Autoritatile romane flutura cu mandrie un ultim raport al BSA (Business Software Alliance) care arata ca, in ultimul an, rata pirateriei software in Romania a scazut cu 2 procente. Chiar daca adevarata, informatia reflecta nu atat realitatea cat mutatiile si, partial, chiar absenta ei.

Raportul BSA, singura organizatie non-profit care lucreaza impreuna cu autoritatile in campania de lupta impotriva pirateriei, contabilizeaza doar scaderea vanzarii de produse piratate si nimic mai mult. In fond, producatorii de software, partile vatamate ale procesului de piratare, nu sunt ingrijorati atat de numararea celor care vand sau cumpara produsele lor de pe piata neagra, cat de cei care le multiplica si folosesc ilegal softurile, indiferent de metoda.

Practic, statistica BSA are o lacuna majora: realitatea. In practica, daca vanzarea-cumpararea softuri pirat a scazut cu doua procente, multiplicarea si folosirea lor au crescut probabil in ultimul an cu 100%, datorita extinderii ca o panza de paianjen urias a retelelor internet de cartier si a folosirii intensive a programelor de filesharing (DC++, ODC,etc), prin intermediul carora schimbul de softuri pirat se face mai repede ca niciodata.

Enuntul BSA ar fi trebuit sa fie nu linistitor ci alarmant: A scazut vanzarea-cumpararea de softuri pirat! Atentie, nici macar softurile piratate nu se mai cumpara! Altfel, BSA ar putea fi acuzata de distribuire de copii ieftine, contrafacute prin China, ale realitatii.

A spune ca a scazut pirateria e la fel de realist ca si cand s-ar anunta ca se vand mai putine droguri dar ca tara geme de drogati.

La reizbucnirea gripei aviare in Romania, odata cu descoperirea focarului de la Codlea, sub impulsul panicii, toata lumea s-a concentrat in izolarea virusului „criminal” si a ignorat o curiozitate care mi-a atras atentia: circuitul economic al produselor din carne de pasare. Cine a avut rabdare sa urmareasca firul actiunii a putut sesiza faptul ca, pana sa ajunga in magazinele din tara, puiul de Codlea a fost plimbat prin Focsani pe la o alta firma a aceluiasi proprietar de unde a plecat spre Bucuresti si aiurea. Si asta e doar partea vazuta a lucrurilor. O buna parte din pui nu se stie unde a disparut.

Aceasta gripa atipica (alta decat cea de acum cativa ani – SARS- care nu mai e la moda), a confirmat un tipic al economiei romanesti: subteraneitatea. Alimentata cu spagi varate in buzunarele functionarilor publici, de la vamesi la comisari financiari si medici veterinari, acest sistem evazionist functioneaza si paraziteaza de ani de zile sistemul economic romanesc. Din el prospera generatii de functionari publici, afaceristi cu ghiul pe deget si jeg sub unghii. Acestea sunt mainile prin care trec puii, cu sau fara gripa aviara. Ele vand de doua ori mai mult pui decat declara industria oficiala. Si pentru asta trebuie sa-i creasca. In intuneric.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a confirmat ca economia ilegala este cea care duce la raspandirea focarelor (115 azi dimineata), in ciuda carantinelor umane impuse de autoritati dar dezavuate de UE, care nu considera necesara izolarea oamenilor atata timp cat nu s-a confirmat prezenta virusului la om. In timp ce autoritatile inchid la suprafata oameni in tarcuri si se lovesc cap in cap aratand ca atributul de tara ospitaliera al Romaniei vine etimologic de la hospitalitate (atmosfera de spital – aici, de boli nervoase), in subteran, industria neagra isi vinde marfa scutita de vama, TVA, impozite si isterie.

In principiu, indiferent de natura ei, gripa este o afectiune a tractului respirator superior. Virusul aviar, periculos sau doar inchipuit ca atare, afecteaza o intreaga tara si economia ei. Mai putin pe cea subterana. Parazitii nu se omoara intre ei. Isi impart doar gazda.

