De fiecare data cand plec din Bucuresti spre Cluj am certitudinea ca traiesc intr-o tara vesela la modul chefliu. Dincolo de satele sarace si murdare care isi arunca zilnic pe sticla eroii spectacolului grotesc-abrutizat al stirilor de la ora cinci (PRO Tv), e drumul in sine, cu gropile si semnele sale pe care nu le poti privi decat cu umor.

Pe autostrada, daca ai curajul sa-ti ridici privirea de la gropile care ii pistruiaza asfaltul, poti sa vezi pe o pasarela ce o traverseaza un text destul de lung si solicitant care iti spune sa conduci prudent   pentru a evita accidentele. Nu cred ca poti citi tot textul si sa conduci in acelasi timp astfel incat mesajul pare menit tocmai sa-ti distraga atentia si sa provoace „evenimente rutiere”

Undeva pe la mijlocul Vaii Oltului, panourile de semnalizare anunta posibile caderi de pietre. Data fiind portiunea de drum in discutie unde e imposibil sa stationezi sau sa o ocolesti, in afara de a baga spaima in soferi nu vad ce rost practic mai are panoul. La fel de bine ar putea sa existe un panou in mare care sa anunte ca ai depasit demult zona carosabila.

La iesirea din Valea Oltului exista biserica (sau poate manastirea) tuturor sfintilor. Numele ma duce cu gandul la o comunitate care, pentru a nu supara nici un sfant sau poate fiindca nu au ajuns la nici un compromis i-au da dat numele tuturor. „Cum sa se numeasca? Sa fie a tutror sfintilor, sa nu uitam pe nimeni, toti sunt importanti si nu se stie niciodata”.

Inaintea de a intra in Sibiu, pe dealurile care il anunta, panouri metalice avertizeaza ca una sau alta dintre paduri este fie a statului fie a unui proprietar privat. Nu prea vad ce diferenta ar face un astfel de anunt si cui ii e adresat. Sa stie hotul de la cine a furat? Sa nu exista dubii cine e mai smecher: statul sau privatul?

Tot pe marginea drumul baietii de la Romsilva au montat un panou cinic. „Protejati vanatul”. Ma gandesc ca cineva face eforturi disperate pentru ca sa-ti protejeze animalele de impuscat de vreme ce le numeste vanat, ca nu cumva sa i le raneasca cineva.

La iesirea din Aiud, un banner publicitar intins deasupra strazii anunta ca „SC Europolice va curata masina”. Si poate chiar asa o fi.

Intrarea in Cluj e anuntata la iesirea din localitatea Feleacu de un panou care vesteste apropiere Curbei Mortii. Sunt date instructiuni, date statistice cu numarul de accidente, morti si raniti iar daca ai noroc si observi trecerea de pietoni plasata tocmai in curba, statistica accidentelor va ramane neschimbata. 

 

Ca unuia care a inselat la vremea lui, imi displace sa incerce altii sa ma insele. Am primit de la o prietena care imi scrie rar o „poanta” care mi-a atras atentia tocmai prin faptul ca nu este deloc buna: „Care este culmea zgarceniei? Sa ai cartela COSMOTE si sa dai beep”.

Recunosc ca m-am folosit ca experiment si practica de tehnici de manipulare. Admit ca a fost imoral in egala masura in care a fost placut. Insa, tocmai fiindca am trecut prin toate astea imi vine greu sa trec cu vederea incercarea grosiera a mesajului de mai sus.

In primul rand ca mesajul se doreste a fi un mesaj haios demn de a fi dat mai departe prin consacrata metoda „forward-mailing” ceea ce aici, prin incercarea vadit artificiala, nu e cazul.

In al doilea rand fiindca mesajul transmis vrea nu sa coincida ci sa fie identic cu platforma de dummping a companiei COSMOTE ceea ce reprezinta o sablonare neregasita la scara unu la unu in umor.

