Exista mai multe tipuri de cinism si de umor negru. Campioni cica ar fi englezii. Insa cinismul e destul de greu de cuantificat, evaluarea lui fiind mai degraba emotionala si subiectiva decat matematica sau fizica.

Trebuie sa recunoastem totusi ca englezii au atuuri serioase pentru a revendica titlul de campioni ai cinsmului.

Acum cativa ani, reprezentantii postului de televiziune Channel Four din Marea Britanie au fost amendati „pentru folosirea improprie a aparaturii radar”. Definitia de proces verbal poate sa te duca cu gandul la faptul ca oamenii televiziunii au stricat un aparat radar sau ceva de genul asta. Nici vorba. Aparatul era cat se poate de functional. Si l-au folosit la jurizarea unui pariu: cu ce viteza se deplaseaza cortegiul funerar al reginei mama? A castigat cel care s-a apropiat cel mai mult de viteaza corecta, ceva in jurul valorii de 4 kilometri pe ora (sau mile?).

Guvernul Romaniei a dovedit ca nu se pricepe la masurarea poluarii. De cate ori a fost nevoit, obligat din exterior sa o faca, a mintit cu nerusinare sau a minimalizat cu dezinvoltura. Actuala „taxa de poluare” auto e probabil cea mai buna dovada a faptului ca Guvernul nu stie (sau nu vrea) sa masoare poluarea. Cand masinile cele mai poluate platesc cea mai mica taxa, logica iti spune ca e vorba de o taxa de incurajare a poluarii nu de combatere a ei.

Zilele acestea, la Mateesti (Valcea), pare a se desfasura concursul national de masurare a poluarii. La fiecare jurnal de stiri, dincolo de oamenii care isi plang tragedia, mai apare primarul sau cate un muncitor care explica cum pun ei cate un semn sa vada cu ce viteza inainteaza halda de steril care inghite case. De trei zile cineva masoara, da detalii, explica viteza de deplasarea  a acestui dezastru natural care se misca cu incetinitorul ca sa-l priceapa tot prostu’.

De fapt nu poluarea se masoara aici. Fiindca cinismul e cel care se deplaseaza. Incet, incet, incet. Cinsimul de prost gust al autoritatilor care privesc cum se misca halda de steril, pe care o masoara ca sa apara competenti la jurnalele de stiri. Da, stim viteza de deplasare a haldei, a inaintat cu patru metri.

Intre cinismul autoritatilor noastre fata de viata romanului de rand si cel al englezilor fata de moarte si autoritate il prefer pe al englezilor. Oficialii englezi dovedesc ca macar stiu sa moara.

Azi s-au implinit doi ani de la lansarea photoblogului „photos with memories”. Asta e prima imagine de pe blog, draga mie ca e din Art Club. La mai multi ani, Tiberiu, si sa nu-ti tremure mana pe obiectiv.

Nici macar nu e vorba despre Gigi Becali si ce mizerii a mai spus. Pe cine a mai facut comunist, taran, zdreanta sau hahalera.

Nu e vorba nici macar despre cei care sustin un politically correct pentru oameni si animale. Deopotriva. A oricaror exagerari. A celor de la Animal Planet sau a politiei animalelor.

Poate, mai degraba, e culpa educatiei de gradina zoologica pe care am primit-o. Ni s-a spus de o mie de ori: nu hraniti animalele! Nimeni nu ne-a spus insa cat de nociv e sa le filmam.

Cand am inventariat acum vreo cinci ani, pentru Cotidianul, numarul de sefi oficiali normati prin Codul Profesiilor din Romania, am numarat vreo 230 (daca memoria nu ma insala) de tipuri de oameni care pot fi incadrati ca atare in cartea de munca. Exista, asa cum exista profesia de dulgher sau cofetar, si profesia de sef. Ca e sef de cabinet, sef de trib sau cocalar sef, nici nu mai conteaza. Fiindca seful e sef.

Insa astia sunt doar sefii oficiali. Exista la tot al treilea roman un sef, si la tot al doilea un sef in asteptare, de rezerva sau in devenire. Unde sunt mai mult de trei prieteni intr-un grup unul musai e sef. Sau macar se pretinde. Face parte din instinctul animalic al speciei sa se supuna „masculului Alfa” si din tipicul national sa proclame pe cineva sef ca sa aiba cui sa-i duca plocoane.

