Lectia de (po)cainta

Gigi Becali a fost judecat de Comisia de Disciplina a FRF si „condamnat” la o suspendare de 18 luni, perioada in care nu se poate implica oficial in activitatea clubului Steaua. „Judecatorul” nu a folosit un ciocan cand a rostit „sentinta”. Nici nu trebuia. Era suficienta o telecomanda.

Sentinta e derizorie si inutila. Oficial, Becali nu detine nici o functie la Steaua, deci a fost suspendat din nimic. Era nevoie de o masura suplimentara. In dreptul penal, mijloacele folosite la comiterea infractiunii se confisca. In cazul Becali mijlocul folosit pentru a profera injurii si aprecieri xenofobe a fost televiziunea. Desigur, televiziunea nu se poate confisca. Dimpotriva. A fost confiscata de Gigi Becali. Insa, Comisia de Disciplina a FRF ar fi avut datoria morala de a le recomanda, nu impune, televiziunilor ca, atata timp cat, asa cum recunoaste chiar el, Gigi Becali nu are nici o calitate la Steaua, nu este finantator al echipei si nu are nici o alta functie, sa nu mai fie contactat de presa pentru a face referiri la acest club. In fond, e o datorie deontologica a presei de a folosi surse oficiale, credibile si autorizate. Iar Becali recunoaste ca nu este una.

Iar fara televiziune Becali e nimic.

In mediile relatiilor publice circula zvonul, si-l vom trata ca atare, ca in schimbul unei datorii pe care Pro Tv o avea in urma cu cativa ani catre clubul Steaua pentru drepturile de televizare a unor meciuri, Becali i-a cerut si a primit de la Sarbu o mai buna prezenta in stirile postului de televiziune amintit. Nu stiu daca a fost asa sau nu. Stiu doar ca samanta de conflict starnita dupa molestarea angajatului Pro Tv, Malonga Parfait de catre Gigi Becali, s-a stins si prezentatorul a cam disparut din viata publica.

Cert este ca de la statutul de latifundiar instarit dar anonim, imbracat ca un sofer de camion (fara a avea insa onorabilitatea unuia), in sase ani dupa aparitia sa la Steaua, s-a umflat prin intermediul televiziunii, un personaj a carui trufie nu mai cunoaste margini. Cine mai are decenta si rabdarea de a analiza ultimii trei ani de stiri de televiziune va vedea ca multe dintre ele nu numai ca nu au nici o legatura cu sportul dar sunt in sine non-stiri. Mi-am expus in mai multe randuri punctul de vedere: nu cred in stirile realizate dintr-o singura declaratie decat in cazuri exceptionale. Exceptia a devenit regula, si orice porcarie a numitul Becali a ajuns subiect cotidian de stire.

Intr-o tara reflectata in presa „usoara” ca fiind una de pitici si curve, papagalul s-a autointitulat Cavalerul Dreptatii si luptator in numele lui Dumnezeu. Doar ca, asa cum a fost nevoie de Cristos pentru a se naste crestinismul, a fost nevoie de televiziune pentru a se naste „vedeta crestinismului” Gigi Becali.
Imaginea venerabilului duhovnic pe care Gigi Becali il viziteaza inaintea meciurilor importante, stand pasiv, ca o icoana a blandetei si intelepciunii, in vreme ce Becali se chinuia sa ii smulga fire din barba carunta, m-a oripilat si ingretosat peste masura, de parca am asistat la un viol public. Multimea de preoti sarutand pulpana latifundiarului din Pipera in timp ce ii sfinteau stadionul ramane emblematica.

Sigur ca Biserica trebuie sa-i primeasca pe toti cei care i se inchina, insa, asa cum a remarcat cu decenta IPS Bartolomeu Anania, cand preotii se inchina omului, Biserica nu mai este a lui Dumnezeu. Cine nu a inteles lectia de smerenie, modestie si simplitate a lui Cristos nu are perceptia crestinismului.

Dupa ce a avut impresia ca este prietenul lui Basescu si se poate trage de sireturi cu el, apropierea de o partea a preotilor, in ignoranta si aroganta sa ii poate lasa impresia acestui om simplu pe care presa l-a expus deteriorandu-l, ca se poate bate pe burta chiar cu Dumnezeu. Si, in cele din urma sa-I propuna sa faca un schimb de terenuri, doua hectare in prelungirea Ghencea contra un hectar jumate de Rai. Plus diferenta.