Archive for noiembrie 3rd, 2008

O scrisoare online pierduta

nov. 03 2008 Published by under Cam pe acolo,Diverse

 

Am stat, m-am gândit și am reușit să fac topul primelor 3 (ca importanță intrinsecă, nu doar pentru mine) adrese de mail de la care nu am primit niciodată răspuns, dupa mai bine de o lună de zile de la expedierea e-mailului. Fie adresa de contact nu există (nu e validă), fie serviciul e foarte prost, fie orice altceva.

1. contact@ingromania.ro . Deși sunt client vechi și în principiu mulțumit (mai ales de aia), am fost surpins să văd că adresa de contact de pe www.homebank.ro pare sa fie moartă. Sau foarte tăcută.  Nici un răspuns la un e-mail expediat acum două luni care solicita un raspuns urgent la o intrebare despre tranzactiile online.

2.office-romania@csplc.com . Adresa de contact, singura la acea data, a Cadbury Romania. În plina criza mediatica dupa scandalul declansat de laptele contaminat din China, nici o reactie de la amintita adresa dupa mai bine de o luna de zile de la o sesizare profesionala si dezinteresata (nu o reclamatie, la adresa produselor).

3. adresa din formularul de contat – oricare ar fi ea – a agentiei de publicitate online www.boom.ro. Desi respectivul formular reprezinta singura modalitate de contact/legatura oficiala cu agentia, dupa mai bine de doua luni nu am primit nici un raspuns la o cere de oferta pentru un site cu trafic mare.

Nu m-ar suprinde daca aceste adrese ar fi ale unor institutii publice, ale unor organizatii care nu acorda importanta internetului  si comunicarii electronice. Sau daca ar trebui sa raspunda la e-mailuri stupide, deplasate, injurioase sau amenintatoare. Desi în comunicare un raspuns merita orice prostie. Cand lipsa de comunicare vine însă din partea unei banci cu prezenta online cum e ING Bank România, a celui  mai mare producator mondial de ciocolată sau a unei mari agentii de publicitate online, tăcerea spune mai mult decât orice răspuns.

 

 

No responses yet