Archive for septembrie 30th, 2009

Teme si temeri

sept. 30 2009 Published by under Politic

Aşa cum ziceam, nu mă mai uit la ştiri. Nici nu le citesc. Le evit chiar şi la radioul din maşină. Mi-a ajuns totuşi la urechi noua criză, teama şi temerile zilei. Fondul problemei nu mă interesează. Dar deloc. Ce mă fascinează însă este capacitatea lui Traian Băsescu de a deschide fronturi.

Mai întâi a lansat ideea unui referendum pe tema parlamentului unicameral motivând ineficienţa şi costurile aparatului legislativ. Chiar şi fără să se organizeze un astfel de referendum, în aceaşi zi cu alegerile prezidenţiale, dezbaterea pe care o generează dă un nou suflu viitoarei campanii electorale şi mizează pe declanşarea emoţiilor şi trezirea amintirilor vizavi de suspendarea sa de anul trecut.

Actuala temă a zilei, ieşirea PSD de la guvernare, e un nou front deschis la timp. Pentru că PSD nu este dat afară de la guvernare ci se retrage singur. Desigur, nemulţumit, şi împins discret de la spate după demiterea lui Dan Nica, dar de bunăvoie, PSD poate să plece de la guvernare.

Aflat în Opoziţie la Guvernare, pregătit încă din prima zi de guvernare pentru campania electorală din toamna acestui an, PSD-ul şi candidatul său se pregăteau să atace campania ca atare, acuzând proasta guvernare şi ineficienţa PDL şi, implicit, a lui Traian Băsescu. Pentru că, pentru 9 din 10 români, guvernul este al PDL, al lui Boc şi Băsescu, ei se fac vinovaţi de toate relele, accentuate într-un an de criză.

De abia acum, când este pus în faţa propriei plecări de la guvernare, PSD trebuie să recunoască în sfârşit că este la guvernare. Cu cât mai mult va dura criza, cu atât mai mult timp va fi pentru a ajunge vestea la urechile tuturor. Asta ar trebui să fie tema şi temerea PSD.

 

No responses yet