Intrebarea diminetii, primita la primele ore pe SMS: Daca, in ciuda faptului ca a obtinut un estimat de 75% dintre voturi, Basescu a castigat fara glorie, asa cum spun adversarii sai, cum au pierdut acestia, stiut fiind ca au obtinut doar 25% dintre voturi?

Votul pentru demiterea presedintelui s-a incheiat. Presedintele a fost reconfirmat cu o larga majoritate a participantilor la vot (intre 75 si 78,1%, in functie de institutul de sondare care a realizat exit poll-ul). In vreme ce scriu aceste lucruri, pe televiziunile patriei apar, pe rand, presedinti de partid si ziaristi. Desi ma surprinde ca Geoana si Tariceanu nu stiu pierde, cel mai mult ma suprinde faptul ca o parte a presei nu stie pierde. Deoarece, daca politicienii ar trebui sa dea dovada ca stiu sa piarda pentru a avea puterea de a putea castiga, nu stiu de ce nu stiu sa piarda ziaristii. Ar fi putut ei castiga, acum ca stim ca au pierdut? Sigur, ma refer la un numar (clemez cantitatea dar e vorba si de calitate) unde ii regasesc pe Cristoriu, Ciutacu, Valerian Stan, Radu Tudor (ultimii doi nu stiu ce sunt; din nici un punct de vedere) si altii de teapa lor. Exceptiile de la democratie, asa cum le enumera Ion Cristoiu (daca nu ma uit la ecran imi vine sa cred ca e piticul peltic din reclama la HVB Bank) sunt legate de faptul ca nu s-au prezentat toti romanii la vot. Si daca s-ar fi prezentat, rezultatul ar fi fost cel putin la fel de mult in favoarea lui Traian Basescu. Parerea mea.

Oricum, intr-o democratie, alta decat stie domnul Cristoiu din experienta sa jurnalistica dinainte de 1990, nu toata lumea voteaza de nevoie. In schimb, intr-o democratie, oricare ar fi ea, doar cine voteaza conteaza.

La sfarsitul referendumului, Tariceanu si Voiculescu, si nu doar ei, ii reproseau lui Basescu ca poarta raspunderea pentru faptul ca, pentru acest referendum, pentru sansa de a reveni la Cotroceni, s-au cheltuit foarte multi bani. Dincolo de diferentele evidente si de orice risc de de mitizare, e ca si cand i-ai reprosa lui Isus ca a fondat crestinismul dar ca, in calitate de soldat roman ii arati factura pentru crucea pe care i-ai pregatit-o dar nu a folosit-o corespunzator, asa cum ti-ai dorit.

Nu stiu ce se va intampla de maine dar, multor politicieni le-as recomanda, dincolo de recomandarile CNA: „pentru sanatatea dumneavoastra, evitati consumul de sare, zahar, grasimi sau Basescu”. Sa va fie de bine. Sau, dupa caz, sa va stea in gat.

P.S.: Majoritatea celor care care minimalizeaza importanta si numarul de voturi care au determinat revenirea presedintelui la Cotroceni spune ca nu toti romanii au votat, de parca si-ar asuma voturile celor care au refuzat sa se exprime democratic. In acest caz, cei in cauza mizeaza pe un electorat, la fel ca viitorul lor, mort.

Prea prinsi emotional, prea avizi de sange si dreptate, am ignorat cu totul, cel mult ridiculizat uneori, ultimele cuvinte ale lui Ceausescu: „Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale”.

Ultimele cuvinte ale dictatorului,adevarate indicatii-testament ale acestuia, le-am trecut cu vederea desi, culmea, nimeni nu le-a uitat niciodata. Doar le-am ignorat. Si rau am facut.

Ultimele cuvinte ale unui condamnat la moarte care isi cauta scaparea in bratele legislativului indica pe de o parte increderea dictatorului in Constitutie (condamnarea acestuia a fost anti-Costitutionala, in contextul Legii Supreme de atunci care il facea responsabil doar in fata MAN, nu si a tribunalelor populare intocmite ad-hoc) dar, mai ales, in Legislativul acelei vremi. In mod normal, solicitarea disperata a lui Ceausescu a fost o recunoastere a complicitatii de care se bucura in randul MAN.