Televiziunea a fost, inca de la incepuri, un miracol, o revolutie a mass-media pe care au revendicat-o peste noapte sute de milioane de telespectatori. Aparitia televizorului, chiar mai radical decit cea a radioului, a facut posibila o realizare mai mare decit iluminismul: accesul tuturor la informatie, chiar si a celor care nu stiau citi, lucru imposibil pina mai ieri.
Accesibilitatea ei universala, noul rol de regina a informatiei datorita posibilitatii de a comunica vizual si in timp real a schimbat radical lumea presei. Pina la aparitia ei, ziaristii erau mai degraba oameni de cultura decit altceva, insa de la aparitia televiziunii jurnalistii ei apartin, mai degraba, spectacolului. Iar daca in anii ’60 spectacolul era mai apropiat de teatru, acum spectacolul televiziunii imi pare a fi o sectiune a circului.
Si daca pina mai ieri, emisiunile informative faceau nota distincta in grilele de program pline de fotbalisti, pitici si curve, acum, distinctia practic nu mai exista. Stirile si-au impins spre un spectacol ieftin si grotesc toti oamenii. Asa se face ca ridicolul se confunda cu drama. Incendii devastatoare, interventii chirurgicale rare, gripe aviare, alunecari de teren, crime etc. In toate dramele noastre joaca cite un reporter de televiziune pentru a-si ilustra rolul, pentru a fi prezent, la modul ostentativ, in tragedie. Cu cizme de cauciuc la transmisiunile de la inundatii, cu echipamente albe la gripa aviara, pozind devastati in fata incendiilor sau a caselor care se prabusesc, reporterii joaca, pe rind, rolul celor aflati in criza. Si din ce in ce mai putin rolul ziaristului.

P.S.: Reporterii de televiziune sint capabili sa joace toate rolurile. Inundati, incendiati, operati, maltratati, violati etc. Cu o singura exceptie: rolul unei victime a cutremurului. Cum ar trebui sa pozeze? In cutremurati? Nu, pentru asta e nevoie de emotie.

Lucian Blaga afirma intr-unul dintre cursurile sale ca diferenta fundamentala intre cultura Orientului (cel Indepartat, n.a.) si cea a Occidentului e data de raportul dintre filosofie si religie. Mai exact, faptul ca in Vest, spre deosebire de Est, filosofia e separata, daca nu chiar divergenta fata de religie si invers. Cauza, asa cum o regasea Lucian Blaga, era orgoliul originalitatii la filosofii occidentali si, mai ales, frica de erezie a Bisericii.

Frica de erezie a Bisericii e probabil una dintre cele mai constante caracteristici ale ei. Modul de interpretare a Evangheliilor in special, dar si a altor evenimente istorice a fost dintotdeauna principala sursa a schismelor, reformelor si conflictelor din interiorul Bisericii occidentale. Biserica Catolica, cea care sub institutia papalitatii a constituit nu doar o forta religioasa ci si una politica si chiar militara, si-a facut aproape un scop existential din combaterea si eradicarea oricaror erezii care i-ar fi pus in pericol existenta.

Cel mai vechi si cel mai constant dusman al Vaticanului s-a dovedit si se dovedeste in continuare literatura. Ea este cea care are puterea periculoasa de a raspandi, in opinia Bisericii, microbul ereziei, cartile laice fiind dusmanul „celor sfinte”: Evangheliile. Termenul „Index” isi are etimologia in Evul Mediu, perioada in care Inchizitia, bratul forte al Vaticanului aflat intr-un razboi total cu religiile protestante, a realizat „Index”-ul – lista cartilor periculoase care trebuiau distruse.

Atunci, ca si acum, Biserica lupta cu literatura pentru a combate ceea ce considera a fi erezie. Index-ul nu s-a inchis, practic, niciodata. Dimpotriva, se imbunatateste in fiecare zi.
Daca Vaticanul a condamnat cartile cu vrajitori gen Harry Potter, atitudinea fata de „Codul lui Da Vinci” s-a dovedit a fi mult mai violenta. Dupa ce a condamnat deschis cartea, Papa a cerut credinciosilor nici mai mult nici mai putin decat boicotarea filmului.

Atitudinea Vaticanului, desi raspunde unei asteptari a catolicilor si nu numai, se dovedeste a fi gresita din cel putin doua motive.

1. Din punct de vedere al Relatiilor Publice, atitudinea Bisericii Catolice atrage si mai mult atentia asupra filmului si, in plus, virulenta atacului naste suspiciuni in privinta veridicitatii enunturilor din film/carte. Casatoria lui Iisus, urmasii acestuia, imensa minciuna a Bisericii si celelalte idei din carte, dincolo de faptul ca nu sunt noi, nu au fost probate niciodata. De abia acum, cand Vaticanul se opune atat de violent, se pot ridica intrebari asupra unei presupuse conspiratii a Bisericii Catolice. Ignorarea si aruncarea in derizoriu, ca pe oricare alta fictiune, ar fi fost o atitudine mult mai adecvata din partea Vaticanului.

