Viața din presă seamănă pe alocuri cu cea din fotbal. Se aduc doar jucători liber de contract, se renunță la cei cu salarii mari și se înjumătățesc salariile celorlalți. Și unora și altora le mai rămâne doar vanitatea de a apărea la televizor.

Iata mai jos prin ce trec oamenii trustului Realitatea-Catavencu, cei cărora, asemeni lui Becali, le place să mai facă câte o aroganță.

De ceva vreme nu mă mai uit la știri la televizor. Sunt tâmpite și tâmpesc. Tratează cu gravitate subiecte ușurele și cu ușurință subiecte grave. Și împrăștie această tendință peste tot. De aceea românii se tratează cu antibiotice pentru durerile de măsele și cu ceaiuri de plante pentru boli incurabile.

Mai grav e că și statul își tratează problemele la fel.

Cu zece milioane de persoane care trăiesc din banii statului (pensionari, șomeri, asistați social etc.) și cu doar 5 milioane de persoane care contribuie la buget, situația nu e prea roz. Însă, mai grav decât prezentul, nu poate fi decât viitorul. Tendința evidentă de îmbătrânire a populației și lipsa unor planuri de perspectivă a tuturor guvernelor, pentru care singurul refren pare a fi „de-aș mai duce-o pân’ la toamnă, leliță Ioană”, va accentua balanța dintre cei care plătesc la stat și cei pe care îi plătește statul în favoarea celor din urmă. Adică, vor fi tot mai puțini cei care vor contribui la bugetul Asigurărilor Sociale și tot mai mulți cei care vor trebui să trăiască din el.

Peste tot în lume, Fondurile de Asigurări Sociale ( de stat sau private) funcționează după principiile de bază ale economiei, în care banii se află într-un circuit continuu. La noi însă, având în vedere experiența „principiilor” economiei românești și a fondurilor de investiții anterioare, dar și lipsa unui plan de investiții pe termen lung, asigurările de stat tind să se transforme într-un joc piramidal cu tendință de țeapă pentru contribuitorii actuali. Adică un soi de Caritas la care contribui toată viața, dar se termină banii în fața ta când e vorba să-i ridici de la ghișeu. Un dormi liniștit, statul veghează pentru tine.

Proverbul era „cine n-are bătrâni să-și cumpere”. Întrebarea e „cu ce bani?!”

La Dabuleni e criza. Nu economica, ci de nervi. Primarul e nervos pentru ca președintele Băsescu – vrând să-i tragă una peste ceafă lui Mircea Geoană – l-a numit pe președintele PSD, parlamentar de Dăbuleni,șef peste bostănărie.
Evident, primarul PSD al localității, Nicolae Drăgoi, vrea satisfacțiune. Căci locuitorii Dăbuleniului nu sunt bostănari, ci muncesc cinstit (sic).

Ca o paranteză, Dăbuleniul s-a remarcat ca principalul bazin pepenifer al României. Atât de mult s-a indentificat numele localității cu producția de pepeni încât termenul Dăbuleni a devenit sinonim cu pepene. Și fiindcă brandul conteză, așa cum mulți nepricepuți în ale meseriei se revendicau ca fiind din Bolintin (localitate devenită brand al meseriașilor din construcții), tot așa mulți ne-dăbuleni vând pepeni pirat prin Capitală.

Investigația prietenilor mei a scos la iveală cruntul adevăr. Pepenii din Capitală sunt Dăbuleni piratați, aduși din Turcia și vânduți de niște băieți de pe șoseaua de centură a Ilfovului sub acest brand.

Așa că cereți-vă scuze, domnule președinte! Locuitorii Dăbuleniului nu sunt bostănari. Sunt, cum zice primarul, doar niște țărani. Săraci. Și cinstiți.

Am asistat azi, fără să vreau, la o discuție dadaistă dintre un client și un operator de la relații cu clienții al Unicredit Leasing România, o autorecomandată Adina Popescu.

Client: Bună ziua.
Unicredit: Bună ziua.
Client: Suntem de la firma….V-am sunat în legătură cu transferul de proprietate al unor autoturisme de la dumneavoatră către noi. S-a încheiat leasingul și vream să le transferăm.
Unicredit: Numai puțin…Da, am găsit. Aici figurează că mai trebuie să plătiți câte 200 de euro pentru fiecare mașină.
Client: Pentru ce?!
Unicredit: Pentru transferul de proprietate al autoturismelor.
Client: 200 de euro pentru fiecare?! Păi, avem 12 autoturisme.
Unicredit: Păi, da. E vorba de radiere și reînmatriculare.
Client: Cum așa? Radierea costă 1 milion, iar înmatricularea trebuie să o facem în alt oraș, unde avem sediul social. O faceți dumneavoastră acolo?
Unicredit: Nu, doar în București.
Client: Păi, atunci nu pot să vă plătesc decât cel mult radierea lor.
Unicredit: Îmi pare rău, dar nu vă putem face transferul decât dacă pătiți cei 200 de euro pentru fiecare mașină.
Client: Cum să vă plătesc, doamnă, dacă nici măcar nu-mi faceți înmatricularea. În ce bază legală îmi solicitați acești bani?
Unicredit: A contractului.
Client: Nu există așa ceva în contract. Am plătit totul conform contractului. Arătați-mi unde scrie că trebuie să vă mai plătesc 200 de euro pentru fiecare mașină și îl mănânc.
Unicredit: Scrie în contract despre taxe și comisioane.
Client: Comisioane pentru ce?!
Unicredit: Pentru transferul mașinilor.
Client: Tocmai mi-ați spus că nu puteți face înmatricularea mașinilor decât pe București.
Unicredit: Da, pe București.
Client: Păi, nu înțelegeți că trebuie să le înmatriculez, potrivit legii, în alt oraș?!
Unicredit: Înțeleg.
Client: Și atunci?
Unicredit: Trebuie să plătiți și gata.
Client: Dar ce? În ce temei legal?
Unicredit: Taxe și comisioane, în baza contractului.
Client: Eu cred că nu înțelegeți definiția comisionului. Comisionul e o valoare care se aplică unui serviciu prestat. Dacă dumneavoastră nu prestați acest serviciu, cum să-l plătesc? Mai ales că trebuie să mai plătesc încă o dată înmatricularea. Sunteți conștientă?
Unicredit:…
Client: Nu aveți nimic de spus?!
Unicredit: Trebuie să plătiți 200 de euro pentru fiecare mașină.