Dar nu l-am ascultat. Si a murit si vremea a trecut. De pomana. Fiindca, desi anul 1989 a ramas cronologic mult in urma, in fapt, din punct de vedere structural-politic, ne aflam in plin trecut.

Majoritatea parlamentarilor din coalitia anti-prezidentiala a acestor zile (celebrii 322) isi afirma legitimitatea si justifica gestul suspendarii presedintelui prin faptul ca reprezinta doua treimi din electorat in forul suprem al democratiei. Cum zicea zilele trecute, Marko Bela, proaspat iubitor de folclor romanesc, „daca mai multi oameni iti spun ca esti esti beat, te duci acasa si te culci”. Adevarat. Numai ca presedintele are experienta necesara de a sti cand e beat.

Parlamentul e legitim si democrat. La fel si presedintele. Numai ca, spre deosebire de institutia prezidentiala, reformata si limitata (prin numarul de mandate, sarit usor de Ion Iliescu), institutia Legislativa a ramas la fel ca in momentul MAN, in fata caruia spera sa apara Ceausescu. Iar spre deosebire de grupul celor 322, care reprezinta o majorite de doua treimi, MAN avea majoritate absoluta si indiscutabila. Si, ca o ironie, ales cu mai multe milioane de voturi decat actualul Parlament. Dar raul profund perpetuat de la MAN-ul dictatorial la Parlamentul democrat, este votul pe lista, fara intalnirea directa a alesului cu alegatorul, fara responsabitatea primului in fata celui din urma. Aceeasi impunere de la centru a tuturor solutiilor, politice, sociale si economice.

Nu intamplator, chiar si unii parlamentari recunosc ca au votat pentru suspendarea presedintelui pentru ca asa le-a dictat partidul, nu constiiinta. Personal, ca sa citez un poet clujean anonim: „prefer sa imi ranjeasca crocodilul/ cu dintii lui sticlosi, dar niciodata falsi”.

Ne-am despartit de Ceausescu fara a asculta ultimele cuvinte ale unui condamnat la moarte. Ironia istoriei face ca dictatura prezidentiala a lui Ceausescu s-a incheiat cu un deget intins complice catre dictatura legislativa. Revolutia anticomunista s-a oprit stupid la un presedinte batran si slabit. Am combatut raul ca persoana, nu ca substanta si sistem.

E timpul ca revolutia sa fie dusa pana la capat si sa ne votam parlamentarii care ii dorim cu adevarat, unici si individual alesi, indiferent de unde vin ei.

La votul de maine de la referendum, cei care voteaza pe liste suplimentare au obligatia de a da o declaratie sub semnatura privata prin care recunosc ca nu au votat in alta parte.

Ca o ironie, si demnitarii dau o declaratie pe proprie raspundere in privinta averii lor. Spre deosebire de ei, singura noastra avere pentru care trebuie sa ne asumam raspunderea e votul. Sa-l folosim cu intelepciune.

Refrenul initial era cu „tara care te vrea prost”. Te-a mai vrut armata si asa mai departe. De regula te vor prost cei care vor sa te insele – regula de aur a escrocheriei – sau care vor sa te folosesca mai usor, asa cum era cazul racanilor din armata. Acum Geoana te vrea prost.

Mai stie cineva de ce a fost suspendat presedintele? Pentru ca, asa cum spune presedintele PSD, a incalcat Constitutia. Trecem peste faptul ca decizia Curtii Constitutionale nu a sustinut argumentele prezentate de PSD. Nu putem trece insa peste faptul ca considerentele initiale au fost uitate. Ca PSD care a anuntat ca va explica romanilor ca presedintele a incalcat Costitutia si trebuie suspendat si, ulterior, demis.

