Despre morţi. De bine şi de rău

Calculatorul e în stand-by. Nu e mort. Nici nu doarme. Aşteaptă. Respiraţia e materială; lumina calculatorului străluceşte în noapte. Sigla în formă de măr se aprinde şi se stinge regulat, torcând calm, ca o felină aşteptând în noapte să atace. Steve Jobs a murit acum câteva ore. Calculatorul său, pasiunea care l-a mistuit, rămâne însă în urmă, mai prezent ca niciodată.  Fotoliul lui Jobs în sediul Apple e gol, locul lui în istorie însă e asigurat. Lumea s-a schimbat considerabil prin el, prin intermediul muncii lui şi a celor din jurul lui, iar lucrurile nu mai pot fi întoarse din drum decât de o altă revoluţie, care trebuie să fie măcar de zece ori mai mare ca să fie câtuși de puţin vizibilă în vacarmul lăsat în urmă.

Televizorul e dat la maxim. Femeia s-a oprit cu fierul de călcat în mână. Cămaşa de sub metalul încins miroase a ars, copilul a căzut sărind de pe pat direct în cap, mâncarea uitată pe aragaz îşi împrăştie izul de afumat. Şi ea plânge. Spectacolul vieţii şi morţii, dozat, exacerbat, prezentat zi de zi la televizor, e noua ei realitate. „Taci din gură şi ridică-te că n-ai nimic”, îi strigă ea copilului fără să-şi desprindă privirea de la ecran. Imaginile dramatice, tonul patetic al celui care prezintă documentarul despre viaţa lui Steve Jobs, jalea prezentatorilor, privirile lor abătute, stop cadrele, o fac să izbucnească în plâns. Lacrimi mari, adevărate, curg din sentimentele pe care nici nu ştia că le are faţă de un necunoscut, dacă nu ar fi avut inspiraţia să deschidă televizorul la timp. Educatorul copiilor ei, prietenul şi confidentul dramelor ei, televizorul, detronat de calculator, rămas fără consistenţa sobră a ştirilor, incapabil să ţină pasul cu viteza internetului, s-a transformat într-un infuzor de sentimente pentru marionetele telespectatoare. Un bâlci trist, vândut ca acum sute de ani, prin târguri,  cu ciudaţi, pitici şi curve. Plângi şi râzi. Mâine poate o să murim, ca săracu’ ăla de la televizor, să ne bucurăm măcar azi de viaţa colorată de pe sticlă.

Ziarele digitale nu mai aşteaptă tiparul de mâine. O clipă de neatenţie, o ezitare, şi televiziunile le-ar lua-o înainte. Nu. Ziarele online dau repede tot. Corect sau greşit, adevărat sau fals, vinde astăzi, după, mai vedem noi ce şi cum.  Să obţinem clickuri, vizite, fidelizări, avem de vândut mult la CPC (costuri-per-click).  Primul care a murit în această luptă dintre trecut şi viitor e titlul, esenţa articolului de presă. Tot ce a fost cândva titlu, fie el şi unul de marketing, făcut să vândă tiparul, s-a transformat într-o fraudă online. Titlurile nu mai vând marfă cinstită, titlurile online vor să fure cititori, timp, cu promisiuni mincinoase. Totul se vinde vulgar,  ambalat în cuvinte tari: „Şoc”, „N-ai mai văzut aşa ceva”, „Incredibil”, „Extraordinar”. Toate banalităţile sunt scrise cu caps lock iar titlurile se încheie inevitabil cu un „intră să vezi de ce”, „află cine e”, „recunoşti persoana?” (din spatele imaginii blurate premeditat). Ziarele adevărate au murit. În urmă au rămas doar calculatoarele ţăcănind sec. Click, Click, Click. Află de ce!

Calculatorul respiră calm în noapte. Nu mai are demult duşmani naturali. Ştie că acum e în vârful lanţului trofic. Pe birou sau comprimat  într-un smartphone. Oamenii se nasc şi mor. Undeva, un calculator apatic, îi numără şi le stochează numele în câţiva biţi. Pentru statistică. Cineva poate va face o ştire mâine. Sau îi va căuta pe Google. Poate nu.