Legea pentru Protecția Datelor cu Caracter Personale obligă, printre altele, la atenționarea clienților când o convorbire telefonică este înregistrată. Știți textul. În scopul îmbunătățirii serviciilor această convorbire poate fi înregistrată..
Concluzia nu poate fi decât una. Fie nu înregistrează nimeni. Fie nu ascultă nimeni înregistrările. Păcat. Nu atât pentru că nu se îmbunătățesc serviciile. Ci pentru că pot fi amuzante.

Microsoft îşi schimbă părul şi, aparent, şi năravul. A lansat Windows 7 cu promisiunea unei viteze sporite faţă de mult hulita Vista şi, pentru a determina clienţii să-l cumpere, îl oferă gratuit până în 2010. Aşa, de probă.

Există de ceva vreme o dorinţă de a face Microsoftul mai prietenesc, mai comunicativ, şi asta se simte şi în filosofia de vânzări a companiei. Şi chiar funcţionează. Într-o perioadă în care Firefox-ul de la Mozilla crapă destul de des (sub presiunea add-on-urilor) şi Google pare a fi luat locul vechiului Microsoft – dispus să acapareze cam tot ce merge, într-o tendinţă evidentă de monopolizare, dublată de o o aroganţă a parvenitului – noul Microsoftul devine pe zi ce trece mai prietenos.

A renunţat – e adevărat, mai mult de nevoie, pentru a evita alte amenzi – să mai instaleze by default Internet Explorer pe noua versiune de Windows 7 pentru ţările UE. Şi acum, iată, furnizează întregul sistem de operare gratuit. Măcar până în 2010.

Prin această ofertă, a unui test drive prelungit pe Windows 7, se încearcă acomodarea potenţialilor clienţi cu noul sistem de operare şi obţinerea unui feed-back prietenesc (lipsit de răutate). În plus se doreşte scăderea pirateriei. Ce e gratis nu se fură.

Dacă vor reuşi vom vedea.

Până atunci puteţi descărca Windows 7 de aici.

Promisiunile politicienilor sunt la fel de utile în viaţa de zi cu zi ca produsele comandate prin teleshopping odată ajunse în casa ta. Pe cât de bine sună la televizor, pe atât de proaste sunt în practică. Numai politica şi teleshoppingul pot vinde atâta inutilitate la televizor.

Teleshoppingul a rezolvat tot, de la căderea părului la obezitate, de la curăţenie la ustensile de bucătărie. E suficient să suni în următoarea jumătatea de oră şi vei primi nu unul ci două produse la acelaşi preţ. Ştiţi povestea.
La televizor şi politicieni au rezolvat criza. Guvernul Boc are soluţii, Mircea Geoană – deşi aflat la guvernare cu partidul – are o altă soluţie alternativă. Şi Opoziţia liberală prin vocea candidatului său la preşedinţie, Crin Antonescu, are o altă soluţie. Ne aflăm în situaţia anilor 90 când, datorită facilităţilor oferite, au apărut mai multe fundaţii de protecţie a orfanilor decât orfani. Şi acum avem o criză şi mai multe rezolvări.

Numai că, aşa cum criza nu picat din cer, nici rezolvarea nu va veni de acolo. Şi în nici un caz dintr-un sediu de partid într-un alt – încă unul – an electoral. Pentru că suntem victimele colaterale ale unei crize mondiale, a propune soluţii fără a lua în calcul racordarea lor la iniţiativele globale e ca şi cum ai face diguri din răchită întărită cu lut pe malul oceanului. Pentru că economia e globală şi transfrontalieră nu prea văd cum s-ar rezolva ea la televizor decât dacă, cel mult, criza s-ar uita la ştiri şi ar crăpa de plictiseală.

Există trei tipuri de oferte la teleshopping pentru a obţine corpul pe care l-ai visat dintotdeauna. Una propune să pedalezi sau să faci abdomene mai simplu ca niciodată. Alta spune că e suficient să te electrostimulezi local şi muşchii curentaţi vor ieşi la suprafaţă. Ultima soluţie, după ce le-ai încercat pe toate şi nici una nu a mers, nu mai promite că vei obţine un corp de invidat dar vei câştiga aparenţa unuia, dacă te îmbraci într-un corset care să te strângă ca un sac de dormit în husa lui.
Unii vând uşurinţa, alţii comoditatea şi alţii aparenţa. Nici o soluţie, însă, nu e funcţională în practică la modul absolut. Pentru că, aşa cum nu poţi ieşi din criză confortabil nu poţi nici să-ţi recapeţi forma fizică fără efort.

Partea bună a teleshoppingului politic e că dacă sunaţi în următoarea jumătate de oră veţi primi nu una, ci trei rezolvări anticriză. Pregătiţi-vă debaraua pentru anti-crize.