Nimeni nu mai vorbeste despre Constitutie si despre faptul ca presedintele si-a extins neconstitutional atributiunile. Dimpotriva. La Iasi, Mircea Geoana le-a spus manifestantilor ca Traian Basescu se face vinovat de faptul ca nu le-au fost marite pensiile, alocatiile si, porbabil, si speranta de viata a oamenilor in general. Desi, pentru a face asa ceva ar fi trebuit sa isi atribuie niste puteri anti-Constitutionale. Si, cu adevarat, majoritatea celor intervievati dupa miting au raspuns ca presedintele trebuie demis pentru ca nu le-a marit pensiile si salariile. Si asta era cel mai lucid dintre manifestanti, spre deosebire de un altul care crede ca presedintele trebuie demis pentru ca e urat (?).

Nu numai ca Mircea Geoana nu incearca sa explice romanilor nimic, dar vrea cu orice pret sa-i induca in eroare. Ultimele afise tiparite de PSD, fara ca sigla partidului sa apara pe ele, le cer romanilor sa-l „salveze pe Basescu” spunand DA. Dincolo de faptul ca neafisarea numelui celui care a initiat afisul contravine Legii privind finantarea partidelor electorale, scopul acestuia este clar de a induce in eroare. De a prosti electoratul.

In 19 mai, spre seara, dupa primele estimari ale rezultatelor referendumului, Mircea Geoana va veni si va spune: „respectam votul electoratului” si „din pacate nu am reusit sa le explicam romanilor”. Din fericire, in ciuda „explicatilor”, romanii vor fi inteles.

Singurul care nu va intelege va fi tocmai Mircea Geoana, pus sa scoata din foc castanele lui Iliescu cu mana lui. Va fi probabil, chiar spre binele PSD, una dintre ultimele declaratii ale lui Geoana in calitate de cel mai slab presedinte al acestui partid. 

 

  

  

De fiecare data cand ma revad cu cineva incerc sa vad ce e schimbat. Dar, mai ales, cine e schimbat. Eu? Celalalt? Perceptia mea asupra celuilalt?

In 1996 Emil Constantinescu, sprijinit de CDR, a castigat alegerile cu sloganul „Voteaza schimbarea!”. Acum liberalii incearca sa-l demita pe presedinte folosind sloganul „Presedintele s-a schimbat”. Cine s-a schimbat cu adevarat din 2004? Pentru inceput s-a schimbat conducerea PNL si optica partidului de pana atunci. S-a mai schimbat configuratia politica, Guvernul. Si, cu exceptia celebrei suvite, cel mai putin s-a schimbat presedintele. Marturia sta cronica de mai jos, profilul facut lui Traian Basescu inca din 1997 de catre domnul Andrei Plesu.

Andrei PLESU | nici asa, nici altminteri
Basescu 

Textul de mai jos a aparut in Dilema acum aproape zece ani, pe vremea cind Traian Basescu era ministrul Transporturilor in Guvernul Ciorbea. Ici-colo, ar fi de facut oarecari modificari. Intre timp, personajul pe care il defineam atunci ca „om de actiune“ a ajuns in postura de presedinte, adica, potrivit Constitutiei noastre, a unui „om de reprezentare“. O asemenea postura e greu de armonizat cu firea „jucatorului“. Nici trecerea de la disciplina de echipaj la spiritul de echipa nu e la indemina in cadrele metabolismului basescian. Dar continui sa cred ca România de azi are mult mai multa nevoie de acest tip de metabolism, decit de micii maestri ai aranjamentelor oportune care se inghesuie sa o conduca. Tot soiul de prosti si de ticalosi submineaza Constitutia tarii cu aerul ca o protejeaza, si prefera o dictatura de gasca unei politici de bun-simt si de convingeri. UDMR si PRM in aceeasi barca, Vacaroiu la Cotroceni, Voiculescu la rampa si liberalii manipulati de socialisti de circumstanta – iata rezultatele iresponsabile ale regimului nostru „curat constitutional“. Pe acest fundal, concluzia textului meu de acum zece ani ramine valabila. 