Viata n-are farmec fara sef. Fiindca seful nu vine singur. Niciodata. Vine cu „fata lui sefu'”, „nevasta lui sefu'”, „masina lui sefu'”, „telefonul lui sefu'” si, al mai a dracu’ din cati exista: „sefu’ lui sefu'”. Asta e un monstru. Fiindca trebuie sa-l pupi in cur de doua ori. O data pentru tine, o data pentru sefu’.

Cel mai bun roman e cel care are cel mai bun sef. Nu de putine ori prieteni buni se cearta pe marginea celui mai greu trivia din istorie: cine are cel mai bun sef? Familii model au divortat din lipsa de consens. Sau fiindca se culca cu sefu’?

Romanii au sefi peste tot, pe unde nu te astepti si, mai ales, pe unde nu e nevoie. Am aflat de la stiri ca celebrul Costica Argint, „liderul Romilor din Italia”(asa-i zice la stiri), cel care s-a intalnit cu „seful Guvernului de la Bucuresti” si s-a pupat cu „seful diplomatiei romanesti” in urma cu cateva saptamani, a fost arestat de carabinerii italieni pentru santaj.

Din nefericire, in vreme ce avem cea mai mare densitate de sefi la mia de locuitori, avem si cel mai mare deficit de profesionisti. In politica de la Bucuresti, la fel ca in afaceri unde banii se muta dintr-un buzunar in altul sa fie toate bogate pe rand, un numar limitat de persoane sunt mutate de pe un post pe altul. Faptul ca Melescanu a fost luat de la Armata si propus la Justitie iar fostul Secretar General al Guvernului, Radu Stroe, a fost nominalizat pentru Armata, arata ca avem putini oameni pe multe posturi. Noroc ca-i place sefu’. Pe rand.

Hai ca trebuie sa plec si io ca ma suna sefu’.

Barbatii sunt niste porci, spun aproape invariabil femeile. Cu toate acestea ii iubesc. Si daca ii iubesc tocmai pentru ca sunt porci? Daca aceasta expresia reprezinta o parafraza dupa o mai veche „iubim porcii”?! Fiindca trebuie, dincolo de traditie si obisnuinta (la fel ca in dragostea umana), sa existe o explicatie a atasamentului femeilor (in mod special) fata de animale, mai ales fata de porcul din curte.

Imi amintesc ca bunica avea o scroafa bolnava care nu putea sa stea in picioare, ca a tratat-o aproape doua luni pana cand, minune, scroafa s-a ridicat. Dupa ce a taiat-o a dat toata carnea de pomana. Ofranda sau credinta ca antibioticele au afectat calitatea carnii? Nu stiu. Insa, cand am intrebat-o de ce s-a mai chinuit atata cu un porc la ale carui foloase a renuntat dezinteresant, mi-a raspuns ca „e pacat sa-ti moara porcul in curte”. Poate era chiar asa. Sau era doar o dragoste nemarturisita.

Probabil nicaieri in Romania dragostea fata de animale nu e mai mare decat in Ardeal. Exista si o explicatie antropologica pentru asta. In interiorul arcului carpatic agricultura e restrictionata de clima la doar cateva tipuri de culturi. Putine cereale si mult porumb, cartofi, napi, sfecla si alte radacinoase. Vrand nevrand ardelenii cultiva alimentatia favorita a porcului! Iar dragostea trece prin stomac. Si, dupa porc, stomacul trece prin momente grele.

Multi cred ca in februarie trebuie sa-ti arati dragostea fata de persoana iubita. Aiurea! In februarie trebuie sa-ti cumperi porcul pe care sa-l iubesti pana la Craciun.

Un reportaj difuzat dimineata pe Realitatea TV vorbeste despre cresterea pretului la porcul „in viu” in pietele din Bistrita Nasaud. „Cum sunt preturile”, intreaba reporterul. „S-au dublat de tri ori”, ii raspunde o potentiala cumparatoare. Nu faceti calcule. Femeia vroia sa spuna ca preturile au crescut de doua-trei ori. Asa sunt indragostitii, se fastacesc cu usurinta. Dar sunt sinceri. Reporter: Sunt scumpi porcii anul asta? Vanzatoarea: Nu sunt, doamna. Reporter: Pentru vanzatorii nu sunt. Dar pentru cumparatorii cum sunt? Aceeasi vanzatoare: Pentru ei sunt scumpi.

Dincolo de artificii, stirea ar fi trebuit sa sune asa: anul acesta dragostea e cu 30% mai scumpa. Iubiti cumpatat!