Desi majoritatea consilierilor lui Traian Basescu a parasit Cotroceniul, sub variate motive, fiecare si-a motivat plecarea, cel putin la nivel public. Nu am reusit (nici eu, nici altii mai destepti ca mine) sa aflam de ce si-a dat demisia doamna Renate Weber. Cert este ca, dupa plecarea de la Cotroceni, fostul consilier s-a transformat in cel mai aprig dusman al presedintelui, venit din zona societatii civile. Doar astazi au fost lansate doua mesaje dinspre presedintele Fundatiei Soros Romania, Renate Weber, la adresa presedintelui, cel putin unul dintre el fiind, dupa parerea mea, deplasat si gratuit. In primul rand doamna Weber s-a oferit sa apere cauza Romani Criss in cazul in care presedintele Basescu va contesta in instata decizia CNCD. Cel de a doilea mesaj reclama postarea pe site-ul www.basescu.ro, de catre un utlizator al forumului, a unui link catre un site care continea un articol rasist. Uf, greu a fost de explicat. Ma rog, nu zic ca doamna Weber nu avea dreptate sa faca asta dar, din nefericire, in utimul timp reactiile anti-basescu par a fi singurele actiuni publice ale Fundatiei Soros Romania. Sau Weber?!
Revenind la problema initiala: de ce a demisionat Renate Weber? Ce i-o fi facut Basescu?

Cristian Mungiu si al sau „Patru luni, trei saptamani si doua zile” a luat Palme D’or. Motiv pentru o intreaga tara sa se laude cu munca omului, cu „scoala romaneasca de cinematografie” si , in definitiv, de ce nu, cu geniul evident, dar nerecunoscut, al poporului roman. Tema redundata a tuturor profesorilor frustrati de limba romana „destinul omului de geniu” (in care se recunosc pana la ultimul) neinteles de semenii sai. Tocmai de aceea ma sperie o atare intelegere. Si un nou nivel de asteptare. Fiindca, nu-i asa, de acum incolo ne vom astepta sa ne regasim pe podium de fiecare data, acum ca ne-am obisnuit. O noua grila de asteptare, dupa gimnastica feminina, olimpiadele scolare si saloanele de inventica. Sa se stie ca, de acum inainte, vom dori sa fim recunoscuti ca somitati in materie. Anticipez pentru anul viitor, o desfasurare extraordinara de forte din partea tuturor, dar in special a televiziunilor, pentru a surprinde Festivalul de la Cannes, si favoritii nostri.

Nu l-am cunoscut pe Cristian Mungiu. Desi am stat o seara la aceeasi masa. Desi mi-am dorit sa facem un film impreuna dar, asemeni evreului din banc care se roaga sa castige fara sa joace la loto, trebuia sa scriu si eu un nou scenariu. Nu-l cunosc dar ma bucur pentru el fara a pretinde sa-si imparta succesul cu mine. In definitiv, e doar victoria lui si a celorlalti care au muncit la film. Chiar daca avem cu totii o contributie comuna la succesul sau. Alta decat cea pe care ne-o asumam.

Fiindca exista, dincolo de talentul individual al regizorilor, o contributie popular-nationala. Si aceea este realitatea noastra. Daca urmarim criticile, dincolo de laudele la adresa filmarii directe, de cameraman (intalnita si in Moartea Domnului Lazarescu), cel mai mult impresioneaza subiectele, scenariul filmelor romanesti. „Moartea domnului Lazarescu”, „A fost sau n-a fost” si „Patru luni, trei saptamani si doua zile” ( sa nu uitam de „California dreaming”) au impresionat prin originalitate. Asemeni documentarului despre decretei. Originalitate realitatii romanesti, fie ea comuniste sau post comuniste. Exhibarea mutatiilor noastre constituie subiectele exceptionale pentru o lume occidentala saturata de artificialitatea propriei civilizatii. Si nu o spun ca pe un repros ci ca pe o constatare.

Imi amintesc de frustrarea lui Mircea Cartarescu ajuns in Germania unde era chestionat la tot pasul despre suferintele prin care a trebuit sa treaca in comunism si a faptului ca toata lumea vroia sa-l vada ca pe o victima a comunismului, nicidecum ca pe un poet. Practic, i s-a interzis sa depaseasca preconceptia care i-a fost atribuita. Ce drama pentru un om deprins sa realizeze frumosul, sa i se ceara sa se rezume la a ostraciza uratul comunismului!

