Viața din presă seamănă pe alocuri cu cea din fotbal. Se aduc doar jucători liber de contract, se renunță la cei cu salarii mari și se înjumătățesc salariile celorlalți. Și unora și altora le mai rămâne doar vanitatea de a apărea la televizor.

Iata mai jos prin ce trec oamenii trustului Realitatea-Catavencu, cei cărora, asemeni lui Becali, le place să mai facă câte o aroganță.

De ceva vreme nu mă mai uit la știri la televizor. Sunt tâmpite și tâmpesc. Tratează cu gravitate subiecte ușurele și cu ușurință subiecte grave. Și împrăștie această tendință peste tot. De aceea românii se tratează cu antibiotice pentru durerile de măsele și cu ceaiuri de plante pentru boli incurabile.

Mai grav e că și statul își tratează problemele la fel.

Cu zece milioane de persoane care trăiesc din banii statului (pensionari, șomeri, asistați social etc.) și cu doar 5 milioane de persoane care contribuie la buget, situația nu e prea roz. Însă, mai grav decât prezentul, nu poate fi decât viitorul. Tendința evidentă de îmbătrânire a populației și lipsa unor planuri de perspectivă a tuturor guvernelor, pentru care singurul refren pare a fi „de-aș mai duce-o pân’ la toamnă, leliță Ioană”, va accentua balanța dintre cei care plătesc la stat și cei pe care îi plătește statul în favoarea celor din urmă. Adică, vor fi tot mai puțini cei care vor contribui la bugetul Asigurărilor Sociale și tot mai mulți cei care vor trebui să trăiască din el.

Peste tot în lume, Fondurile de Asigurări Sociale ( de stat sau private) funcționează după principiile de bază ale economiei, în care banii se află într-un circuit continuu. La noi însă, având în vedere experiența „principiilor” economiei românești și a fondurilor de investiții anterioare, dar și lipsa unui plan de investiții pe termen lung, asigurările de stat tind să se transforme într-un joc piramidal cu tendință de țeapă pentru contribuitorii actuali. Adică un soi de Caritas la care contribui toată viața, dar se termină banii în fața ta când e vorba să-i ridici de la ghișeu. Un dormi liniștit, statul veghează pentru tine.

Proverbul era „cine n-are bătrâni să-și cumpere”. Întrebarea e „cu ce bani?!”