Am auzit ca unele sedinte de guvern dureaza douasprezece ore. E semn rau. Inseamna ca pregatirea sedintei e inclusa in sedinta propriu-zisa in loc sa o preceada, ca deciziile sint caznite, ca unanimitatea e rara, ca prim-ministrul e prea rabdator, ca, deseori, lucrurile trebuie reluate de la zero, ca dezbaterile sint baroce si circulare. (Uimitor e ca cele douasprezece ore de discutii produc, frecvent, ezitari si confuzii diagnosticate ca „lipsa de comunicare“!). 

Dincolo de explicatii „obiective“ si justificari plauzibile, e limpede ca tipul uman dominant in guvernul nostru nu este omul de actiune. Omul de actiune nu poate sta pe un fotoliu – fie si ministerial – vreme de douasprezece ore. Il apuca nevricalele, se arunca pe fereastra, fuge! „Sitzfleisch“, adica aptitudinea sezutului, nu au decit firile contemplative si dialectice. Visatorii. Intrebarea este cit de visator isi poate permite sa fie un guvern al reformei. Sa sezi si sa cugeti se poate. Dar sa sezi si sa faci, sa misti lucrurile raminind nemiscat – asta nu-i reuseste decit lui Dumnezeu. In guvernul acesta de convorbitori care „nu comunica“ exista, evident, si exceptii. Prototipul lor mi se pare a fi Traian Basescu. In mod limpede, el este un om de actiune. Un „executiv“ prin vocatie. Cind are de spus ceva o spune. Abrupt, uneori brutal, dar fara echivoc si fara retorica. Nu are o ideologie. Are scopuri, strategii imediate si imaginatie pragmatica. Cind spune ca va face – face. De multe ori face inainte de a spune. Cind a facut ceea ce si-a propus sa faca, nu da niciodata inapoi. Nu se lasa intimidat de greve, amenintari, razmerite. Are solutii si isi asuma riscul aplicarii lor. E tonic. Crede in fapta lui si inspira incredere. E bine dispus. Iar cind se infurie iese la bataie fara precautii preliminare, fara sa-si aleaga, abil, mijloacele. Capabil de abuzuri temperamentale, e incapabil, dupa parerea mea, de alt gen de abuzuri. Vorbeste prea raspicat si actioneaza prea transant ca sa fie suspect de calcul venal si derapaj tenebros. Nu stiu daca ar fi un bun ministru in „vremuri normale“; nu e omul potrivit sa administreze calmul, linearitatea, gata-facutul. Dar in tranzitie, asadar intr-un moment in care ceea ce conteaza e decizia curajoasa si prompta, obsesia tintei, infaptuirea neintirziata, Traian Basescu e excelent. Multiplicat, ar da guvernul care ne trebuie. In plus, reuseste sa fie simpatic, cu aerul lui nesofisticat, indaratnic, putin sui, hitru, direct. Cind nu te astepti, are accese de candida timiditate. Format ca om de echipaj, e, cu siguranta, si un bun om de echipa. E simplu, camaraderesc, eficace. Fara pretentii si fara complexe. M-am intrebat, adesea, care e, in definitiv, secretul reusitei lui, cheia seninei lui inflexibilitati. Cred ca stiu raspunsul: nu vrea deloc sa fie, cu orice pret, ministru. A mai fost si s-a putut intoarce, cu naturalete, la ale lui. Mi se pare ca, la un moment dat, s-a apucat de fabricat inghetata; nu ma indoiesc ca, la o adica, ar prelua din nou, cu placere, comanda unei nave. Ministeriatul nu e decit „ceva de facut“, o necesara corvoada: fara fasoane, fara mirajul prestigiului si al carierei, fara fascinatia beneficiilor. E vadit ca lui Traian Basescu nu-i pasa deloc, dar absolut deloc, daca de miine va trebui sa faca altceva. De aceea, se comporta, mereu, ca un om liber. De aceea, pina una-alta, e indispensabil. 

