„Aristocrati” vechi si noi

Cei care strabat marile bulevarde din centrul Capitalei sau umbroasele alei din zonele rezidentiale nu se poate sa nu dea cu ochii, in fata unora dintre restaurante alese, de tinerii de culoare imbracati in uniforme visinii cu margini aurite. E un trend al celor mai albi dintre noi de a avea in fata restaurantelor usieri negri, o dorinta de a recupera o falsa traditie. In fata restaurantelor ca OfShore sau Noblesse, negrii plictisiti in uniformele lor sclipitoare fac frumos in fata clientilor care se rasfata la vederea pielii lor de abanos. E un soi de prostie retrograda in aceasta moda care imprumuta, parca fara stirea celui care a imprumutat, un sfarsit de secol XIX american.

De fiecare data cand trec pe langa ei, ma intreb cum ii angajeaza patronii lor si ce anunt dau. „Angajez negru. Rog seriozitate”? 

O alta serie de localuri deschise  tuturor muritorilor de rand se grabesc sa-si arate, spre deosebire de snoabele si exploatatoarele restaurante mai sus mentionate, ospitalitatea si intelegerea fata de toti clientii. Unele insa cad in cealalta extrema deoarece nu lipseste din aceasta ospitalitate nici macar caracteristica „gay friendly”. Daca un restaurant „child friendly” sau „dog friendly” ofera pentru copii scaune ajustate si locuri de joaca respectiv, pentru caini, vase speciale si conditii propice, ce poate oferi un local care se declara „gay friendly”?

Fie ca e vorba de negri tinuti la poarta sau homosexuali chemati cu tot dinadinsul inauntru, individualizarile sunt periculoase. O societate nu e politic cinstita cand se face ca nu vede o minoritate exploatata dar nici cand trage un gard in jurul alteia pentru a o proteja. E echitabila cand nu vede nici o minoritate. In asta consta egalitatea. In lipsa lipsa gradului de comparatie dintre comunitati. La fel cum libertatea se gaseste in afara legii.