Nu prea intalnesti romani la Paris. Cu exceptia unor rataciti care vand tigari, la negru, la piciorul unui pod de pe bulevardul Magenta, in drum spre Montmartre de la Gara de Nord.

Romanii nu „gasesc” Parisul. Pentru ca e scump, iar francezii (spre deosebire de italieni) nu angajeaza romani decat cu acte in regula. Si concurenta pe salarii mici e foarte mare din cauza numarului mare de emigranti din fostele colonii africane si asiatice ale Frantei.

Cum spuneam, nu prea intalnesti romani in Paris. Doar urmele lor se vad peste tot. Unele mai vechi, altele mai noi.

Vechi: Afise la spectacolele de teatru (Ionesco si Visnec), Atelierul lui Brancusi sau cartile interbelicilor si ale catorva contemporani traduse in franceza si vandute in colosalele magazine FNAC.

Noi: Un „C.M. Ionut” solitar, zgariat cu un briceag pe geamul liftului care duce la ultimul nivel al turnului Eiffel; o singura semnatura „BECALI” care maculeaza tetiera unei banchete dintr-un RER (linie de tren supra si subterana care leaga centrul de periferii); un angajament pe tabloul electric dintr-o statie de metrou – „Romania, din 2007 nu mai furam”(vezi foto)
Sa dea Domnul!