Ce suntem daca a fost?
Exista mai multe filme romanesti pe care mi-am dorit (si am reusit) sa nu le vad, decat filme pe care am dorit cu tot dinadinsul sa le vad. In primul rand nu-mi doresc sa vad filme romanesti pentru ca sunt patetice, ca au un sunet mizerabil (iti doresti de multe ori o subtitrare) si o imagine asisderea, pentru ca scenariile sunt de cele mai multe ori lipsite de naturalete si dialogurile atat de aiurea construite (iti lasa impresia ca cel care le-a scris a asistat doar la discutii existentiale si comentarii sententioase, si a auzit cu urechile lui taranii vorbind o limba literara demna de Academia Romana) si, nu in ultimul rand, pentru ca sunt excesiv de pretios regizate si interpretate. Impresia generala a filmelor pe care doresc cu tot dinadinsul sa nu le vad este ca toti participantii, de la regizor la soferul firmei de catering, nu pot concepe existenta lor in afara filmului de arta, demn de a fi premiat la toate festivalurile internationale.
Fie ca e vorba de subiecte actuale gen „Legaturi bolnavicoase” sau veterane ca tip, de gen „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, nu pot decat sa ma bucur ca nu le-am vazut.
Exista insa si filme romanesti pe care am vrut sa le vad. Putine la numar. O parte m-au dezamagit tocmai pentru ca mi-am dorit sa le vad si nu mi-au placut. Cele care raman insa, fac toti banii.
„A fost sau n-a fost?” face parte din categoria filmelor pe care mi-am dorit sa le vad. Cu mult inainte de a fi premiat, de abia ce auzisem subiectul, mi-am dorit sa-l vad. Si a meritat. Mi-au placut dialogurile, scenariul, jocul actorilor, realizarea. Am apreciat curajul de a realiza jumatate din film intr-un cadru static, realismul lipsit de stridente in ciuda inerentelor exagerari, umorul involuntar, simtul masurii s.a.m.d. Am apreciat insa si altceva la acest film: suprafilmul, povestea din spatele filmului care transpare pe pelicula.
Filmul: Actiunea filmului se desfasoara intr-un oras de provincie nenominalizat in film, tocmai pentru a spune povestea oraselor marunte si prafuite ale Romaniei, cu griji umile si provinciale, orase ale intelectualilor frustrati si resemnati deopotriva in localitati lipsite de orice miza culturala, ale oamenilor de afaceri „adaptabili” care se transforma din ingineri textilisti in oameni de televiziune, ale amantelor blazate ale acestora si ale sotiilor docile. Miza filmului, raspunsul la intrebarea „daca a fost n-a fost revolutie la noi in oras” (redundanta a unei intrebari nationale legate de natura Revolutiei din 1989, sau loviturii de stat din aceeasi perioada), e stabilirea momentului in care s-a umplut piata orasului: inainte sau dupa fuga lui Ceausescu. Daca a fost inainte a fost revolutie in oras. Daca nu, nu. Din nefericire, nimeni nu poate stabili cu exactitate momentul deoarece reperul universal, ceasul de pe cladirea primariei, nu a functionat niciodata corect, sublimand faptul ca viata si destinele orasului s-au condus dupa repere inexacte.
Supra-Filmul: Corneliu Porumboiu reuseste, involuntar poate, sa spuna de doua ori aceeasi poveste a provinciei post-comuniste. In film si in supra-film, printr-o actiune fictiva si prin propria viata care transpare pe ecran. Povestea regizorului si scenaristului Corneliu Porumboiu, fiul fostului arbitru de fotbal Adrian Porumboiu este redata din cateva indicii care pot trece usor cu vederea. E vorba de siglele sponsorilor prezentate la inceputul filmului si care apartin firmelor detinute de Adrian Porumboiu, tatal regizorului. Ce legatura exista intre un film cu certe calitati artistice si uleiurile alimentare produse la Vaslui? Aparent niciuna. Ele spun insa, poate fara sa vrea, povestea unei provincii unde, din punct de vedere cultural nu se intampla nimic, unde intelectualii isi ineaca frustrarile in alcool, unde amantele sunt blazate si sotiile docile, unde oamenii invata sa supravietuiasca reinventandu-se: inginerii textilisti in oameni de televiziune, arbitri internationali de fotbal in oameni de afaceri.
O spun fara ironie ci cu admiratie: Corneliu Porumboiu a reusit. In film si in viata. Fie c-a fost, fie ca n-a fost revolutie in orasele noastre.