Fara a vedea in succesul lui Mungiu altceva decat este, adica un succes imens, imi e teama ca cel putin inca o vreme, nu vom fi acceptati nici in lumea cinematografica decat la nivelul unei realitati pe care nu vom avea voie sa o depasim decat cu riscul de a cadea in subiectele banale, prin normalitate, ale occidentului. Iar cand vom renunta la stereotipurile (post)comuniste vom ajunge asemeni lui Kusturica, laureat de doua ori cu Palme D’or in trecut, spectatori celebrii ai Festivalului de la Cannes.

Va trebui ca macar inca o vreme, sa desfacem incet, incet, bandajele care ne inconjoara vechile rani, pentru a nu-i dezamagi pe cei care asta asteapta, cu realitatea ca ranile comunismului incep sa se cicatrizeze si nu mai avem nimic de aratat. Vor urma probabil dramele musulmanilor turci care vor sa se integreze in UE si ale altor victime ale istoriei strambe a Europei.Bravo lor!

Regizorul român Cristian Mungiu a câştigat Palme d’Or, cea mai importantă distincÅ£ie a festivalului de film de la Cannes, la cea de-a 60-a ediÅ£ie, pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile”.”Pentru mine e ca un basm”, a spus regizorul român la ceremonia de premiere de duminică seara. „Acum un an, înca nici nu ne gândeam la acest proiect, acum ÅŸase luni n-aveam bani pentru acest proiect, apoi speram să ajungem la Cannes, indiferent la ce secÅ£iune”

Mungiu a mulÅ£umit juriului ÅŸi organizatorilor festivalului pentru că a fost selecÅ£ionat. „Pentru noi a contat enom ÅŸi atenÅ£ia care ne-a fost dată aici de-a lungul festivalului. Este un proiect în care am crezut foarte mult. Sper ca acest film să ajungă la un public cât mai larg”, a adăugat regizorul.

„Acest Palme d’Or va fi o veste bună pentru filmele fără un buget foarte mare. Am arătat că nu e nevoie de mari bugete ÅŸi mari vedete ca să iei Palme d’Or”.

O ziarista a directiei de stiri a Televiziunii Române este pe cale sa arunce in aer relatia României cu NATO. Alina Grigore se afla in prezent in Afganistan, trimisa de TVR cu un parteneriat NATO. Comportamentul acesteia din ultima vreme i-a exasperat pe partenerii din Alianta, care au fost fortati zilele trecute sa o „sechestreze“ pe reportera TVR intr-o camera de hotel. Se pare ca Alina Grigore a incalcat mai multe din regulamentele NATO, fapt ce s-ar putea lasa cu un scandal diplomatic de proportii.

Reprezentanta Televiziunii Publice, aflata in prezent la Kabul, a fost scoasa acum cateva zile din program si izolata in hotelul unde era cazata. Masura a fost luata dupa ce Alina Grigore absentase la punctele de pe agenda, facandu-si propriul program. In periplurile sale, redactora a incalcat normele de securitate si a incercat sa intre in contact cu militarii romani de acolo. Cum prezenta ei in Afganistan se datora unei invitatii facute de Directia de Diplomatie Publica a NATO, si nicidecum Ministerului Apararii Nationale, oficialii de acolo au avertizat-o pe aceasta sa renunte la escapadele sale. In loc sa se potoleasca, reprezentanta postului public a devenit agresiva cu organizatorii. Un raport intern NATO povesteste ca „jurnalista a incercat sa saboteze conferintele de presa, a hartuit oficialitatile cu intrebari fara rost si a fost agresiva cu ofiterii“. (din Gardianul, editia din 24 mai)

Presedintele Traian Basescu a fost sanctionat de catre conducerea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii cu avertisment pentru folosirea expresiei „tiganca imputita” la adresa jurnalistei Andreea Pana. Traian Basescu spune ca va ataca in instanta decizia. Si, cred eu, va avea castig de cauza. Presedintele are intodeauna dreptate, chiar si atunci cand greseste? Nici vorba. Insa, in momentul de fata, in loc sa avem o victima a unei nedreptati (Andreea Pana), avem doua (ea si Traian Basescu). Explicatia e lunga si poate obositoare. Am obosit si eu lucrand la ea doua zile. A fost publicata de abia azi in Monitorul de Cluj. Pe alocuri ar trebui „updatata” deoarece nu contine avetismentul CNCD si nici reactia de dupa a presedintelui. Insa ambele aspecte au fost oarecum intuite.