In al treilea rand, si cel mai grav, fiindca e grosolan realizat: in lumea „reala” a virtualitatii prietenii isi comunica atat de degajat incat trec cu vederea reguli esentiale ale gramaticii si, de foarte multe ori, scriu substantivele proprii, inclusiv numele prietenilor cu litera mica. De aici aici acest inexplicabil COSMOTE (scris cu capslock-ul pus). Ca mesajul sa fie si mai credibil trebuia sa mai apara in coada ” In dobitouch with life”

Probabil cei care au gandit si executat conceptul „Incepe Revolutia” au scapat din vedere o caracteristica esentiala a acestor evenimente sociale: pentru ca o revolutie sa reuseasca ea trebuie sa constituie un factor supriza. Revolutiile nu se anunta si revolutionarii nu se se bat anticipat cu pumnul in piept.

Asa ca, mai subtil baieti, mai subtil.

Exista, cu certitudine, oamenii dotatii cu ambitia si taria necesara de a realiza tot ceea ce isi propun. Nu sunt multi. Suficienti doar cat sa reprezinte vesnice exemple (ai vazut ca ea poate?!) si o eterna sursa de frustrare (tu de ce nu poti!?).
Asa era colega mea de clasa Nicoleta. Incapatanata, ambitioasa si vesnic hotarata sa realizeze ceea ce si-a propus. Ea era exemplu. Ei ii reusea ce era mai bun.
 

Pana prin ‘90 toti copiii visau la titlul, glorios, de vanzator. Cu fata strivita de vitrina in spatele careia mainile grasute de demiurg ale vanzatoarei rascoleau bomboanele in borcanele alea turtite si alungite, toti colegii mei au visat mai mult sau mai putin sa devina vanzatori. Intr-o perioada in care vanzatorul devenise gestionar nu doar de produse ci si de destine, cand insasi numele meseriei devenise o chestiune de prestanta sociala in fata cohortelor de profesori sau alte categorii de intelectuali flamanzi care pentru putina marfa “data pe sub mana” isi coborau standardele profesionale pentru a trece clasa si progeniturile sefilor de aprozar, toti copiii visau sa devina puternici. Mai puternici decat profesorii lor. Mai buni decat parinti.
 

Nicoleta a reusit. Cu o usoara intarziere. Am terminat clasa a opta in 1990 si a intrat la Liceul Economic din Cluj in vara aceluiasi an. Insa transformarile sociale au aruncat ravnita meserie in derizoriu in aceea perioada in care toata lumea cumpara si vindea.
 

Dar Nicoleta era extrem de ambitioasa si, dupa terminarea liceului, s-a orientat spre Facultatea de Medicina aflata, aproape logic, la doi pasi de Liceul Economic din Cluj. Urma sa devina medic, munca de inalta prestanta si raspundere, un alt demiurg imbracat, asemeni vanzatorului de odinioara, in halatul alb.
 

Pe cand a terminat medicina, undeva in jurul anului 2000, scarbita de Romania s-a gandit sa emigreze in SUA. Si a facut-o. Nu inainte de a face cateva cursuri de “subcalificare” deoarece americanii nu recunoasteau diplomele noastre si aveau nevoie de asistente medicale. Nicoleta a urmat cursuri intensive de asistenta medicala. Si a plecat.
 

N-am auzit nimic de ea mai bine de sase ani. Mi-a scris de curand sa-mi dea vestea pe care o asteptam de peste cinsprezece ani: reusise. S-a casatorit cu un emigrant bosniac si  lucreaza la un magazin alimentar din fata Spitalului Municipal din Chicago.
 

Unii oamenii reusesc. Orice ar fi.

                                         

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cand te pui la stalp se pisa toti pe tine. Mai ales dusmanii. (Foto: Aurelian Dumitrescu)

Cand s-a declansat scandalul Patriciu (suspect de rar denumit Rompetrol), anchetatorii au declarat ca principala acuzatie, din care au rezidat celelalte, adusa omului de afaceri liberal a fost cea de „manipulare a bursei”. Concret, omul de afaceri si restul „grupului infractional” printre care si premierul Tariceanu, au folosit informatiile din interiorul companiei pentru a cumpara si a vinde actiuni la bursa la momentul oportun.

In preziua judecarii cererii de arestare a DNA a lui Dinu Patriciu, joi 2 martie, actiunile companiei Rompetrol au scazut dramatic amenintand sa fie delistate de la bursa deoarece se apropiau de o cadere de 15%. Atunci am hotarat sa investesc 5000 de EURO pentru a cumpara actiuni, convins ca urmau sa scada si mai mult si sa fie delistate. Pana am cautat un broker, pana am strans banii si am tras aer adanc in piept gata sa intru in lumea jucatorilor la bursa s-a facut vineri, previziunile mi s-au adeverit si actiunile companiei s-au delistat inainte de a le cumpara.

