S-a produs o minune. Americanii au ales să-i conducă un preşedinte de culoare. Dar în fond ce au ales americanii dincolo de primul preşedinte negru?

Manualele de branding desemnează 12 arhetipuri după care se construiesc/identifică brandurile. Raportat la ele, noul preşedinte american este un magician. S-a plasat – sau a fost plasat de consilieri – ca atare, a fost perceput şi ales în consecinţă. Alegerea lui Barack Obama are în sine elemente mistice, care au depăşit cu mult logica.

Ataşat de Abraham Lincoln, Marthin Luther King şi John F. Kennedy, Omaba s-a afiliat la cei trei mai degrabă mitologic decât istoric, mai mult mistic decât eroic. Într-o campanie electorală împotriva unui erou din Vietnam, accentul a fost pus nu atât pe fapte ci pe simboluri. Istoria reţine personajele, mitologia le foloseşte.

Trimiterea la fondatorii, reformatorii şi ideologii Americii a survenit într-un moment în care Statele Unite resimţeau nu doar efectele unei crize economice prelungite ci şi o profundă criză de personalitate. Apreciat mai degrabă ca orator decât ca retor, Obama a fost criticat pentru lipsa de argumentaţie a discursului său, pentru populism şi demagogie, pentru lipsă de substanţă şi soluţii.

Şi criticii săi aveau dreptate. Fiindcă discursul electoral al noului preşedinte american a fost populat – premeditat sau nu – mai mult cu elemente volatile, cu argumente emoţionale şi spirituale şi mult, mult mai puţin cu soluţii pragmatice la probleme concrete. Dar dacă privim atent criza economică americană vedem că în esenţă e o criză a creditului – a instituţiei sale, mai presus de instrumentul bancar. Şi ce este creditul, motorul capitalismului şi principiul dezvoltării, dacă nu însăşi esenţa mistică – bazată  pe credinţa faptului că banii împrumutaţi vor fi returnaţi şi înmulţiţi – a economiei materiale?

Spectacolului învestirii lui Barack Obama întregeşte campania electorală a magicianului. Este replica neo-reformată, entuziastă şi euforică, a învestirii catolice a unui nou papă. Poate părea o remarcă rasistă, o trivializare şi totodată o erezie. Dar la o scară imensă, adaptată şi dimensionată, învestirea noului preşedinte american a fost o slujbă religioasă dintr-o biserică clişeu a noului creştinism-spectacol al lumii noi: un predicator afro-american, făcând apel la credinţa credincioşilor, acompaniat de coruri de muzică gospel şi aclamat de enoriaşii săi.

Sigur că un întreg concurs de împrejurări au favorizat actuala alegere a actualului preşedinte american – de la prestanţa predecesorului său la criza economică, de la nevoia de schimbare la efectele unui deceniu activ de "politically correct" – dar entuziasmul popular de moment a fost cel determinant.

De aceea americanii au refuzat eroul şi au ales magicianul. În anii ’80 ar fi câştigat Superman, în ’90 alesul ar fi fost Rambo, în anii ’00 alesul a fost Harry Potter.

Va reuşi candidatul magician să fie şi un preşedinte magician?

Publicul asta vrea. Americanii vor o minune.