2. Mai grav pentru intreaga imagine a culturii si civilizatiei occidentale este aspectul medieval si fundamentalist pe care il genereaza cererea de boicot prin orice mijloace a Vaticanului. Dincolo de nuante, nu exista diferente majore intre cererile unui alatojah si cele ale Papei. Chemarea tuturor la o „lupta sfanta” impotriva unei fictiuni comerciale este caracteristica fundamentalistilor din orice religie. Razboiul Jihad-ul care trebuie dus impotriva necredinciosilor si lupta dreapta impotriva filmului Codul lui Da Vinci difera doar prin arme, probabil, nu si prin esenta.

Aici e singura omisiune a lui Blaga, ignorarea nuantelor. Asemanarea intre cultura si civilizatiile estice si cele vestice este posibila. Din pacate, prin intermediul fundamentalismului.

La sfarsitul saptamanii trecute Serbia a ramas singura. Izolata in plan politic si militar dupa ce, in ciuda somatiilor repetate ale UE, a „omis” sa predea fostii combatanti acuzati de crime de razboi de Tribunalul Penal International de la Haga, motiv pentru care Uniunea a inghetat negocierile cu ea, ceea ce pana mai ieri era Serbia si Muntenegru, a ramas azi doar Serbia.

Doar Serbia, deoarece Muntenegreu, micuta si pitoreasca republica, a optat pentru independenta in urma unui referendum national. Mai mica si mai supla, cu un bogat potential turistic, Republicii Muntenegru ii va fi mult mai usor sa adere in viitor la Uniunea Europeana, plan de altfel agreat de adeptii independentei.

Pe de alta parte, Serbia, fostul motor al vechii Iugloslavii, e pe cale de a pierde, macar in parte, si ceea ce sarbii numesc „leaganul” lor national: Kosovo. Inflamanta regiune, pana nu demult teatrul unui razboi intre sarbi si albanezi, desi se afla inca sub supraveghere internationala, in viitor isi va recapata „independenta”, cel mai probabil intr-o formula de neutralitate.

Vechea republica a Balcanilor e tot mai mica. A ramas din ea doar Belgradul si imprejurimile. Tito a murit. Milosevici si el. Doar sarbii au ramas aceiasi: mandri si independenti. Si singuri.

Televiziunea Romana a anuntat ca Festivalul Cerbul de Aur nu se va mai organiza in acest an, deoarece postul public de televiziune „deruleaza mai multe proiecte de anvergura”.
„In 2006, avem mai multe proiecte importante – TVR 50, o alta campanie de mare amploare care va incepe in 27 mai 2006 si se va desfasura pana la sfarsitul anului, sunt in productie mai multe seriale ÅŸi filme achizitionate in urma concursului de scenarii”, sustine Tudor Giurgiu, preÅŸedintele-director general al TVR, intr-un comunicat de presa.
Presedintele TVR a declarat ca renunta la organizarea concursului cu traditie al TVR pentru unul cu valente europene, afirmatie care ii va atrage cu siguranta multe critici.

„Dintre aceste evenimente, Junior Eurovision Song Contest, care se va desfasura in decembrie 2006 la Bucuresti, este cel mai solicitant. Am discutat cu echipa care a fost la Atena, la Eurovision Song Contest, si am tras concluzia ca evenimentul gazduit de noi in decembrie trebuie sa beneficieze de conditii tehnice si de productie cel putin la fel de bune ca cele de la Atena. AÅŸadar, ne vom concentra toată atentia asupra acestui concurs care este un pas important facut de Romania în Europa”, a mai spus Giurgiu, citat de Mediafax.

Festivalul Cerbul de Aur, a carui prima editie a avut loc în anul 1968, a adus de-a lungul timpului pe scena sa, in calitate de concurenti sau cu titlul de staruri internationale, nume celebre precum Julio Iglesias, Christina Aguilera, Ricky Martin, Joe Cocker, Toto Cutugno, Scorpions, Pink, Patricia Kaas, Kenny Rogers, Boy George, Ray Charles, Kylie Minogue, Diana Ross sau Vaya con Dios.