O lectie de viata. Trista

In momentul in care turismul romanesc, in special cel estival, s-a trezit depasit de ofertele turistice din Grecia si Turcia si umilit de cel din Bulgaria, a aparut si o reactie oarecum tarzie, de toamna. Fiind imposibil sa resuscitezi turismul in cateva saptamani cate mai erau din vara s-a facut o incercare publicitara disperata: s-a lansat campania „o calatorie este o lectie de viata”. La cate umilinte, foame si frig indura un turist in Romania, cu singuranta ca va primi o lectie. Sau o va da. Vezi reactia nervoasa a lui Adrian Mutu si acuzatia ca ar fi batut un chelner la Constanta. Asta da lectie de viata!

Filmul „Moartea domnului Lazarescu” s-a inspirat dintr-un caz real. S-a intamplat chiar asa: un nefericit a fost plimbat prin tot Bucurestiul si lasat sa moara la poarta unui spital. Cristi Puiu a exploatat excelent moartea acestui personaj cazut ca o bila de pinball printre fisurile umane si organizationale ale Romaniei noastre.
Ce nu am inteles eu e incercarea producatorului de a vinde filmul prin orice mijloace ca pe o comedie, prin mesajele publicitare, prin afise si asa mai departe.

Un nou film romanesc care va face cariera este „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” al lui Cristian Mitulescu. Un film interesant, despre evenimentele din 1989 vazute altfel, insa nu o comedie. Desi s-ar putea face o analogie fortata intre personajul de 7 ani al filmului si baietelul din „La vita e bella”, in ciuda eforturilor de a vinde ca pe o comedie, „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” este o alta drama vazuta altfel.

Un caz atentic. In 1988, la ultima vizita a lui Nicolae Ceausescu in Cluj, dictatorul avrut sa viziteze una dintre realizarile sale marete: Combinatul de Utilaj Greu (CUG). Combinatul nu era finalizat atunci, la fel cum nu e nici acum cand e mai degraba terminat, insa orgoliile si dorinta de „a da bine” au invins amarata de realitate. Asa se face ca intreprinzatorii comunistiii locali i-au pregatit dictatorului, ca de obicei, o alta realitate. S-u turnat hectare de beton, s-au vopsit kilometri de tabla, s-au confectionnat vagoane de uniforme noi si lucioase, s-a plantat vegetatie peste tot. Cu vegetatia au fost insa niste probleme si si-au dovedit militarii limitele. Brazii adusi cu tot cu pamant au fost plantati de soldati cu tot cu folia care le inconjura radacina motiv pentru au inceput sa se ofileasca si sa se usuce. Asa s-a nascut ideea salvatoare de a vopsi brazii morti intr-un verde placut. S-au facut combinatii, teste si verificari si in cele din urma verdele a fost gasit iar brazii vopsiti.

Sa va spun ca vizita a fost un succes? Intutil. Stim cu totii ca asa a fost. Doar facem parte din acelasi popor. Poporul celor care seara vopesc brazii morti iar dimineata se plimba printre ei sa-si umple plamanii cu aer proaspat.