Aşa cum ziceam, nu mă mai uit la ştiri. Nici nu le citesc. Le evit chiar şi la radioul din maşină. Mi-a ajuns totuşi la urechi noua criză, teama şi temerile zilei. Fondul problemei nu mă interesează. Dar deloc. Ce mă fascinează însă este capacitatea lui Traian Băsescu de a deschide fronturi.

Mai întâi a lansat ideea unui referendum pe tema parlamentului unicameral motivând ineficienţa şi costurile aparatului legislativ. Chiar şi fără să se organizeze un astfel de referendum, în aceaşi zi cu alegerile prezidenţiale, dezbaterea pe care o generează dă un nou suflu viitoarei campanii electorale şi mizează pe declanşarea emoţiilor şi trezirea amintirilor vizavi de suspendarea sa de anul trecut.

Actuala temă a zilei, ieşirea PSD de la guvernare, e un nou front deschis la timp. Pentru că PSD nu este dat afară de la guvernare ci se retrage singur. Desigur, nemulţumit, şi împins discret de la spate după demiterea lui Dan Nica, dar de bunăvoie, PSD poate să plece de la guvernare.

Aflat în Opoziţie la Guvernare, pregătit încă din prima zi de guvernare pentru campania electorală din toamna acestui an, PSD-ul şi candidatul său se pregăteau să atace campania ca atare, acuzând proasta guvernare şi ineficienţa PDL şi, implicit, a lui Traian Băsescu. Pentru că, pentru 9 din 10 români, guvernul este al PDL, al lui Boc şi Băsescu, ei se fac vinovaţi de toate relele, accentuate într-un an de criză.

De abia acum, când este pus în faţa propriei plecări de la guvernare, PSD trebuie să recunoască în sfârşit că este la guvernare. Cu cât mai mult va dura criza, cu atât mai mult timp va fi pentru a ajunge vestea la urechile tuturor. Asta ar trebui să fie tema şi temerea PSD.

Maxima ironie. Un articol despre cenzurarea vulgaritatii pe internet a fost cenzurat pe capital.ro pentru vulgaritate. Asimovian, roboţii (care indexeaza vulgaritatea) citesc mai mult decat  oamenii (care o produc). Ce revelaţie!

P.S.: Românesc, oamenii, nu roboţii au fost cei care au cenzurat textul. Ce dezolare! M-am despărţit aşadar, amiabil, de comunitata de blogging de la capital.ro. Pentru că, ştiţi şi voi, există libertate de exprimare…

1.Internetul e ca pământul. Deşi populaţia care-l utilizează creşte constant, media inteligenţei pare să fi rămas aceeaşi. Poate şi fiindcă cei deştepţi fac eforturi supraomeneşti ca să-i atragă şi pe proşti pe intenet pentru că, în orice afacere ai nevoie de cât mai mulţi clienţi.

2.Limba română suferă rău de tot pe internet. Privată de diacritice pe multe siteuri, într-o perioadă de transformare internă şi acceptare a noi sensuri şi termeni, româna de internet pare a fi o altă limba, asemănătoare cu cea română dar distinctă.

3. Abrevierile de tip messenger sunt un dialect al românei de internet, un argou cu termeni distincti. Sunt brb, np, tnx, lol conventii lingvistice prin intermediul cărora se produce actul comunicării online? Sunt, ce plm?!

4. Pentru că sunt mulţi neciopliţi pe internet (vezi punctul 1), care folosesc o limbă relativă (vezi punctul 2) şi aproximativă (vezi punctul 3), care scriu pe internet înainte de a scrie pe hârtie şi fără să citească nimic în prealabil, a devenit imperios necesară instituirea unei cenzuri masive.

5. Fiindcă imaginaţia nu are limite, pentru a înjura în voie, înjurăturile se reformulează zi de zi pentru a trece de filtrele siteurilor, păstrându-şi totodată capacitatea de a transmite înjuria, de a fi recunoscută de ceilalţi. Puncte între litere, reinterpretări fonetice, litere cuvinte scrise invers, reabrevieri. Nimic nu e imposibil pentru noua hermeneutică a sudalmei. Pentru conformitate vezi comentariile de pe siteurile Prosport şi GSP.

P.S.: Infracţionalitatea, care a descoperit la rândul ei potenţialul internetului, face încercări disperate de a se adapta. Doar că o face în limitele ei. Am primit un mail, o tentativă de phishing , trimisă în numele Băncii Transilvania, însă cu sigla Raiffeisen Bank. Iarta-i, Doamne.

ORDA (Oficiul Român pentru Drepturi de Autori)  a plecat iar la vânătoare de duşmani ai dreptului de autor. Îi mai sperie cu câte o campanie, cu citarea numărului de dosare penale, cu amenzi şi puşcărie. Privite lucrurile doar de la televizor, mai că au logică, parcă s-ar lega de o pretinsă normalitate. În fapt, în spate, se află o morişcă stricată, acţionată de o lege defectă, aplicată penibil.

Sigur, legislaţia şi aplicatorii ei sunt necesari în mod indiscutabil. La fel şi combaterea celor care îi pun în pericol caracterul. Pot da exemplu concret: un prieten actor căruia ORDA îi virează constant drepturile de autor realizate în urma difuzării unui film american în care a jucat.

Dar pentru că diluarea autorităţii şi încurcarea competenţelor fac parte din specificul naţional mai ceva decât alternanţa deal-vale, calităţile sunt eclipsate de defectele legislaţiei şi aplicatorilor ei. Pentru cei care nu ştiu, statul a împărţit în mod feudal încasarea drepturilor de autor, motiv pentru care sunt nu una ci trei autorităţi competente să strângă birurile şi de gât pe cei care nu le plătesc.

Astfel, dacă ai de exemplu un restaurant unde se ascultă muzică, te vei trezi nu doar cu ORDA pe cap ci şi cu  UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România) şi, în plus, cu UPFR (Uniunea Producătorilor de Fonograme din România).  De ce? Păi uite aşa. Dacă ai asculta, de exemplu, canţonente din anii 30 (adică fără drepturi de autor),  compuse în Ghana (deci nu de către compozitorii români) şi difuzate pe internet (nu de pe o fonogramă: CD), cele trei autorităţi îţi vor spune că oricum trebuie să le plăteşti dările. În caz contrar, au autoritatea de a face plângeri penale. Şi chiar o fac. Din fericire, procurorii, care sunt mai cu capul pe umeri, nu declanşează urmărirea penală.

Şi ca absurdul să fie maxim, plata dărilor se face în funcţie de numărul de locuri. Dacă ar fi pe undeva logic ca taxele să fie diferenţiate în funcţie de venituri, când faci calculele devine penibil. De exemplu, unei echipe de fotbal din România i s-a solicitat să plătească, calculat la numărul de locuri de pe stadion, 14.500 de euro pentru fiecare meci, pentru că în pauza meciurilor de acasă difuzează 3 melodii interpetate de Al Bano şi Romina Power. Dincolo de faptul că respectivul calcul s-a făcut în virtutea numărului de locuri deţinute, nu ocupate ( altă lege oricum îţi cere să păstrezi din motive de securitate 10% din locuri neocupate), suma solicitată nu ar încasa-o autorii nici dacă ar concerta două ore pe respectivul stadion. Evident, clubul i-a "concediat" pe Al Bano şi Romina.

Aşa că, dacă tot vorbim de drepturi de autor, aş vrea să întreb şi eu, parafrazând întrebarea clişeu a profesorilor de română: ce dracu’ a vrut să spună autorul legii?!