 

(Dilema, nr. 252, 21 noiembrie 1997)

 

A inceput cu echipa nationala. A continuat cu Poli Timisoara. Cu nici una nu a avut prea mare norc. De cand Bergenbrier e sponsorul Nationalei de Fotbal, echipa nu s-a mai calificat la nici un turneu final, cat despre Poli TImisoara, sloganul „Banatul ia campionatul” e mai degraba motiv de mistocareala pentru o echipa care nu urca mai sus de locul 6 in campionat decat o incurajare serioasa. Se poate spune ca, cel putin pana acum, Bergenbier nu si-a ales prea bine echipa care sa-i faca imaginea. Pentru ca a pariat pe echipe lipsite de speranta, angajate in lupta cu adversari mult mai puternici. Cel putin pana acum. Cand l-ar putea sponsoriza pe Traian Basescu. Atat de des se intersecteaza cele doua brand-uri (Bergenbier si Basescu) zilele astea, incat ar fi probabil cea mai naturala asociere. In orice caz, mai populara si cu mai mari sorti de izbanda decat nationala de fotbal sau decat Poli Timisoara.

Pentru ca noi am facut armata, pentru ca ne paste la fiecare an nou amenintarea unui inceput de chelie (presedintele suspendat a trecut de amandoua) si pentru restul de pana la 1900 de motive furnizate de bautorii de bere care au raspuns apelului lansat de Bergenbier, barbatii merita Ziua barbatului. Coincidenta face ca Ziua Barbatului, desemnata in 5 mai, sa se suprapuna cu inceperea campaniei pentru referendum. E vorba, asadar, nu de o singura campanie publicitara ci si de una cvasi-electorala, petrecerea organizata de Bergenbier fiind dublata de intalnirea celor 10.000 de romanii din Castellon cu suspendatul presedinte Traian Basescu.
Pana si liberalii, care au pus serios osul la suspendarea presedintelui dupa ce acesta a pus osul sa-i aduca la Putere, isi fixeaza campania anti-prezidentiala pe un mesaj scos parca din realitatile producatorului de bere amintit. Cand Ludovic Orban anunta ca PNL nu-l mai sustine pe Basescu deoarece acesta s-a schimbat, n-am putut sa nu-mi amintesc de replica protagonistei din reclama la Bergenbier dupa ce si-a transformat treptat iubitul in ce si-a dorit ea: „nu mai esti barbatul de care m-am indragostit”.

Daca nationala de fotbal sau cea a Politehnicii nu prea au sanse in lupta cu adversari puternici, Basescu are sanse tocmai pentru ca are adversari slabi, care au jucat incredibil de prost, oferindu-i de fiecare data mingea. Au gresit la multe faze fixe dar au gresit fundamental sistemul de joc. Au incercat si au reusit sa-l izoleze pe Basescu si au vrut sa-l prezinte electoratului ca pe un presedinte autoritar. I-au oferit astfel sansa de a arata ca e altfel decat o clasa politica dispretuita de cetatean si i-au conferit imaginea autoritatii, a Barbatului, pe care romanii crescuti in 45 de ani de comunism dictatorial, o revendica dupa ani de haos si vid de putere. Ar fi trebuit sa joace pe dos, sa-l prezinte ca fiind slab si la fel ca ceilalti politicieni.

Nu e neaparat ca presedintele jucator Basescu sa fie extrem de puternic. E suficient ca ceilalti sa fie foarte slabi chiar daca au, la fel ca in fotbal, controlul asupra arbitrajului si a comisiilor ce taie si spanzura si sunt dispusi oricand la un blat ideologic. Tocmai de aceea, votul de la referendum nu va fi doar unul pro-Basescu, cat mai ales unul anti-Parlament.

Pentru prima data, Bergenbier s-ar putea sa aiba un jucator de performanta, pentru ca in politica romaneasca, ca sa parafrazez un alt clip publicitar al celor de la Bergenbier, „traieste un animal din ce in ce mai rar: barbatul”. E foarte posibil asadar ca „Barbatul sa ia campionatul”.