Prea prinsi emotional, prea avizi de sange si dreptate, am ignorat cu totul, cel mult ridiculizat uneori, ultimele cuvinte ale lui Ceausescu: „Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale”.

Ultimele cuvinte ale dictatorului,adevarate indicatii-testament ale acestuia, le-am trecut cu vederea desi, culmea, nimeni nu le-a uitat niciodata. Doar le-am ignorat. Si rau am facut.

Ultimele cuvinte ale unui condamnat la moarte care isi cauta scaparea in bratele legislativului indica pe de o parte increderea dictatorului in Constitutie (condamnarea acestuia a fost anti-Costitutionala, in contextul Legii Supreme de atunci care il facea responsabil doar in fata MAN, nu si a tribunalelor populare intocmite ad-hoc) dar, mai ales, in Legislativul acelei vremi. In mod normal, solicitarea disperata a lui Ceausescu a fost o recunoastere a complicitatii de care se bucura in randul MAN.

Dar nu l-am ascultat. Si a murit si vremea a trecut. De pomana. Fiindca, desi anul 1989 a ramas cronologic mult in urma, in fapt, din punct de vedere structural-politic, ne aflam in plin trecut.

Majoritatea parlamentarilor din coalitia anti-prezidentiala a acestor zile (celebrii 322) isi afirma legitimitatea si justifica gestul suspendarii presedintelui prin faptul ca reprezinta doua treimi din electorat in forul suprem al democratiei. Cum zicea zilele trecute, Marko Bela, proaspat iubitor de folclor romanesc, „daca mai multi oameni iti spun ca esti esti beat, te duci acasa si te culci”. Adevarat. Numai ca presedintele are experienta necesara de a sti cand e beat.

Parlamentul e legitim si democrat. La fel si presedintele. Numai ca, spre deosebire de institutia prezidentiala, reformata si limitata (prin numarul de mandate, sarit usor de Ion Iliescu), institutia Legislativa a ramas la fel ca in momentul MAN, in fata caruia spera sa apara Ceausescu. Iar spre deosebire de grupul celor 322, care reprezinta o majorite de doua treimi, MAN avea majoritate absoluta si indiscutabila. Si, ca o ironie, ales cu mai multe milioane de voturi decat actualul Parlament. Dar raul profund perpetuat de la MAN-ul dictatorial la Parlamentul democrat, este votul pe lista, fara intalnirea directa a alesului cu alegatorul, fara responsabitatea primului in fata celui din urma. Aceeasi impunere de la centru a tuturor solutiilor, politice, sociale si economice.

Nu intamplator, chiar si unii parlamentari recunosc ca au votat pentru suspendarea presedintelui pentru ca asa le-a dictat partidul, nu constiiinta. Personal, ca sa citez un poet clujean anonim: „prefer sa imi ranjeasca crocodilul/ cu dintii lui sticlosi, dar niciodata falsi”.

Ne-am despartit de Ceausescu fara a asculta ultimele cuvinte ale unui condamnat la moarte. Ironia istoriei face ca dictatura prezidentiala a lui Ceausescu s-a incheiat cu un deget intins complice catre dictatura legislativa. Revolutia anticomunista s-a oprit stupid la un presedinte batran si slabit. Am combatut raul ca persoana, nu ca substanta si sistem.

E timpul ca revolutia sa fie dusa pana la capat si sa ne votam parlamentarii care ii dorim cu adevarat, unici si individual alesi, indiferent de unde vin ei.

La votul de maine de la referendum, cei care voteaza pe liste suplimentare au obligatia de a da o declaratie sub semnatura privata prin care recunosc ca nu au votat in alta parte.

Ca o ironie, si demnitarii dau o declaratie pe proprie raspundere in privinta averii lor. Spre deosebire de ei, singura noastra avere pentru care trebuie sa ne asumam raspunderea e votul. Sa-l folosim cu intelepciune.