Daca vreti o gluma, cred ca Traian Basescu nu ar fi trebuit sanctionat de CNCD pentru ca ii injura nediscriminatoriu pe toti jurnalistii care il enerveaza, romani sau tigani. Daca vreti partea serioasa cititi Razboiul presei cu sine

Un profesor din Vrancea a realizat un studiu in urma caruia a ajuns la concluzia ca taranii romani (desi studiul a fost efectuat in Vrancea, cred ca ca e national reprezentativ) folosesc in mod normal 800 de cuvinte, dintre care mai mult de jumatate sunt injuraturi sau alti termeni cu conotatii peiorative. Nu stiu care e raportul in mediul urban, insa, fiecare dintre noi daca isi va analiza vocabularul si-ar descoperi cuvinte pe care nu le-ar folosi la biserica. Injuratura de mama, de Dumnezeu si sfinti, de rude de divese grade, de vecini istorici sau nationalitati conlocuitoare, cu referiri la diverse activitati sexuale, lucruri si oameni. Un adevarat tezaur national, cu siguranta mai real decat tezaurul de la rusi.

Dar nu doar noi, plebea, injuram si ne racorim astfel. Istoricul „mai, animalule” adresat de Iliescu sau vulgarul prin conotatie „va invit sa-mi numarati ouale”, formulat de Adrian Nastase, dovedesc insa ca si persoanele „inalte” si cu un calm recunoscut, au in prezenta ziaristilor care ii agaseaza, izbucniri incontrolabile. Atunci si acum. Legatura intre injuraturile definitorii ale poporului roman si alegerile sale (electorale), este sublimata in momentul de fata de iesirile de badaranie ale presedintelui.
E o intamplare ca o astfel de iesire a ajuns publica insa, nu cred ca mira pe nimeni. Sa ridice mana sus cine credea ca Traian Basescu nu stie/foloseste macar un bagaj minimal (trebuie sa existe undeva norma nationala a registrului insultativ) de „cuvinte urate”? Un fost marinar si spectator la meciurile de fotbal/handbal nu e tocmai fata mare. Dimpotriva. E normal insa ca un presedinte de stat sa injure si insulte pe cineva de la inaltimea pozitiei sale? Dincolo de faptul ca acest lucru a ajuns in public, cred ca subliniaza cum nu se poate mai bine, faptul ca fiecare popor isi are conducatorii pe care ii merita. Din acest punct de vedere, presedintele e cat se poate de reprezentativ. Presedintele a fost, dincolo de imprejurarile care l-au provocat, badaran. E unul dintre defectele sale, alaturi de multele calitati. Numai ca, in Romania zilelor noastre, dincolo de multele noastre calitati, badarania si prostul gust sunt defecte nationale. Reprezentative la nivel de popor la fel ca presedintele. Astia suntem, noi si presedintele: de multe ori doar gura e de noi. Si ne ia pe dinainte.

Daca am fi fost o tara doar de domnisoare de pension sau, dimpotriva, doar de curve, presedintele ar fi fost altul. Dar, cu siguranta si clasa politica. Cea care astazi interpreteaza intr-o singura masura votul de sambata.
Desi toata Romania injura, nu toata Romania voteaza. Din acest motiv la referendum s-au prezentat doar 44% dintre romani. ” E o victorie fara glorie a lui Basescu”, a clamat Mircea Geoana. O fi infrangerea coalitiei anti-prezidentiale care a obtinut un sfert din voturi mai glorioasa? Oricum ar fi, mica sau mare, prezenta la vot, mai mult decat orice sondaj este, fara discutie, reprezentativa. Am convingerea ca daca ar am fi avut o prezenta de 77% la vot rezutatul nu ar fi fost diferit ca fond. Insa romanii si-au bagat picioarele. Si-au zis: sa va fut pe toti! Si, rara exceptia, de data asta nu a fost doar gura de noi.

REACTII

– Presedintele si-a cerut scuze – prin intermediul unui comunicat de presa -pentru afirmatia insultatoare (tiganca imputita -inregistrata pe telefonul mobil) la adresa jurnalistei Antena 1.

-Presedintele Clubului Roman de Presa, Cristian Tudor Popescu, a condamnat in termeni duri reactia presedintelui, fara a taxa deontologic si atitudinea jurnalistei, care a filmat o persoana impotriva vointei ei, intr-un loc privat unde acest lucruru era explicit interzis (Selgros) .