Cronologic, lucrurile au continuat astfel: vineri (3 martie) - judecatorii au respins cererea de arestare a lui Dinu Patriciu; luni – Patriciu si-a dat demisia din functiile de conducere de la Rompetrol; marti -actiunile Rompetrol au fost relistate la bursa si au crescut cu 12,5% in cateva ore.

Practic, daca as fi fost mai putin ardelean (a se citi cumpatat) si as fi cumparat actiuni joi (2 martie) pentru a le revinde dupa cinci zile as fi facut un profit frumusel dintr-o speculatie decenta. N-a fost sa fie.

Actiunile au fost delistate din nou dupa cateva zile deoarece parchetul a decis (nu se stie cand dar s-a aflat miercuri) sa puna un sechestru asiguratoriu pe un sfert din actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC). Potrivit oficialilor Bursei de Valori Bucuresti decizia a fost luata dupa ce Sorin Frenciu (realizatorul unei emisiuni pe teme bursiere la Realitatea Tv) a afirmat ca investitorii vor intra in panica la aflarea informatiei de sechestrare a actiunuile RRC. Nu se stie care a fost cauza exacta a panicii investitorilor: afirmatia ca acestia se vor speria sau chiar faptul ca s-au speriat. Se cunoaste doar efectul. Restul, deocamdata, sunt speculatii.

Cert este ca, paradoxal, de abia acum cand scandalul Patriciu se aprinde sau se stinge dupa cum bate vantul, se poate vorbi despre o speculatie bursiera, in toata legea, cu actiunile Rompetrol.

Doar eu, ca blegul, n-am  reusit sa profit. 

   

 

In primul rand e limba romana curenta care, chiar daca modificata si actualizata (vezi noile variante din DOOM de genul: nicio, niciun, aragaze, etc.), incepe incet, incet sa piarda teren. Pastrata mai mult sub forma orala, mutilata de tot soiul de dezacorduri si solecisme, limba romana plateste azi un dublu tribut: al liberalizarii prin deschiderea spre absorbtia de alti termeni, in special din limba engleza, si prin internetizare,prin transferul limbii scrise pe paginile de internet. Daca primul caz reprezinta doar o continuare a unei traditii impamantenite a limbii romane de a prelua termeni din limbile de influenta politica si culturala (franceza, rusa, engleza etc.) si care afecteaza atat limba scrisa cat si cea vorbita, cea de a doua deviatie cu implicatii doar asupra limbii scrise este o noutate absoluta prin insasi data recenta de aparitie a acestui nou mediu.

Internetul nu reprezinta doar o globalizare informatica ci si o uniformizare culturala deoarece, la modul generic, in ciuda multitudinii de limbi care il populeaza, textele din acest mediu sint lipsite de particularitati grafice cum ar fi diacriticele. Astfel, pentru ca toata lumea sa aiba acces la un text el trebuie redactat in limbajul (sa-i spunem comun) al internetului.

E greu de dat un verdict in acest moment de rascruce dintre lumea reala si cea, din ce in ce mai prezenta, a virtualitatii insa, cu certitudine, o limba moare in momentul in care e inlocuita cu alta. Iar daca, in acest moment, limba romana scrisa la modul clasic (cu diacritice) inca rezista e doar fiindca internetul nu detine  puterea absoluta, insa perspectiva e mai apropiata decat pare. Daca internetul va avea castig de cauza in eterna lupta dintre mediile de comunicare, imi e teama ca, limba romana, asa cum o cunoastem acum, va inceta sa mai existe si va disparea prin ne-uz. Tot ceea ce se mai poate face in lipsa utilizarii ei efective este conservarea ei, asemeni latinei dar nu din aceeasi necesitate, la modul artificial.

La fel cum nici latinii n-au murit o data cu limba lor, nu se pune problema (inca) a disparitiei noastre. Cu toate acestea nu pot sa nu ma mir ca, dintre toate limbile si idioamele care cu timpul mor, doar una are sanse reale la nemurire: limba de lemn.