

Într-un interviu acordat anul trecut, Dan Diaconescu – care reuşea să-mi devină oarecum simpatic prin cinismul sincer asumat – se declara mândru de faptul că a reuşit să OTVizeze România.

„Sunt fericit. Acum câţiva ani, când spuneam că vreau să OTVizez România, unii mă înjurau, alţii spuneau că sunt nebun. Acum mi-am văzut visul cu ochii. Nu numai că alte posturi de televiziune au preluat reţeta, dar s-a ajuns atât de departe, încât Mihaela Rădulescu şi-a acuzat soţul că le-a OTVizat familia. Metoda mea se propagă în lanţ”, declara Dan Diaconescu în interviul acordat ziarului Gândul.

Şi avea dreptate. Pentru că, iată, o altă familie este în plin proces de OTVizare. Ultimele zile au dus la paroxism subiectul flăcării violet invocate de Hrebenciuc.

Citiţi şi vă cruciţi – dacă sunteţi creştini – interviul din Gândul de astăzi. Familia Geoană, Varujan Vosganian, Ioan Ghişe şi alţii vorbesc despre forţa energetică pe care o deţine Traian Băsescu. „Eu am trăit o astfel de experienţă (…) Eu vorbesc de ce-am păţit eu. Te simţi tulburat. Dintr-o dată, nu mai eşti lucid suficient, simţi greaţă la stomac şi gol în stomac. Sunt nişte sentimente. Un om care se simte rău instantaneu”, a povestit Ioan Ghişe pentru Gândul.

Refuz să analizez valoarea de adevăr a declaraţiilor lor însă, nu pot să nu remarc valoarea de adevăr a afirmaţiilor lui Dan Diaconescu de anul trecut. Şi, în plus, faptul că politicienii şi credinţele  lor aruncă banii aiurea pe consultanţi străini când avem suficiente vrăjitoare locale, că au pompat bani în Realitatea TV şi Cotidianul, când mult mai la îndemână era să investească în OTV şi revista Lumea Misterelor. Şi apoi, Geoană mai degrabă a pierdut singur alegerile  cu vizita lui la Vântu – de mână cu cei care au programat confruntarea finală în ziua de joi, ştiţi voi, aia cu flacara violet puternică – decât le-a câştigat tabăra energetică a lui Băsescu.

Dar poate, vorba filmului (The Men Who Stare at Goats), lumea are nevoie, mai ales acum, de un Jedi.

În fiecare zi pe postul de muzică Music 1 se difuzează o emisiune numită Ora de română. În respectiva emisiune, care durează câteva ore, se difuzează exclusiv trupe româneşti care cântă, după caz, în engleză, spaniolă, greacă şi, mai rar, română.